Mihai Eminescu – simbol național. Concepția despre poezie.
„Calea cea tainică duce spre interior”.
Concepția eminesciană despre poezie
În prima perioadă a creației sale, Mihai Eminescu se dorea un poet popular, ca Alecsandri sau Heliade Rădulescu. Întreaga sa operă conține în subtext concepția despre poezie și misiunea poetului, dar ea va fi enunțată și pragmatic în poezii cum sunt: „Epigonii”, „Criticilor mei”, „Icoană și privaz”, „Scrisoarea II”. Din ele reiese că pentru Eminescu poezia nu este o simplă descriere sau abstracțiune, ci gândire metafizică.
Citiți și Glossă.
Ea este o enigmă sau o carte cu semne, care, pentru a fi descifrată, cere inițiere totală. Cuvântul poetic devine capabil de a re-crea un univers atunci când el este imagine sau simbol. Prin poezie și prin intermediul visului sau al morții se ajunge la marea metaforă eminesciană „chaos de lumină”. De fapt, și romanticul Novalis, poet studiat de Eminescu, spunea: „Calea cea tainică duce spre interior”. Baudelaire, cel care avea să se așeze între cele două curente literare, romantism și simbolism, considera că „o poezie are nevoie de obscuritate”.
Eliberarea prin cuvânt
Cunoscând cuvântul inițiatic, poetul devine ființa plină de foc, care arde, eliberându-se prin cuvânt și care, prin sinceritate totală, tinde să-și contopească eul cu substanța lumii. În „Odă în metru antic”, poate cel mai răvășitor poem eminescian, poetul declară:
„De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări,
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?”Odă în metru antic
Poetul este mistuit de dorința absolutului, cugetul său se îndreaptă spre înălțimi și spre o reintegrare în lumea originară. El este un inadaptat, un geniu nefericit, izolat, în ființa căruia echilibrul primordial s-a frânt. Drama lui se naște din încercarea de a reface în sine, prin poezie, paradisul pierdut.
Citiți și Chemarea spre totdeauna și spre primordial a poporului român.
Eminescu este, de asemenea, un poet orfic, deci el stăpânește muzica sferelor, dar este și un poet profet, vizionar, care subordonează, în permanență poezia, mitului. Gândul său devine titanică energie împotriva limitei, iar credința sa înseamnă emoție religioasă, făcută din durere, remușcare, invocare și nădejde.
„Cum ești tu nimeni nu știe.”
Memento Mori
Orice romantic se consideră o ființă de geniu, care capătă sacralitate, căci se simte ruptă din divinitate:
„Căci Dumnezeu în lume le ține loc de tată
Și puse pe-a lor frunte gândirea lui bogată.”Scrisoarea I
Ce este poezia pentru Eminescu?
Poezia este efortul melancolic al acestor minți geniale. Ea oferă existenței pustii un sens pe care aceasta nu-l are. Poemele devin unica posibilitatea de a rezista în fața unui inamic de temut – timpul. Cei care sunt stăpânii elementelor și domină legile spațiului, devenind victorioși asupra anilor, sunt, însă, magii, păstrători ai numărului ascuns ce aranjează rotirile astrelor. Dar, ei apar împietriți și rareori au un ritm magic. Astfel că, arta rămâne singura care aduce depășirea patimilor și victoria asupra sentimentelor:
„Credința zugrăvește icoanele-n biserici.”
Melancolie
Să cinstim, așadar, cu prețuire existența lui Eminescu, trecerea lui prin spațiul românesc. El ne-a îmbogățit spiritual și cultural ca nimeni altul, având un rol esențial în păstrarea limbii române și a identității și specificului național și dincolo de hotare. Pe 15 ianuarie 2019 se vor marca 169 de ani de la nașterea poetului simbol-național.
Va urma
Mihaela Mușetescu
Citiți și Lirica eminesciană – Dintre sute de catarge – Când amintirile.
