Emoţiile nu pot fi definite în cuvinte. Ele se simt

0
1575

emotiileEmoţiile nu pot fi definite în cuvinte. Ele se simt…

Emoţiile sunt strâns legate de gânduri. Ambele apar practic aproximativ în acelaşi moment. De unde apar? Se pare că din structură chimică a corpului, din miliardele de celule ce conţin o memorie mental-emoţională genetică a tuturor strămoşilor noştri, precum şi memoria influențelor mediului în care trăieşti.

Astfel că, până în momentul în care preiei controlul asupra propriului corp, aceste gânduri şi emoţii încrustate genetic sau preluate ne conduc viaţa, creând practic destinul nostru. Şi nu e prea convenabil să nu te conduci tu însuţi, ci strămoşii tăi sau persoanele din mediul tău înconjurător ce au cea mai mare influenţă asupra ta (familie, prieteni, profesori s.a.)!

Cel mai bine e să fii tu însuţi!

Putem împărţi emoţiile în emoţii pozitive (curaj, dreptate, blândeţe, generozitate, sinceritate, creativitate, bunătate, iubire, răbdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, încredere s.a.) şi emoţii negative (tristeţe, supărare, frică, furie, agresiune, nerăbdare, aroganţă, violenţă, îngrijorare, lene, egoism, neajutorare, disconfort, nerăbdare, apatie, tensiune, confuzie, plictiseală, vinovăţie, invidie, ruşine, neîncredere s. a).

Primele sunt constructive pentru fiinţa noastră, putând duce chiar la însănătoşirea corpului (fiind emise pe un fundal de calm şi luciditate, nu de agitaţie). Ultimele însă sunt profund distructive. Emoţiile negative pe termen lung duc pe lângă auto-îmbolnăvire şi la comportamente necugetate şi dezechilibrate, care ne provoacă prejudicii.

Din păcate această ultimă situaţie este cel mai des întâlnită.

Starea obişnuită în care trăiesc oamenii este cea de ‚lipsă de conștient’, adică de identificare cu gândurile, emoţiile, dorinţele, reacţiile proprii. Şi de multe ori se ajunge la o inconştiență profundă, ce se traduce prin stări acute de suferinţă, nefericire, frică, depresie, uneori chiar agresiune.

Hai să vedem puţin ce e cu aceste stări acute, specifice majorităţii oamenilor.

Suferinţa – cauza ei o constituie întotdeauna lipsa cunoaşterii.

Suferinţa nu are nici o legătură cu evenimentele, ci cu reacţia omului faţă de ele. Ea nu este provocată de ceea ce se întâmplă, ci de reacţia subiectivă provocată de ceea ce se întâmplă. Modul interior în care reacţionăm la o situaţie este cel care ne indică ce înseamnă acea situaţie pentru noi.

Putem reacţiona prin suferinţă la un eveniment (moartea cuiva apropiat, să spunem) la care un străin nu simte nimic. Şi ne putem transforma suferinţa, chiar în avans (conştientizăm că doar corpul său fizic a dispărut, nu el însuşi; celelalte părţi ale fiinţei sale încă există, doar că noi nu suntem ‘antrenați’ să le vedem sau simţim). Astfel, modificăm înţelesul morţii sale şi deci propria noastră stare interioară. Cunoaşterea îndepărtează suferinţa.

Se spune că nimeni nu este o victimă decât dacă alege că este, refuzând cunoaşterea. Iar fiecare om ar trebui să înveţe să vadă modul în care îşi crează suferinţa personală prin faptul că adoptă, fără a-şi da seama, o atitudine negativă faţă de evenimentele vieţii.

Cu frica este acelaşi lucru.

Când ceva merge prost, reacţiile noastre vor fi automate şi alimentate de unica emoţie fundamentală aflată la baza stării de ‚lipsa de conștient: frica. Ea paralizează voinţa şi propria forţă, duce la pierderea conştiinţei şi atrage exact lucrul de care ne este frică printr-o vibraţie specifică.

Şi ea este generată de necunoaştere – cu excepţia momentelor în care frica, spaima apar ca rezultat al unor agresiuni (fizice îndeosebi) neaşteptate. În acest caz e oarecum normală şi naturală, dând corpului comanda “înfruntă pericolul sau fugi”. Dar, oricum, de cele mai multe ori duce la paralizarea forţei şi agitaţie interioară.

Când îţi este frică, orice decizie ai lua fiind în această stare este una contra-productivă.

Cel mai bun lucru pe care-l putem face atunci este să o observăm, să intrăm în contact cu ea şi să o simţim.

Apoi ne vom imagina ceva pozitiv (cum ar fi rezolvarea benefică a situaţiei), vom simţi, vom intra în această stare. Încet, aşteptăm până ce frică trece şi încrederea apare – şi în starea de calm, cu mintea limpede, vom lua decizia. Şi cea mai bună decizie pe care o putem lua este să învăţăm cum să echilibrăm frica şi chiar cum să o evităm de la început. Adică să acumulăm cunoaştere.

Acelaşi lucru e valabil când avem orice fel de emoţie negativă.

Nu are rost să ne acuzăm pe noi înşine că reacţionăm negativ – asta e situaţia, nu suntem încă suficient de conştienţi şi de puternici pentru a ne echilibra. Dar putem învăţa asta. Emoţiile negative se află în noi, deci schimbând emoţia modificăm practic reacţia la evenimentul exterior şi însemnătatea lui pentru noi. Iar în viitor putem decide dinainte cum să ‘simțim’ (autocontrol emoţional), şi prin reacţia noastră diferită se modifică însuşi evenimentul.

Aceasta înseamnă, în mod practic ‘acționează în interior şi efectul se va vedea în exterior’. Invers nu prea funcţionează.

Emoţiile pozitive, pe de altă parte, nu pot fi separate de starea de conectare interioară cu propriul suflet.

Ele sunt constructive, în sensul că ne sprijină în realizarea propriilor vise – ne oferă o stare energetică înaltă care este baza materializării succesului. Calmul, recunoştinţa, încrederea în sine, bucuria, toate emoţiile pozitive în general crează premisele echilibrului şi armoniei interioare care se transpune în realizări exterioare. Dar acest echilibru interior nu este ceva dat – trebuie să muncim pentru el.

Conștiință-emoții pozitive-echilibru: acesta este traseul de urmat.

Spuneam că emoţiile pozitive însănătoşesc corpul fizic. Celulele sale conţin pe lângă partea fizică şi înregistrări de memorie (gânduri şi emoţii stocate ‘genetic’, provenind de la strămoşi sau preluate automat din mediu). S-a descoperit că celulele emit şi captează energie sub forma unor particule corespunzătoare gândurilor şi emoţiilor (un alt fel de a spune că ni le transmitem unii altora, deci că nu suntem separaţi în mod absolut).

Emoţiile afectează reacţiile hormonale, modificările de respiraţie şi oxigenare a sângelui, schimbări ale componentelor sale chimice. Exprimarea emoţiei prin sunet poate influenţa procesele fizice din corp, prin vibraţia rezonantă a sunetului cu emoţia specifică unui organ.

Există o strânsă legătură între emoţie (care înseamnă de fapt energie în mişcare) şi corpul fizic.

Când ai o emoţie pozitivă de ‘blândețe’, se simt furnicături de un anumit fel în zona rinichilor, ca un curent sau ca o căldură (de fapt ‘energia’ rinichilor se mişcă şi dacă eşti atent o poţi simţi). Când ai un sentiment negativ de ‘frică’ se simt furnicături de un alt fel, tot în rinichi. Fiecare sentiment pozitiv (şi negativ) e legat de câte o zonă sau organ al corpului, şi atunci când manifeşti un sentiment pozitiv (sau unul negativ), energia se mişcă rapid prin acele zone (organe), producând rezultate diferite ca ‘semn matematic’- la ficat, de exemplu, e vorba de bunătate, sinceritate şi furie, agresiune; la inimă – iubire, răbdare, onoare şi aroganță, violenţă, grabă s.a.

Când veţi fi destul de atenţi veţi simţi ‘energia’, curentul de căldură (dar pentru asta trebuie antrenament). Manifestarea în exces a anumitor emoţii negative duce la îmbolnăvirea organului corespondent – asta înseamnă ‘acumularea’ de “energie negativă” în corp – iar pentru însănătoşirea sa e necesară manifestarea emoţiei pozitive aferente, adică aducerea de “energie pozitivă”.

Bineînţeles, la procesul îmbolnăvirii şi însănătoşirii participă mai mulţi factori – alimentaţia, respiraţia, mediul înconjurător, factori genetici s.a. – dar ‘lucrul cu emoţia, energia în mişcare, fie în sens negativ, fie pozitiv, se pare că are cel mai important rol.

Se spune că poţi oferi altuia numai ceea ce ai şi îţi oferi ţie însuţi.

Cel mai eficient mod de a obţine succesul este să cultivăm emoţiile pozitive şi să le oferim celorlalţi. Vom avea cu toţii de câştigat în acest fel.

Sursa: succesulpersonal.ro

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here