Eroii de lângă noi: Tiberiu Uşeriu a alergat peste 200 de km pentru copiii care fac dializă

0
451

646x404Tiberiu Uşeriu, membru al Asociaţiei Tăşuleasa Social, a alergat 215 de km pentru a ajuta copiii care fac dializă. El și-a propus să strângă astfel 50.000 de lei pentru susținerea tinerilor cu insuficiență renală cronică îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”. 

Tibi Ușeriu a terminat cu bine Maratonul Internațional AROBS Cluj, chiar dacă nu s-a clasat printre primele poziții. Acesta a pornit sâmbătă dimineața în jurul orei 9.00 din Pasul Tihuța, din Campusul Tășuleasa Social cu destinația Cluj Arena.

Tibi Ușeriu, care este și administratorul Asociației Tășuleasa Social din 2008, a alergat acești 215 kilometri în numai 30 de ore, cu scopul de a aduna bani pentru Fundație. Organizația ajută copiii care au nevoie constantă de dializă prin cumpărarea tratamentului necesar. Sistemul de donații funcționează astfel: cei care își doresc să ofere bani pentru cauza Fundației, ”cumpără” kilometri pe care Tibi Ușeriu îi parcurge.

Pentru bistrițean a fost cea mai lungă distanță pe care a parcurs-o până acum și recunoaște că un prieten l-a sfătuit ca prin intermediul acestei ”nebunii” să îi ajute pe cei mici.

”Cineva mi-a zis vorba asta: «Există în viaţa fiecărui om două momente cheie: ziua în care te-ai născut şi ziua în care îţi dai seama pentru ce». Mi-a rămas în minte. Eu, când am început să alerg, am aflat pentru ce m-am născut de fapt. Atunci când alerg devin brusc, fericit. Când alerg pe munte, fericirea constă în unde şi cum pui următorul pas. E aşa de simplu. Uneori, când alerg singur prin pădure, mă simt urmărit. Mă urmăresc felurite gânduri, propriul trecut, frica de boală, moarte chiar, dar alerg mai departe şi ele rămân în urmă. Uneori mă gândesc la cei care nu au privilegiul de a simţi bucuria sau neliniştea alergării”, a scris Tibi Ușeriu pe Facebook.

Bistrițeanul a început să se antreneze pentru acest maraton încă din luna noiembrie și a alergat între 35 și 55 de kilometri pe zi. Anterior, într-un interviu pentru timponline.roel spus că nu va renunța la cursă, decât în situația în care va leșina. Până în acest moment, maratonistul a participat la 7-8 competiții de acest fel.

 Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here