“Mozaic Românesc”, imaginea săptămânii la ESA: Munții Carpaţi şi Dunărea | FOTO

0
365

ESA imaginea saptamaniiImaginea săptămânii dată publicităţii, vineri, de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) este dedicată României şi poartă numele de “Mozaic Românesc”. Fotografia este rezultatul a 15 scanări radar făcute de satelitul Sentinel-1A în lunile octombrie şi noiembrie ale acestui an.

Scanările au fost realizate prin impulsuri radar orizontale şi verticale cu polarizare dublă. Asa s-a generat culoarea compozit artificială, informează un comunicat al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

În imaginea satelitară furnizată de ESA sunt vizibili Munţii Carpaţi.

Acestia se întind dinspre nord şi peste centrul ţării, dar şi Dunărea – cel mai lung fluviu din Uniunea Europeană -, care traversează ţara de-a lungul frontierei cu Serbia şi Bulgaria, după care se varsă în Marea Neagră prin Deltă – vizibilă în partea dreaptă a imaginii, între România şi Ucraina.

Nu în ultimul rând, capitala României, Bucureşti, poate fi observată în partea sud-estică a ţării, ca un grup de reflecţii radar luminoase care pornesc din centru şi se extind spre exterior.

 

De asemenea, ESA precizează că Bucureştiul va fi în septembrie 2015 gazda unui curs de Land Training. Acest concurs este dedicat pregătirii următoarelor generaţii de oameni de ştiinţă din domeniul observării Pământului.

Familia de misiuni Sentinel a fost dezvoltată de ESA cu scopul de a îndeplini nevoile operaţionale ale programului Copernicus. Copernicus este cea de-a doua iniţiativă spaţială emblematică a Uniunii Europene, după sistemul de poziţionare Galileo. Misiunile Sentinel sunt în număr de şase, iar fiecare dintre ele este bazată pe o constelaţie de doi sateliţi, fiecare cântărind 2.300 de kilograme.

Sentinel 1 este o misiune radar ce constă într-o constelaţie de doi sateliţi.

Sentinel-1A şi Sentinel-1B, vor furniza imagini cu suprafeţele de uscat şi cele de ocean din Europa, Canada şi regiunile polare indiferent de condiţiile meteorologice de zi şi de noapte şi în timp aproape real. La fiecare şase zile, sateliţii vor furniza imagini ale întregului Pământ.

Primul satelit, Sentinel-1A, a fost lansat cu o rachetă Soyuz de la portul spaţial european pe 3 aprilie 2014.

În afară de transmiterea datelor către staţiile de sol din întreaga lume, pentru diseminare rapidă, Sentinel-1 este echipat cu un terminal laser. Asa poate transmite date prin intermediul sateliţilor din European Data Relay System aflaţi pe orbite geostaţionare.

Datele de la sateliţii Sentinel vor fi furnizate în mod gratuit şi deschis.

Datele brute vor fi analizate şi prelucrate de furnizorii de servicii din sectorul public şi privat.

Agenţia Spaţială Romană (ROSA) a organizat diferite evenimente dedicate utilizatorilor şi furnizorilor de servicii Copernicus. Conferinţele “Serviciile Copernicus în era Sentinel – Beneficii pentru Europa de Est” – un exemplu.

În scopul pregătirii pentru misiunea de monitorizare a calităţii aerului Sentinel-5 Precursor, planificată pentru lansare în 2016, oamenii de ştiinţă de la opt institute Europene s-au întâlnit la Bucureşti. Aici testeaza diferite sisteme aeriene ce vor fi folosite pentru a valida corectitudinea datelor oferite de acest nou satelit.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here