– O problemă foarte importantă de care depinde schimbarea vieţii noastre lăuntrice este relaţia cu duhovnicul. Care sunt criteriile pentru alegerea unui preot la care să ne mărturisim?
– N-aş putea să vă spun. Aceasta este o problemă care revine celui ce-şi caută duhovnic.
– Să zicem că este la început şi vrea să-şi găsească un preot la care să se spovedească…
– Întreabă pe un cunoscut: ”Ce duhovnic ai?”, ”Cutare”. ”Eşti mulţumit?”. Întreabă pe altul care îi recomandă pe altcineva. Se duce la duhovnic. Nu este chiar atât de uşor să găseşti dintr-o dată un duhovnic care să corespundă cu starea ta, cu problemele tale. Şi de aceea rămânem la recomandarea Evangheliei: ”caută şi vei afla”. Întrebând din om în om; bineînţeles că nu întrebi pe fiecare om de pe stradă, ci numai pe cel care este preocupat de viaţa în Biserică. Atunci când eşti la început te poţi spovedi o dată sau de două ori la câţiva părinţi pentru a putea să te hotărăşti asupra unuia singur.
Am căutat şi eu un duhovnic, dar nu am găsit pe unul de care să mă leg pentru toată viaţa. Părintele Ioan era insuficient pentru mine întrucât eu nu ştiam atâta limbă rusă încât să înţeleg sfatul unui duhovnic rus. Am căutat alt duhovnic pe vremea lui, folosindu-mă de toate mijloacele care pot să ducă la găsirea acestuia. De aceea vă sfătuiesc să întrebaţi din om în om şi până la urmă o să-l găsiţi.
– În ce condiţii ne putem schimba duhovnicul?
– Există situaţiile acestea cunoscute care-ţi permit să schimbi duhovnicul: când el este eretic sau te îndeamnă la păcat, când este foarte bolnav şi nu mai poate spovedi sau când te muţi într-o altă localitate, ori este un duhovnic foarte aglomerat şi tu – din cauza serviciului – nu mai ajungi să te spovedeşti decât foarte rar.
Mai există însă şi nişte cazuri de excepţie: se poate întâmpla să sporească o persoană şi duhovnicul să nu-i mai fie suficient. Şi atunci caută altul. Acestea sunt însă cazuri rare care apar la cei care vor să aibă un îndrumător pentru rugăciunea inimii. Mai ales în legătură cu problema aceasta a rugăciunii lui Iisus, este greu să ai un povăţuitor, este greu să găseşti un duhovnic care să fie şi trăitor al acestei rugăciuni şi să spună ceva adevărat şi mulţumitor.
Însă mai întâi trebuie să fim atenţi ca nu cumva să existe în noi nişte probleme mari de orgoliu sau de judecare a aproapelui, şi atunci, în loc să ne căim, noi să dăm vina pe duhovnic. De aceea este bine să strigăm la Dumnezeu cu sinceritate şi insistență, din tot sufletul, şi atunci Dumnezeu ne va rândui duhovnicul de care avem nevoie.
Trebuie, de asemenea, să conştientizăm foarte limpede că toţi preoţii au harul, venit de la Mântuitorul, pentru a ierta păcatele.
Oricum, după ce te-ai mărturisit de cel puţin trei-patru ori consecutiv la acelaşi duhovnic, trebuie să-i ceri binecuvântare dacă te duci în altă parte la spovedit.
Nu trebuie să fim prea pretenţioşi cu preotul la care ne mărturisim. Dacă el este sincer şi cu frică de Dumnezeu, ne putem spovedi la el cu toată deschiderea. Este de mult folos pentru noi să avem părere de rău pentru păcatele pe care le-am făcut şi le mărturisim. Nu este deloc bine să ne spovedim formal!
Este de asemenea foarte folositor ca toată viaţa să avem căinţa pentru păcatele pe care le-am săvârşit, chiar dacă ele au fost iertate la spovedanie şi chiar dacă nu le-am mai repetat. Este bine tot timpul să ne păstrăm căinţa înlăuntrul nostru fără a cădea în deznădejde, ci, dimpotrivă, trebuie să ne păstrăm şi încrederea în bunătatea lui Dumnezeu.
– Unii intelectuali sunt foarte pretenţioşi atunci când îşi caută un duhovnic…
– Sunt şi oameni pretenţioşi. Pe duhovnic îl întrebi sau îi spui problema ta şi el îţi răspunde deplin sau cât poate să răspundă şi te mulţumeşte. A doua oară iarăsi îl întrebi alte probleme care apar prin mintea ta. Sau îi mărturiseşti greşelile tale. El se poate ruga pentru tine, te poate ajuta în felul acesta.
Dacă este un intelectual pretenţios care caută un duhovnic deosebit, mai greu o să-l găsească; fiindcă el vrea să vorbească cu un preot care să fie filosof ca şi el. Aşteaptă răspuns pe limba lui şi atunci se poate să întâlnească un duhovnic care nu-i înţelege întrebările lui, vorbele lui, dar ştie foarte multă viaţă duhovnicească de care are nevoie filosoful sau intelectualul. Ei nu se pot înţelege pentru că acesta din urmă e prea pretenţios şi, adeseori, îmbătat de mândrie datorită ştiinţei lui. Un asemenea om pretenţios e greu să găsească un duhovnic ”duhovnicesc”. Şi rămâne să caute toată viaţa şi în multe cazuri nici nu-l găseşte până la urmă. Rămâne cu filosofia lui şi cu jumătate de măsură duhovnicească.
– Cât de aspru trebuie să fie duhovnicul în aplicarea unor canoane, ţinând cont că în vremurile de astăzi există mulţi oameni care cad în păcate mari din ignoranță?
– Dacă preotul duhovnic recomandă un canon cu autoritate sau cu nervi, trebuie să fie sigur de la început că nimeni nu-l va respecta. Este bine ca duhovnicul să fie blând, să fie liniştit şi să încerce să-l convingă pe credincios, cu dragoste, că îi este de mult folos canonul pe care vrea să i-l dea.
Înainte de toate, penitentul trebuie pregătit pentru a-şi da seama că năravul care este îndătinat în el este cel mai mare rău. Procedând astfel, credinciosul se va deprinde mai uşor să împlinească orice canon, oricât de greu. Dacă impunem direct canonul, oamenii nu-l vor respecta, pentru că de obicei aceştia nu conştientizează primejdia unui păcat şi faptul că-şi pot pierde veşnicia din cauza patimilor. Nici nu au o idee foarte clară despre ce înseamnă veşnicia. Sunt străini de asemenea lucruri. Aşa că este foarte necesar să-i pregătim sufleteşte pentru a înţelege că patima lor e aşa de mare încât trebuie să scape de ea cu orice preţ, cu orice preţ trebuie alungată.
Este bine să ne purtăm frumos cu credincioşii care vin la spovedit. Dacă le poruncim şi dacă este greu canonul şi îi surprinde, nu-l vor face. Pleacă de la tine şi îşi văd de treburile lor; se întâmplă şi aşa ceva. De aceea am spus că nu trebuie impus canonul; căci poate e un canon pe care nu-l poate face. Atunci penitentul va dori să scape de el şi chiar dacă îi mai spunem noi nişte lucruri folositoare, el le va refuza interior.
În concluzie, lucrul cel mai important este ca duhovnicul să se gândească foarte bine la penitent şi să-l sfătuiască în aşa fel încât acesta din urmă – dacă vrea cu adevărat să se schimbe – să conştientizeze gravitatea păcatului în care a căzut şi să-şi dorească sincer să scape de orice patimă.
”Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe”, Părintele Sofian Boghiu
Jurnal Spiritual
