Etica creștinului

0
126

eticaViața morală și îmbrăcămintea cuviincioasă sunt și ele virtuți obligatorii pentru credincioșii noștri ortodocși.

În fiecare familie părinții trebuie să dea o bună educație religioasă copiilor lor, crescându-i în totală frică de Dumnezeu și iubire pentru aproapele. Vorbirea cuviincioasă, cu blândețe și smerenie, și îmbrăcămintea creștinească sunt absolute necesare fiilor Bisericii Lui Hristos.

Creștinii, atât acasă, cât și în societate, trebuie să fie blânzi, smeriți, răbdători, milostivi și iertători față de toți. Apoi sunt datori să vorbească liniștit și creștinește cu toți oamenii să nu jignească pe nimeni cu cuvântul și să se îmbrace cuviincios, iar nu ca păgînii și desfrânații.

Îmbrăcămintea și vorbirea cuviincioasă formează oglinda văzută a fiecărui creștin și exprimă nivelul său duhovnicesc interior.

De aceea, sunt oprite cu desăvârșire, la creștini, vorbirea pornografică, înjurăturile, beția, petrecerile, cărțile și imaginile care duc la desfrânare, sulimenirea și îmbrăcămintea scurtă la femei, fumatul și orice păcat care smintește pe cei din jur și ucide sufletele slabe sau robite de patimi. La aceasta ne îndeamnă și Sf. Apostol Pavel, prin cuvintele: Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului din inimile voastre (Efeseni 5, 19). Iar Iisus Hristos spune că pentru orice cuvânt deșert pe care îl vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății (Matei 12, 36).

„Călăuză ortodoxă în familie și societate” de Arhim. Ioanichie Bălan

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here