Eu n-am păcat

0
87

Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu că el n-are nevoie de Dumnezeu, din moment ce sufletul lui este ca o coală albă; deci îşi poate trăi viaţa cinstită şi frumoasă fară Hristos.

Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugăr vestit prin înţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.

Ajuns în chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise călugărului;

— Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul meu, sunt ca o coală albă de hârtie!

Călugărul, privi spre el, dădu din cap şi-i răspunse zâmbind:

— Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagă bine de seamă să nu-şi scrie Diavolul numele lui pe ea.

Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilia călugărului, rămase pe gânduri şi mergând el pe drum începu să se întrebe: „Oare este chiar aşa de albă cum zic?” Şi gândind mai adânc la viaţa şi faptele lui, văzu multe pete!

Acum văzându-şi păcatele, i-a fost destul de uşor ca să vadă că are mare nevoie de Dumnezeu!

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016