Evanghelia iubirii se încheie cu Înfricoşătoarea Judecată! Domnul Hristos este Dumnezeul Iubirii şi iată, încheie istoria lumii, istoria tuturor popoarelor, cu înfricoşătoarea Judecată. Va judeca toate popoarele şi pe fiecare om în parte (2 Timotei 4,1; 1 Petru 4, 5). Acesta este sfârşitul istoriei noastre omeneşti, acesta este sfârşitul meu şi al tău şi al fiecărei făpturi omeneşti. La Infricoşătoarea Judecată, Bunul Domn, sosit în slava Sa, îi va judeca pe toţi Dumnezeul Iubirii, totodată şi al Dreptăţii, iată, va rosti ultima sentinţă pentru mine şi pentru tine. C ai făcut cu această viaţă pe care ţi-a dăruit-o El, ce făcut cu fraţii tăi, oamenii, pe pământ, ce ai făcut cu Evanghelia?
El a venit în această lume – pentru ce? A venit ca să ne arate cum trebuie să trăim şi cum prin această existentă vremelnică să dobândim Viaţa cea veşnică. Aţi auzit din Sfânta Evanghelie de astăzi la înfricoşătoarea Judecată, înaintea Tronului celui înfricoşător al Domnului Slavei doar două căi se deschid pentru făptura omenească: calea care duce în împărăţia Cerurilor şi calea care duce în focul veşnic. O a treia cale nu există. Şi fiecare dintre trebuie să o apuce pe una dintre aceste două. Ce este omul? Omul este făptura cu chipul lui Hristos, omul este alcătuit din suflet şi trup; trupul este din pământ, iar sufletul de la Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu, icoana vie a lui Dumnezeu – aceasta este sufletul fiecărui om, nu numai al creştinului, ci al fiecărui om îndeobşte, chiar şi al păgânului. Domnul a creat un om, pe Adam şi Eva, şi din ei întreg neamul omenesc. Pe Adam şi Eva i-a făcut după chipul şi asemănarea Sa (Facerea 1, 27; 2, 7). Astfel făptura omenească este chipul lui Hristos, chipul lui Dumnezeu, este fiinţă purtătoare de Dumnezeu. Aceasta este fiecare om, fiecare om fără excepţie.
În marea şi slăvită cetate a Alexandriei, acum o mie cinci sute de ani, a trăit un vameş cu numele Petru, care mai înainte era un om nemilostiv, iar apoi a devenit foarte milostiv – după ce a văzut în vis cum trecea sufletul său din lumea aceasta în cea de dincolo şi cum sufletele celor nemilostivi erau date în seama îngerilor negri. El şi-a venit în fire şi a început de atunci să împlinească Evanghelia lui Hristos şi să facă milostenii. Într-o zi, Petru cel mult-milostiv a întâlnit pe strada măreţei cetăţi a Alexandriei un naufragiat, care era aproape gol, şi şi-a scos haina strălucitoare, mantaua cusută cu fir de aur şi a dăruit-o celui aflat în nevoie. După câteva ore, Petru cel milostiv, întorcându-se acasă, a trecut prin târg şi şi-a văzut acolo mantaua pusă la vânzare. A plecat trist acasă, părându-i rău că s-a purtat astfel cu acel nefericit.
Noaptea i s-a arătat Domnul îmbrăcat cu acea manta şi i-a spus: „Petre, tu pe Mine M-ai îmbrăcat,”. Atunci Sfântul Petru a înţeles limpede ce se întâmplă cu cele care le dăruim nevoiaşilor sau celor ce cer.
Tu pe Mine M-ai îmbrăcat… Astfel Domnul ne face cunoscută taina fiinţei omeneşti. Ce este important pentru noi, oamenii? Important este sufletul, importantă este această icoană vie a lui Dumnezeu, această icoană a chipului lui Hristos, această icoană a chipului lui Dumnezeu. Şi tu, vieţuind în această lume pământească printre oameni, iată, trăieşti într-un minunat iconostas al lui Dumnezeu. Fiecare om este o Evanghelie vie a lui Hristos. Domnul, venind în această lume şi făcând cunoscută minunata, atotdesăvârşita Sa Evanghelie, cui a făcut-o cunoscută? I-ai făcut-o cunoscută omului, care deja Îl purta pe Hristos întru sine, Îl purta pe Dumnezeu întru sine. Şi tu, ia aminte ce faci cu ei (cu oamenii). Poartă-te întotdeauna cu ei ca şi cu făpturile întru care viază Hristos. Fiecare om este, precum am spus, un mic Hristos, un mic Dumnezeu în facere. Ia aminte cum te porţi, ce cuvinte rosteşti, ce fapte săvârşeşti, cum te comporţi cu oamenii. Vei da răspuns la Infricoşătoarea Judecată pentru fiecare faptă. Ia aminte ce răspuns vei da. De aceea, poartă-te fată de oameni ca fată de făpturile lui Dumnezeu, şi nu ca faţă de urmaşii maimuţelor, nu ca faţă de animale, aşa cum învaţă astăzi mulţi lipsiţi de minte. Priveşte-l pe fiecare om ca pe fratele tău întru Hristos, priveşte-l ca pe fiul lui Dumnezeu, priveşte-l ca zidirea lui Dumnezeu, şi atunci vei fi gata şi în stare sa împlineşti orice faptă bună, orice faptă evanghelică.
Atunci când Domnul a venit în această cu Evanghelia Sa, El nu a venit la străini, ci a la ai Săi (Ioan 1, 10-12), a venit la făpturile Sale, sufletele cărora dintru început strălucea Evanghelia, chipul lui Dumnezeu, chipul lui Hristos. De aceea îi este uşor fiecărui om să fie creştin, căci poruncile lui Hristos răspund firii noastre, sufletelor noastre, fiinţei noastre omeneşti. De aceea şi Dumnezeu S-a făcut Dumnezeu-Om, ca să arate cât îi este de asemănător omul lui Dumnezeu, omul cel unit cu Dumnezeu. Aceasta este Evanghelia Domnului Hristos. Aceasta este ceea ce cere şi aşteaptă ea de la noi.
Sfânta Evanghelie de astăzi, despre înfricoşătoarea Judecată, ne spune care este cea mai importantă dintre virtuţi. Care virtute este, pentru fiecare om, diploma cu care pleacă în împărăţia Cerurilor, care? Iubirea lui Hristos. Iubind omul, iubindu-l ca pe creaţia lui Dumnezeu, ca pe icoana vie a lui Hristos, tu îl iubeşti pe Hristos. Făcându-i bine, tu Îi faci bine Domnului Hristos. Aceasta este iubirea lui Hristos. Fiecare faptă pe care i-o faci omului, se raportează la Hristos, Care este întru el. De aceea este, fratele meu, iubirea lui Hristos cea mai importantă virtute. Iubirea lui Hristos! Naşte una după alta toate celelalte sfinte virtuţi evanghelice. Atunci omului nu îi este greu să împlinească poruncile lui Hristos, Poruncile Sfintei Sale Evanghelii, căci el simte şi ştie că prin acestea intră în împărăţia Cerurilor. Slujind altora, el slujeşte în cele din urmă veşnicei sale mântuiri. Slujeşte sufletului celui asemenea lui Dumnezeu, pe care l-a dăruit Dumnezeu, chipului lui dumnezeu, chipului lui Hristos, ca astfel, cu ajutorul său să se îndrepte către împărăţia Cerurilor, să trăiască pentru împărăţia Cerurilor, să o trăiască şi să o moştenească în ziua înfricoşătoarei Judecăţi.
În minunatele rugăciuni şi cântări bisericeşti de astăzi, iubirea lui Hristos este numită împărăteasa virtuţilor, după care vin toate celelalte virtuţi.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne trezească pe noi toţi, pe toţi oamenii, pe creştini şi pe necreştini, ca toţi să simtă şi să vadă ce este omul: că omul este icoana vie a lui Hristos, şi a sluji omului înseamnă să slujeşti lui Dumnezeu Care este întru om, ca astfel să dobândeşti împărăţia Cerurilor, cu frumuseţile şi bucuriile ei negrăite. Fie ca Bunul Dumnezeu, dăruindu-ne ajutorul Său ceresc, să sporească întru noi toţi această sfântă virtute, iubirea lui Hristos, ca şi noi, oamenii, slujind pe pământ, să fim purtători de Hristos, purtători de Dumnezeu, iar în ziua înfricoşătoarei Judecăţi să stăm de-a dreapta împăratului Ceresc şi să auzim glasul Său liniştit, blând şi dulce: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii (Matei 25,34). Atunci lumea îşi va încheia istoria şi fiecare făptură omenească şi fiecare popor îşi voi încheia istoria, ascultând cuvintele Atotdreptului Dumnezeu şi Judecător, ale Domnului Iisus Hristos. Drepţii vor merge la Viaţa veşnică, iar păcătoşii, păcătoşii nepocăiţi, în chinurile veşnice. Amin.
Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie
Jurnal Spiritual
