Ediţia de anul viitor a Salonului de Carte Bookfest se va desfăşura la Romexpo între 20 şi 24 mai şi va include evenimente dedicate scriitorilor Milan Kundera şi Bohumil Hrabal, deoarece Republica Cehă este ţara invitată a evenimentului.
Întâlniri cu autori contemporani cehi, discuţii despre numele mari ale literaturii din această ţară, dar şi amenajarea unei berării se află printre evenimentele importante ale Bookfest 2015, a declarat directorul Centrului Ceh din Bucureşti, Rene Kubasek, relatează Agerpres.
“Pentru că în ţara noastră se obişnuieşte să se scrie literatură, la o bere, vom amenaja la Bookfest o berărie”, a spus directorul Centrului Ceh într-o conferinţă de presă.
Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, a amintit de începuturile Bookfest. Târgul a avut prima ediţie în 2006 şi, cu timpul, a devenit “un brand foarte respectat”.
Din 2010, Bookfest a primit denumirea de Salon Internaţional de Carte şi a avut câte o ţară invitată la fiecare ediţie. După Spania, Ungaria, ţările de limbă germană şi Polonia, a venit rândul Cehiei să fie invitată a Salonului Bookfest.
“Cred că există interes pe piaţa românească pentru cultura cehă”, a spus ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, prezent la conferinţa de presă.
La rândul său, scriitorul Vlad Zografi s-a declarat un mare admirator al literaturii din această ţară.
“Dacă mă trezeşte cineva la 3 noaptea şi mă întreabă cu ce echipă omenească ţin, voi răspunde că eu ţin cu echipa cehă”, a spus Zografi.
Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică, a arătat că organizatorii vor încerca să păstreze aceleaşi tarife pentru expozanţi. Bookfest 2015 va avea loc în pavilioanele C1-C5 ale Romexpo.
Ana Grama
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]