Exponate din colecția Muzeului de Istorie Naturală din Ungaria, la Sfântu Gheorghe

0
107

imageResize (4)O expoziție care prezintă câteva sute de specii de insecte din colecția Muzeului de Istorie Naturală din Budapesta, dar și aspecte legate de fascinanta lume a acestor vietăți, a fost deschisă la Muzeul Național Secuiesc din municipiul Sfântu Gheorghe.

Curatorul expoziției, Csergő Tibor, a declarat pentru Agerpres că muzeul din Budapesta este unul dintre cele mai mari de acest fel din Europa, iar aproape 500 de specii de insecte sunt prezentate în cadrul expoziției itinerante ‘Variațiuni pe șase picioare’ care a ajuns la Sfântu Gheorghe și căreia îi este atașat un modul interactiv de pedagogie muzeală.

‘În urmă cu aproape șapte ani, s-a născut ideea de a organiza aceste expoziții itinerante, cu două scopuri — de a crea niște legături profesionale, dar și de a prezenta colecții ale unor muzee din Ungaria. Ne-am gândit că nu totdeauna omul ajunge în muzee specializate din Ungaria, iar prin aceste expoziții pot afla lucruri noi, pot obține noi cunoștințe (…) În Ungaria, pedagogia muzeală e mai avansată decât la noi, ei țin mereu să aibă și câte un modul interactiv la toate expozițiile, iar noi învățăm de la ei. E foarte atractiv, în special pentru copii’, a declarat Csergo Tibor.

Printre exponate pot fi văzute câteva specii rare de fluturi, dar și gândăcei, unii uriași, de aproape 15 centimetri, iar alții mici, cât vârful unui ac. Expoziția e prezentată în limbile română și maghiară și va fi deschisă până la începutul lunii iulie.

Sursa: agerpres.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here