Expoziția “De la Școala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase. Artiști la București între 1864-1948” va fi vernisată, miercuri, la parterul Galeriei Naționale a Muzeului Național de Artă al României. Expoziția va fi deschisă până pe 28 septembrie.
Potrivit unui comunicat de presă, expoziția este prilejuită de aniversarea a 150 de ani de la înființarea Universității Naționale de Arte din București și reunește foști profesori și elevi prin lucrări ce provin din colecțiile secției de Artă Românească Modernă și ale Cabinetului de Desene și Gravuri din Muzeul Național de Artă al României și din colecția Muzeului Universității Naționale de Arte din București.
Sunt incluse peste 200 de lucrări de pictură, sculptură și grafică, dintre care unele expuse în premieră, scenografia expoziției propunându-și să poarte publicul într-o călătorie în timp, în ambianța vechilor ateliere de pictură, sculptură, gravură ale Școlii, recompusă prin piese de epocă — mobilier specific, recuzită, desene.
În cadrul vernisajului, la care intrarea se va face numai pe bază de invitație, vor fi lansate timbrul aniversar editat de Romfilatelia și un amplu catalog, care prezintă lucrările selectate și conturează personalitatea artiștilor prezenți în expoziție.
Vernisajul va fi precedat în cursul dimineții, la orele 11,00, de un Senat Festiv al Universității Naționale de Arte din București, la care vor participa personalități ale scenei artistice și culturale, foști și actuali profesori și studenți ai universității. În cadrul Senatului Festiv va fi lansată medalia aniversară UNARTE 150 de ani, realizată de Banca Națională a României special pentru eveniment.
Evenimentele fac parte din suita de manifestări ce marchează, pe întreg parcursul anului, 150 de ani de la înființarea Universității Naționale de Arte din București.
Școala Națională de Belle-Arte a fost fondată în iunie 1864, grație eforturilor pictorilor Theodor Aman, devenit primul său director, și Gheorghe Tattarescu. De-a lungul timpului, rectori au fost mari artiști cu har pedagogic, printre care George Demetrescu Mirea, Camil Ressu, Eustațiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi, Alexandru Ciucurencu.
Ana Grama
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]