Expoziţia de pictură “Dunărea în culori”, deschisă până la sfârşitul lunii august

0
101

08061858658557143Expoziţia de pictură “Dunărea în culori” s-a deschis marţi la sediul din Alexandria al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Teleorman, lucrările reunite fiind realizate în perioada 22-27 iulie de participanţi la tabăra de creaţie găzduită de Centrul de agrement “Dunărica” din vecinătatea oraşului Zimnicea.

Şeful CJCPCT Teleorman, Elena Popa, a declarat la vernisaj că “aici se află doar o parte din creaţia celor aproximativ 40 de copii talentaţi din Alexandria, Roşiorii de Vede, Videle şi Zimnicea cu vârste între 10 şi 16 ani, care au surprins Dunărea conform fanteziei personale”.

Între tinerii aflaţi în această expoziţie şi care bat la porţile consacrării se află Radu Miu, Alin Radu, Raluca Mocanu, Cristian Găvănescu, Irina Ungur, Andreea Iordache, Ana Maria Cherpec şi Alexandru Bunea.

În expoziţie predomină culorile albastru şi verde, lucrările de complexitate diferită fiind concepute cu ajutorul unor pictori consacraţi din Teleorman, care au prezentat pe parcursul zilelor de tabără diverse tehnici şi stiluri de exprimare artistică.

De altfel, “Dunărea în culori” cuprinde şi lucrări semnate de Costel Lupu şi Marian Crângaşu, artişti plastici din Teleorman cu o bogată activitate expoziţională, îndrumători ai copiilor în perioada taberei din cea mai sudică localitate din ţară.

Expoziţia de pictură de la Alexandria rămâne deschisă până la sfârşitul lunii august.

Sursa Agerpres

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here