Cum venise să se adape
în cleștarul unei ape,
aplecându-se să bea,
Cerbul s-a zărit în ea.
Bolți de frunze să răstoarne
cu frumoasele lui coarne!
Dar picioarele, – ce fuse!-
Tare-s slute și aduse…
Cam așa-și jelea amarul,
Când țâșni din lan ogarul.
Cerbul meu cu ochi de mure
o tulește spre pădure.
Coarnele nu-l apără,
ci-n hațișuri se încurcă
și îi dau mereu de furcă,
dar copita scapără!
Tot picioarele, cum pot,
Din primejdie îl scot…
Vraja unui chip frumos
Este drept, pe mulți îi roade..
O fi el, pomul, arătos,
Dar grădinarul cumsecade
știind ce-i bun și de folos
îl judecă doar după roade!
Fabule, La Fontaine
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste fabule
