Doi urși mari se însoțiră,
Ș-amândoi se chibzuiră
Să se ducă a vâna
După ce va înnopta.
Pleacă dar, și pe-o vîlcică
Întâlnesc o ciută mică,
Și puind-o la mijloc
O înhăța chiar pe loc.
Ciută grasă cum s-o-mpartă?
Iat-atunci cuvânt de harță.
Fiecare vrea mai tot
Pentru lacomul său bot.
Cu cumplita-nverșunare
Ei încep o luptă mare,
Încât luna ce-i privea
Spăimântată-ngălbenea.
Dar o vulpe iscusită,
Care sta în crâng dosită,
Sare iute-ncetișor,
Și ia ciuta binișor.
După multă luptă-n fine,
Urșii cad pe-ale lor vine,
Plini de sânge peste tot,
De la coadă pân-la bot.
După ce se dezmețiră
Și ceva se liniștiră,
S-au întors și au văzut
C-alor ciut-a dispărut.
După urma ce văzură,
Fapta vulpei cunoscură,
Și ziseră între ei:
O, cât suntem de mișei!
Adevăr că lăcomia
Pierde toată omenia.
Fabule, George Sion
Jurnal Spiritual
Mai multe fabule puteţi citi aici
V-ar mai putea interesa şi:
figuri de stil
Mulțumim frumos pentru comentariu! O zi minunată!