Lăsând orașul și luându-și zarea,
de limpezimea largurilor beată,
Rândunica a pornit, săgeată,
spre o pădure-n care cânta Privighetoare
-“Ei, surioară dragă, ce mai faci?
Cu sihăstria cum te mai împaci?
Eu nu știm de tine, drept să-și spun,
din vremile buclucului străbun.
Ia spune-mi, draga mea, ce ai de gând?
Nu părăsești pustia mai curând?”
-“Meleagurile voastre sunt, poate, cu renume:
Dar tihnă ca a noastră nu mai găsești în lume!”
-“Cum, cântecele tale, frumoasele, blajinele,
le-or asculta de-a pururi jivinele
și, când și când, vreun țărănoi sau doi?
Ascultă-mă, iubito, și pe mine:
Hai de-ți arată harul printre noi!
Nu-ți amintește, oare, pădurea tot mereu
De silnicia crudului Tereu?
-“Firește. Dar pădurea e pădure
și vraja ei mai poate să mă fure.
Și însăși amintirea acelei silnicii
mă face să rămân în sihăstrii.
Căci oamenii prin chipuri și cuvinte,
și mai cumplit, satrapul mi l-ar aduce-aminte…”
Fabule, La Fontaine
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste fabule
