Este bine că v-aţi pocăit şi că I-aţi cerut iertare Domnului pentru intenţia de a vă atribui faptele bune… Nu există lucru mai rău! Gândul, dacă este prins la intrare, ca un tâlhar, nu e încă o nenorocire. Dar când umbra lui cade pe inimă şi o îndulceşte, inima trebuie bătută scânteia cea rea; nu observă, din cauza împrăştierii. N-aveţi decât să vă vedeţi de griji, dar nu-L lepădaţi pe Domnul din minte şi de pe buze. Şi nu uitaţi să cădeţi Ia picioarele Lui. Chiar dacă-i greu: cu atât mai de preţ este izbânda şi cu atât mai repede vi se va da harul. Dacă îndeletnicirile sunt bune stăruinţa de a fi cu Domnul aduce mult folos. Vom cădea şi vom striga: Doamne, miluieşte! Această mică strâmtorare este pilduitoare şi mântuitoare… Există Domnul Atoatechivernisitor. Rodul vieţii se va descoperi după trecerea vieţii… Mântuieşte-ne, Doamne, în acel straşnic ceas! Iar aici este de ajuns un singur cuvânt: Facă-se voia Ta, Doamne!
„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul
Jurnal Spiritual
