Falsa înțelepciune și falșii cugetători

0
78

falsVreau să vă spun cât mai grabnic ceva despre N.N. Este de mirare cum se lăudase el cu credinţa lui curată, neavând însă credinţă, ci numai teoretizând în gol. Toţi cei de soiul lui îşi arogă un ton înalt de judecată sănătoasă, suferind, de fapt, de îndepărtarea de la modelul cuvintelor sănătoase, pe care ni le-au arătat Sfinţii Apostoli.

Nu cred că ar trebui să-i dezminţiţi în scris toate ideile pe care vi le-a expus. Le cunoaşteţi falsitatea, aţi cunoscut din experienţă puterea mântuitoare a întregii chivernisiri din Biserica lui Dumnezeu, în toate amănuntele ei, până la tămâia din cădelniţă şi la simpla ofrandă adusă în biserică. Iar dacă toate acestea sunt născociri – aşa cum spun ei – atunci sunt născociri mântuitoare. Suntem protejaţi ca de un gard împrejmuitor şi acoperiţi ca de o platoşă, de duhul Bisericii noastre. Aceşti domni liber-cugetători vor să facă din noi o ţintă directă pentru săgeţile vrăjmaşului. Presupuneţi că cineva trage în dumneavoastră cu săgeţi. Vă apăraţi cu un scut. Se apropie N.N. şi spune: „Renunţaţi, că este lucrarea mâinilor omeneşti!”. – Fugi de-aici, falsule cugetător! Nu-i acum timp de speculaţii, când vrăjmaşul stă în faţa ochilor noştri şi nu face decât să se folosească de întrebările tale deşarte!

Dacă nu ar fi fost cercetată prin experienţă puterea mântuitoare a tuturor celor pe care le avem, atunci speculaţiile şi-ar mai fi avut rostul; dar când această descoperire există, la ce să mai filozofăm în van? Putem spune oricui: Vino şi vezi. Odinioară, exista credinţa: „din Nazaret poate fi ceva bun?” şi toţi credeau aşa, chiar şi Natanael (Ioan l, 46). Dar realitatea se dovedi alta. Iată că şi „cugetătorii” noştri se ţin de credinţa că nu ar exista nimic bun în Biserica lui Dumnezeu sau în ceea ce ei numesc ierarhie făcută de mâini omeneşti. Dar şi-a propus măcar vreunul dintre ei să le verifice în practică? Dacă le-ar fi verificat, ar fi încetat să mai facă pe cugetătorii. Iar de verificat nu vor, fiindcă aceasta necesită trudă şi schimbare a vieţii.

Acele întrebări uşurele pe care le-aţi auzit nu sunt decât faţa văzută a gheţarului. În adâncime se află un întreg sistem de rătăciri, dintre cele mai primejdioase şi ucigătoare pentru om şi pentru omenire. Este vorba de confruntarea dintre samavolnicia minţii omeneşti şi puterea netăgăduită a lui Dumnezeu asupra minţilor, exprimată într-un anume mod de gândire şi de mărturisire a credinţei.

Deştepţii noştri nu vor să asculte de nimeni, decât de propria lor minte. Dar, întrucât conştiinţa le spune că nu au voie să încalce poruncile lui Dumnezeu, ei afirmă: „Pe Dumnezeu suntem gata să-L ascultăm, dar pe oameni, pentru nimic în lume. Poruncile lui Dumnezeu sunt cuprinse în cuvântul lui Dumnezeu”. Mai au şi o vorbă: „să ascultăm numai cuvintele lui Dumnezeu” – adică ceea ce este scris, iar în afară de asta, nimic. Dar cum ascultă ei acest cuvânt? Aşa cum îl pricep. Şi cum îl pricep? Aşa cum doresc să-l priceapă, după înţelegerea lor. Şi rezultă că, şi în acest caz, ei îşi respectă doar mintea lor şi consideraţiile ei arbitrare. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru ei doar un pretext, o mască care să le acopere samavolnicia…, iar de fapt au o neînfrânată pornire de a-şi arăta puterea propriei lor minţi.

Uitaţi-vă ce au făcut în Germania asemenea oameni. De ce? Din pricină că nu vor să se supună nimănui, în afară de Evanghelie. Iar Evanghelia nu vor să o înţeleagă altfel, decât în măsura în care o găsesc asemănătoare cu propriile lor consideraţii. Care este sfârşitul? Sfârşitul lor este David Fiedrich Strauss (teolog și filozof german)… altfel spus, respingerea totală a creştinismului, şi, ca urmare, pierzania, căci fără Izbăvitorul Hristos nu există mântuire. Germania le-a dovedit prin fapte pe toate acestea.

În Sfânta Biserică a lui Dumnezeu nu este posibilă o asemenea şovăială şi oscilare a ideilor şi a speculaţiilor deşarte. Aici, norma cugetărilor este stabilită o dată pentru totdeauna în Sfântul Crez, fiind transmisă încă de la Apostol şi cuprinsă de Sfânta Biserică Ortodoxă. Iată ce lege avem noi: ascultă ce spun toţi, de la Sfinţii Apostoli şi până la noi, de pe întregul teritoriu al adevăratei Biserici a lui Hristos şi supune-te acestora. Vedeţi ce cetate avem? Toată mulţimea celor care s-au mântuit şi se mântuiesc astfel se ţine. Ce înseamnă aici persoanele răzleţe, care vorbesc împotriva adevărului? Fiecare din noi este puternic, aşa cum puternică este întreaga Biserică a lui Dumnezeu. Şi să-I mulţumim Domnului!

De aici puteţi deja să vă daţi seama cât de lipsită de sens este expresia „ierarhie făcută de mâini omeneşti”, întrebarea este: care ierarhie? Desigur că nu cea prezentă. Căci cea prezentă suntem noi, noi preluăm tot ceea ce a fost înainte şi ne socotim obligaţi să păstrăm tot ce am preluat. Dacă predecesorii noştri ar fi în viaţă, şi ei ar răspunde la fel la această întrebare şi aşa mai departe …

În ceea ce ne priveşte însă pe noi, ruşii – noi n-am născocit nimic. Noi facem aşa cum stă scris în pravilă, iar pravila este luată de la greci. Adică, dacă a fost „lucrare de mâini omeneşti”, cum spun ei, atunci ea trebuie căutată înainte de secolul al IX-lea. Mergeţi mai departe şi întrebaţi-i pe greci: de unde aţi luat aceste rânduieli bisericeşti? Răspunsul e unul singur: tot de la predecesori. Uitaţi-vă la sinoade, cum îşi rezolvau problemele? Urmând pe Sfinţii Părinţi, cei care au trăit înaintea noastră… Şi aceasta, începând cu al şaptelea Sinod şi până la primul, toţi spun „urmând pe Sfinţii Părinţi”.

Aşadar, niciun sinod nu a născocit nimic, ci a întemeiat ca lege şi a promulgat ca lege ceea ce fusese conţinut dintotdeauna în toate sinoadele. Trebuie să presupunem, de aceea, că nici ierarhia grecească din timpul sinoadelor nu a întreprins nimic de la sine, ci doar a preluat şi a păstrat…

Mergeţi înapoi, de la primul Sinod până la apostoli. Atunci, vreme de două veacuri, Biserica a fost prigonită şi persecutată cu cruzime. Era, oare, vreme de născociri proprii? Da’ de unde! Măcar să se păstreze cele încrediinţate!

Judecând astfel cu mintea liniştită, trebuie să presupunem că nici ierarhia noastră, şi nici cea grecească nu a inventat nici o rânduială proprie. În orice epocă, ierarhiile existente au preluat ce li s-a transmis şi au păstrat aceasta ca pe lumina ochilor, temându-se să schimbe cât de puţin din aceste porunci. Toate ierarhiile sunt robi supuşi ai rânduielii statornicite.

Astfel, urmărind tot lanţul evenimentelor, veţi vedea mai clar că izvorul tuturor pravilelor bisericeşti se află la Sfinţii Apostoli… Căci ei nu au scris tot ce i-au învăţat pe alţii şi ce au introdus în Biserică. Foarte multe au rămas nescrise, dar au fost puse în practică. Acestea s-au păstrat în practica vie şi astfel au ajuns şi la noi. Va să zică, cine se laudă cu supunerea faţă de apostoli, acela trebuie să primească toate cele cuprinse în Sfânta Biserică.

Dar destul. V-am scris câte ceva, ştiind că vă mulţumiţi şi cu puţin… V-aţi tulburat! Nu se poate să nu te tulburi. Căci, ce-s aburii iadului – duhoare şi scrum… Aşadar, îmbărbătaţi- vă! Mai mare este ceea ce este în noi, decât ceea ce este în lume.

„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here