Numele românesc al acestei plante provine din limba japoneză, unde i se spune ‚sho-iau’ (fasole).
Ea a fost cultivată, pare-se mai întâi în China, pentru alimentație, de cel puțin 5000 de ani, dup cum atestă documentele. În Europa, pătrunde destul de târziu, prin 1739, figurând într-un catalog de semințe al grădinei botanice din Paris, ca o plantă rară.
Din 1840 e cultivată sporadic pentru fân și îngrășământ verde în câteva țări europene, iar mai intens dupa anul 1873, când e prezentată la expoziția agricolă de la Viena.
La noi în țară, e cultivată mai întâi în Transilvania, primele date fiind din anul 1876. Astăzi, suprafața cultivată la noi cu fasole soia depășește 170.000 ha. Este o plantă anuală din familia leguminoaselor, cu tulpină erectă, înaltă de 60-200 cm.
Importanța ei deosebită constă în faptul că este o excelentă plantă proteică (40%) și totodată una oleaginoasă, datorită conținutului mare de ulei (20%). Utilizările ei sunt numeroase și de prim ordin, nerămânând nimic care să nu fie folosit. Este mai întâi o plantă alimentară din care se pregătesc diferite feluri de bucate.
Apoi, boabele ei uscate sunt utilizate la obținerea făinii alimentare, ca adaos la supe. Deasemenea sunt bune pentru produse de panificație, carne vegetală, sosuri și brânzeturi vegetale; lapte de soia, unt vegetal, ulei, surogat de cafea, ciocolată etc.
Are și întrebuințări medicinale, grație vitaminelor A, B, D2 șiE pe care le conține. E utilizată ca aliment pentru diabetici și în combaterea neurasteniei, datorită acidului lecitino-fosforic. Pe lângă toate acestea, este o bună plantă furajeră și un important îngrășământ verde datorită nodozităților cu bacterii fixatoare de azot.
Magazinul Curiozităților Lumii, Claudiu Vodă
Jurnal Spiritual
