”Fiecare sfântă biserică este o bucăţică de cer pe pământ”

0
104

Sf Iustin popoviciAcest loc al nostru îşi are şi el propriul său colţişor de rai. Este tocmai această sfântă biserică. Deoarece fiecare sfântă biserică este, de asemenea, o bucăţică de cer pe pământ.

Şi de câte ori te afli în Biserică, iată că te afli deja în rai. Dacă oamenii te necăjesc cu răutăţile lor, află-ţi scăparea în Biserică, îngenunchiază dinaintea lui Dumnezeu, iar el te va lua sub aripa Sa protectoare, atotputernică şi blândă. Chiar dacă s-ar năpusti asupra ta lighioane de demoni, fugi în Biserică – printre îngeri, fiindcă Biserica este pururea plină de îngeri, iar îngerii lui Dumnezeu te vor apăra de toţi demonii acestei lumi şi nimic nu te va putea vătăma. Să nu uitaţi, fraţilor, că noi, creştinii, suntem tari în Dumnezeu. Cine poate fi atunci mai tare decât noi? Nimeni, absolut nimeni! Nici unul dintre oameni, nici unul dintre demoni! Iar fără Dumnezeu – ce suntem noi ca fiinţe umane în lumea aceasta? O jucărie a păcatului, a răului şi o jucărie în mâinile demonilor. O, fratele meu, aproapele meu, diavolul râde de tine dinapoia fiecărui păcat la care el îţi pricinuieşte poticnirea. Şi dacă te face să cazi într-o mulţime de păcate, chicotele multor demoni răsună în jurul tău din toate părţile.

Atunci când un om nu este cu Dumnezeu, el este întotdeauna o jucărie a diavolului, iar diavolul se joacă cu el: într-o clipă el îi umple sufletul cu gânduri necurate, într-altă clipă el îi aprinde limba de blesteme, altă dată îl face să defăimeze, să calomnieze, să fure, să desfrâneze sau îl îndeamnă spre orice altă faptă rea. Şi continuă în acest chip până când omul îşi aminteşte de Dumnezeu, îşi afla scăparea în Biserica lui Dumnezeu şi se închină dinaintea lui Dumnezeu. Atunci – atunci el se află cu totul în cer şi nici răutăţile omeneşti ale lumii, nici păcatele şi nici demonii nu-l mai ating. In acea clipă el se află într-o fortăreaţă apărată de îngeri, apărata de sfinţii lui Dumnezeu şi cu flacăra apărătoare a rugăciunilor lor ei distrug orice rău care-l atacă din partea oamenilor, a lumu, a demonilor, a iadului.

Ştiţi voi, fraţilor, care este arma cea mai puternică a omului pe pământ, o armă de nebiruit şi pururea victorioasă – ştiţi. Rugăciunea! Da, rugăciunea! Aşa este, rugăciunea! Deoarece cu ajutorul rugăciunii omul îşi închină tot sufletul său, toată mima sa şi întreaga sa viată lui Dumnezeu, iar Dumnezeu devine apărătorul şi călăuzitorul său. Ce-i mai pot face oamenii ori demonii atunci? Nimic. Absolut nimic! De aceea, Domnul ne porunceşte în Evanghelia ba: „Rugati-vă neîncetat”.

De ce există oare atât de mult rău în lumea de azi? Deoarece oamenii  au  aruncat cea  mai  de  nădejde  armă  a  lor, arma atotbiruitoare prin care orice rău, orice păcat şi orice demon sunt sigur biruiţi pe toate câmpurile de luptă. Iar această arma este rugăciunea’ – rugăciunea şi postul. Este armura cea mai de preţ, deoarece este armura lui Dumnezeu; cea mai sigură şi atotbiruitoare armură, deoarece este armura lui Hristos – armura singurului adevărat Dumnezeu pe toate tărâmurile. Iar El? El ne-a oferit aceasta armură nouă, creştinilor; ea se păstrează în Biserică şi este dăruita in Biserică. Dumnezeiasca gură a Mântuitorului a descoperit acest adevăr tuturor locuitorilor acestui pământ, acest adevăr absolut: prin rugăciune şi post orice necurăţie orice păcat şi orice demon sunt îndepărtate de oameni.

Atunci când oamenii dau deoparte această armă a lui Hristos, ei devin uşor pradă a oricărei răutăţi, a oricărui păcat. Vai! Ei devin pradă a oricărui demon. De ce, de ce a căzut lumea modernă într-un rău atât de mare, într-un rău de care nu mai poate scăpa? Deoarece s- a îndepărtat de Hristos, a dat deoparte Sfânta Sa Evanghelie,  aruncat armura Sa atotbiruitoare: rugăciunea şi postul. Ea a arunca totul deoparte şi vrea să-şi rezolve problemele fără Hristos, şi n numai fără Hristos, ci chiar împotriva lui Hristos! Iar oricine s războieşte cu Hristos, Dumnezeul nostru, se aliază cu diavolii Şi ce poate oare să mai rămână dintr-o astfel de persoană în acest mare război/ Un cadavru şi nimic alteceva decât un cadavru!

Iar noi, sârbii, ce am făcut noi, oare, cu această armură fundamentală a lui Hristos, ce anume? în cele mai multe cazuri am dat-o deoparte şi orbeşte ne-am grăbit să mergem pe căile lumii secularizate, pierzându-ne în jungla dorinţelor lumii şi planurilor ei care se opun lui Hristos şi ne sufocăm în mlaştina relelor şi păcatelor ei. Iar sufletul nostru sârbesc moare în pustia ateismului celui impotnvitor lui Hristos al acestei lumi secularizate, căci sufletul sârbului a abandonat Evanghelia lui Hristos aşa cum ne-a fost ea lăsată drept moştenire de către Sfântul Sava: el a abandonat rugăciunea şi postul.

Atâta timp cât ne-am ţinut de post şi rugăciune, atâta vreme cât am fost înarmaţi cu această armură atotbiruitoare a lui Hristos, noi sârbii am fost biruitori în toate bătăliile de pe toate câmpurile de luptă duhovniceşti. Noi eram biruitori – pururea sub comanda şi conducerea cui? A celui mai mare om al naţiunii noastre, om al rugăciunii şi al postului – Sfântul Sava. Căci în rândurile sârbilor, Sf. Sava  a  devenit  şi  a  rămas  pururea  nebiruitul, atotbiruitorul învingător de pe toate câmpurile de luptă sârbeşti. Cum? într-armându-se pururea cu atotbiruitoarea armură a lui Hristos – cu postul şi rugăciunea. El a fugit din palatul regal în Sf. Munte Athos iar acolo, prin post şi rugăciune, el a ajuns un om drept, un sfânt luminator, un purtător de Hristos, un purtător de Dumnezeu. Şi aşa a devenit cel mai mare erou, cel dintâi erou nemuritor al poporului sârb din istoria sârbilor.

Şi  cu  această  armură atotbiruitoare  el  şi-a  înarmat tatăl carmuitorul ţării şi pe fratele său, viitorul rege, precum şi întreaga naţiune sârbă din vremea aceea, ca şi pe urmaşii săi binecuvântaţi are au trăit şi şi-au jerfit viaţa pentru cinstita cruce şi libertatea de aur.

Iar noi, sârbii de azi? Noi am lepădat această armură a Sf. Sava,  sufletele noastre au căpătat toate bolile „culturale” ale lumii laice. Iată că s-a ivit un adevărat măcel al sufletelor sârbilor aşa cum istoria noastră n-a mai cunoscut vreodată. Un măcel al sufletelor? Da! Căci sufletul moare fără post şi rugăciune. Orice păcat, orice rau supune uşor sufletul care viază, dar care nu se apără cu post şi rugăciue. Iar atunci când numeroase păcate şi răutăţi se unesc, ele conduc spre tot felul de căi ce duc spre moarte împotriva noastră, a sârbilor, să ne distrugă sufletul, să ne lipsească de Dumnezeu sa ne ucidă conştiinţa şi să ne preschimbe raiul în iad. O, fraţilor, adevărul Evangheliei, adevărul fundamental al Evangheliei este acela ca de îndată ce omul se leapădă de post şi rugăciune – el deschide larg uşile sufletului său oricărui rău, oricărui păcat, oricărei morţi. Acest lucru e valabil nu numai persoanei individuale, ci şi poporului in întregul său.

Astăzi, slavă Domnului, am sfinţit această biserică. Iar biserica la ce ne foloseşte? Ea este închinată rugăciunii aduse lui Dumnezeu, slujirii lui Dumnezeu întru dreptate şi în lumina adevărului. In Biserica lui Hristos, în acest sfânt locaş, noi ne încredinţam lui Dumnezeu prin rugăciune, iar El ne învaţă veşnica Sa Dreptate Dumnezeiască,  veşnicul  Său  Adevăr  Dumnezeiesc,  veşnica Sa Bunătate   Dumnezeiască.   Şi   aşa   ne   într-armăm   cu armura fundamentală a lui Hristos: iar cu Dumnezeiasca Sa Dreptate noi biruim orice nedreptate lumească, iar cu Dumnezeiescul Sau Adevăr noi ne apărăm de orice minciună a lumii; în fine, cu dumnezeiasca Sa Bunătate noi zdrobim orice rău al lumii. Şi cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât ne întărim mai mult dinaintea oricărui rau, a oricărui păcat, a oricărui diavol. Şi acest lucru se întâmplă deoarece prin rugăciune omul sporeşte din ce în ce mai mult în orice bunătate Dumnezeiască, în orice adevăr şi dreptate dumnezeiască şi in orice bucurie   duhovnicească.   Iar   această   bucurie   a   sa, aceast binecuvântare, nimeni nu i-o poate lua de la dânsul nici în lumea aceasta şi nici în lumea cealaltă.

Amintiti-vă ceea ce a grăit şi a lăsat şi scris Sf. Sava: „Pentru mine rugăciunea este cea mai mare binecuvântare de pe lume” .

Prin urmare, el, dimpreună cu toţi sfinţii membri ai dmasti Nemanici, atât de pe vremea sa, cât şi cei ce i-au urmat, au zidit lăcaşuri de rugăciune: sfinte biserici, sfinte aşezăminte monahale de-a lungul şi de-a latul întregului ţinut sârbesc. Iar aceste sfinte lăcaşuri ei ni le-au lăsat moştenire, tot ceea ce este durabili veşnic şi dumnezeiesc în istoria noastră, în poporul nostru. Şi, iată cum astăzi, dinaintea întregii lumi noi ne fălim cu acestea ca şi’ cu o cămară veşnică.

Aşadar, testamentul Sf. Sava ni se aplică şi nouă, sârbilor din ziua de azi: acela de a zidi biserici, de a-I sluji adevăratului Dumnezeu, precum şi de a trăi şi a muri pentru veşnicul Său Adevăr şi veşnica Sa dreptate. Căci ce sunt oare sârbii fără Hristos Dumnezeul nostru, fără Ortodoxie, ce sunt ei oare cu adevărat? -Nimic altceva decât o procesiune de coşmar plină de cadavre, cadavre şi iar cadavre!

Dar ce sunt sârbii cu Hristos, Dumnezeul nostru? O naţiune nemuritoare, un popor nemuritor, un popor al lui Dumnezeu un popor mai tare decât orice moarte; căci este mai tare decât orice păcat sau decât orice diavol. Şi cine este acela care ne conduce şi ne călăuzeşte către Hristos, Dumnezeul nostru? Sf. Sava, Biserica lui Hristos lăsată nouă moştenire de către Sf. Sava. Acesta este izvorul şi ţinta a tot ceea ce este veşnic, nemuritor şi dumnezeiesc în neamul sârbesc, în poporul sârb.

 O, voi, fraţii mei, compatrioţii mei, doriţi să fiţi vrednici urmaşi ai Sf. Sava?

Atunci, lipiţi-vă sufletele de acest sfânt lăcaş, de această Sfântă biserică a sa.

Atunci când necazurile şi încercările vă împresoară – iată o ortareaţa a Sf. Sava deschisă vouă: refugiaţi-vă într-însa, iar sufletul vostru va rămâne nevătămat, atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cealaltă.

Atunci când înşelăciunile acestei lumi vă împresoară mintea ca o sfântă şcoală a Sf. Sava: intraţi în ea, iar într-însa veti învăţa Sfântul Adevăr al lui Dumnezeu, viaţa sfântă, veşnică şi nemuritoare veşnica. Deoarece în această lume pământească doar Biserica lui Hristos ne învaţă şi ne dăruieşte viaţa veşnică cu ajutorul veşnicului adevăr şi veşnicei dreptăţi. Doar Biserica le deţine; aşadar, doar Biserica le poate oferi. Orice altceva din lumea aceasta îndreaptă şi înşeală sufletul, ducându-l spre prăpăstiile morţii, stricăciunii şi zădărniciei.

Atunci când auziţi clopotele bătând din această sfântă biserică a voastră, spuneţi-vă: prin dangătul clopotelor Domnul ne cheamă la Sine, Domnul ne învaţă să fim buni, drepţi, sfinţi, nemuritori şi veşnici! Prin bătăile clopotelor, Domnul ne cheamă la rugăciune, astfel încât cu ajutorul rugăciunii noi să ne putem curăţi de păcat şi de rău şi să ne într-armăm cu veşnicul Adevăr şi veşnica Dreptate, aşa încât să putem rămâne neclintiţi şi să supravieţuim necazurilor, încercărilor şi nedreptăţilor acestei lumi, atunci când ele ne lovesc.

Ce? Vă îndoiţi de acest lucru? Vă va înşela vreodată Hristos Domnul? Vă va duce El pe căi greşite? Ascultaţi la ceea ce vă spun sfinţii voştri strămoşi, Sfântul Sava şi sfinţii sârbi care, de-a lungul veacurilor, şi-au dăruit viaţa pentru cinstita Cruce şi libertatea cea de aur. Iată mesajul lăsat vouă de un contemporan al vostru – tânărul erou al Dreptăţii Evanghelice a lui Hristos, Sfântul ierodiacon Avacum: uitaţi-vă la el umblând pe străzile Belgradului purtând în braţe stâlpul pe care turcii urmau să-l martirizeze – umblând alături de turcii care strigau „Alah”, în timp ce el cânta vesel: „Sârbul este al lui Hristos – el se bucură în moarte!  Nicio credinţă nu se compară cu cea creştină”.

Iar voi? Vă temeţi de moarte? Dacă vă temeţi, vă temeţi să mărturisiţi credinţa voastră în Hristos Domnul! înseamnă că credinţa voastră şi rugăciunea nu sunt tari, că sufletul vostru a adormit din pricina puţinătăţii voastre, de moliciunea credinţei voastre sau de lipsa voastră de credinţă.

Treziţi-vă, voi cei adormiţi cu sufletul, treziţi-vă din morţi, iar Hristos vă va deveni lumina şi veşnica Dreptate şi printr-însele şi viaţa veşnică. Şi atunci voi, precum un erou viteaz, nemuritor, vă veţi lupta cu toate morţile din lumea aceasta care vă tulbură sufletul şi le veţi birui deplin pentru totdeauna. De aceea, slava şi cinstea şi închinăciunea I se cuvin Domnului nostru Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat, şi fie ca veşnica Sa binecuvântare să fie cu voi, cu toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lupta pentru credinţă, Episcop Nicolae Velimirovici, Arhim. Justin Popovici

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here