Despre ce se opune bucuriei – întristare şi bucurie – partea a IV-a

0
80

FilimonEu fac o legătură între Epistola către Filimon şi cazul femeilor mironosiţe. Nu ştiu dacă toţi ştiţi, cred că nu ştiţi toţi care sunteţi aici, că în Noul Testament există o epistolă cu titlul Epistola către Filimon.

Este o scrisoare scurtă, de vreo două pagini. Nici nu ştiu dacă este tipărită pe două pagini. Haideţi să ne gândim acum, împreună, la această Epistolă către Filimon. Mai întâi de toate, unde se găseşte în Noul Testament? Se găseşte între Epistola către Tit şi Epistola către Evrei. Epistola aceasta către Filimon este o scrisoare personală a Sfântului Apostol Pavel, pe care i-a trimis-o Sfântului Filimon – Biserica ni-l prezintă pe Sfântul Filimon ca sfânt. Filimon era un ucenic al Sfântului Apostol Pavel, trăitor în Colose. Ştiţi că există o epistolă către Coloseni? Eu m-aş bucura dacă aţi şti. Eu zic că ştiţi, dar nu ştiu dacă ştiţi.

Există între Epistolele Sfântului Apostol Pavel o epistolă numită Epistola către Coloseni. Şi Filimon era locuitor în Colose. Era un ucenic al Sfântului Apostol Pavel – Sfântul Apostol Pavel l-a câştigat pentru Hristos – şi a venit o împrejurare în care Sfântul Apostol Pavel a avut trebuinţă de intervenţia lui Filimon în chestiunea unui om, a unui rob al său, a unui sclav care a fugit din casa stăpânului şi care, când a fugit din casa stăpânului, a şi furat ceva de pe acolo. Nu ştim ce anume. Şi a ajuns la închisoare, pentru că era un rob fugar şi nu era voie să fugi din casa stăpânului. Şi acolo, în închisoare, a rânduit Dumnezeu aşa, de l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel, care şi el era închis pentru credinţa lui.

La închisoare, Sfântul Apostol Pavel a stat de vorbă cu sclavul fugar din casa lui Filimon şi l-a câştigat pentru Hristos, l-a convertit la credinţa creştină pe sclavul chemat Onisim.

Şi a venit vremea să i se împlinească vremea de pedeapsă şi să fie liber Onisim. Sfântul Apostol Pavel avea trebuinţă de Onisim pentru el, dar nu a vrut să abuzeze cumva de situaţia lui de îndrumător al lui Filimon şi l-a sfătuit pe Onisim să se ducă la stăpânului lui, la casa stăpânului de unde a fugit. Numai că Sfântul Apostol Pavel a vrut să-l recomande pe Onisim stăpânului său, adică lui Filimon, şi i-a scris o scrisoare. Tare faină! Eu v-o pun la inimă. Mie aşa mult îmi place, nici nu vă pot spune cât de mult îmi place mie scrisoarea aceasta către Filimon! Citiţi-o din Noul Testament!

Căutaţi-o unde v-am spus eu, după Epistola către Tit şi înainte de Epistola către Evrei şi citiţi-o, cititi-o de mai multe ori, nu numai o dată, că aţi citit-o şi aţi lăsat-o. Nu! Citiţi-o de câteva ori şi căutaţi să înţelegeţi ce anume a gândit Sfântul Apostol Pavel în situaţia dată. Ştia despre Filimon că este un om binevoitor şi zicea Sfântul Apostol Pavel că omul acesta odihneşte pe alţii. Mare lucru să fii odihnitor de oameni! Şi zice Sfântul Apostol Pavel că „sufletele sfinţilor, adică sufletele credincioşilor, se odihnesc întru tine, frate!”. Aşa scrie Sfântul Apostol Pavel.

Deci, frate Filimon, fii atent!

Ştiu despre tine că eşti odihnitor de oameni, ştiu despre tine că eşti băiat de treabă şi ştiu despre tine că sufletele sfinţilor se odihnesc în existenţa ta. (Acum este o vorbă, zic unii şi către mine: „Vă mulţumim că existaţi!”. Este o vorbă fără rost, în fond. De ce? Pentru că nu exist eu pentru că vrea cineva sau pentru că vreau eu. Exist pentru că a rânduit Dumnezeu să exist. Dacă este vorba să fie cineva mulţumit de aceasta, să-I mulţumească lui Dumnezeu, pentru că de la Dumnezeu am primit, din puterea lui Dumnezeu am primit.)

Şi oamenii se bucurau de Filimon şi Filimon se bucura de oameni; şi zicea Sfântul Apostol Pavel că „sufletele sfinţilor, deci sufletele credincioşilor, se odihnesc întru tine, frate”; şi mai adaugă Sfântul Apostol Pavel ceva şi zice: „Odihneşte şi sufletul meu”. Deci dacă tu eşti odihnitor de oameni, este foarte bine, dar să mă odihneşti şi pe mine. Şi eu să ştiu că sunt odihnit în existenţa ta. Şi îi spune Sfântul Apostol Pavel că, uite, îţi trimit pe Onisim, care cândva nu-ţi era de niciun folos, dar de acum înainte sigur o să-ţi fie de folos, pentru că de acum încolo este creştin.

Primeşte-l nu ca pe un rob, ci primeşte-l ca pe un frate. Tu eşti creştin şi el este creştin, deci primeşte-l ca un frate. Şi acum urmează ceva extraordinar de frumos. Zice Sfântul Apostol Pavel: „Primeşte-l pe el cum m-ai primire mine!”. Primeşte-l pe el aşa cum m-ai primi pe mine. Deci ori el, ori eu, suntem acelaşi. Deci dacă îl primeşti pe el, să ştii că mă primeşti pe mine şi primeşte-l aşa cum m-ai primi pe mine. Când vine el acolo, la tine, tu să zici că a venit Apostolul Pavel la noi.

Este extraordinar aşa, să te poţi identifica cu cineva, că eşti acelaşi cu el, cu cel pe care îl recomanzi.

Nu întotdeauna poţi să faci lucrul acesta. Mai vine şi pe la mine câte unul şi zice: „Părinte, daţi-mi o recomandare”. Să ştiţi că nu îi dau, dacă nu îl cunosc. De ce nu îi dau? Pentru că eu, dacă îl recomand, înseamnă că îmi pun cinstea mea în joc. Şi dacă nu-l cunosc, de unde ştiu eu că el o să fie un om de treabă şi că nu o să fie aducător de nemulţumire? şi deci l-am recomandat eu şi ar zice cineva: „Păi degeaba l-a recomandat, pentru că nu ştie nici părintele Teofil ce face când recomandă pe cineva”.

Eu nu fac lucrul acesta. Sfântul Apostol Pavel l-a putut face. De ce? Pentru că a fost convins că Onisim este altfel de om. Zice: „îl trimit la tine. Primeşte-l pe el cum m-ai primi pe mine”. Dar să vă mai spun ceva. Tot acolo scrie Sfântul Apostol Pavel: „Ţi-l trimit pe el, – fiţi atenţi ce fain! – chiar inima mea”. Deci îmi trimit inima când îl trimit pe el. Primeşte-l pe el cum m-ai primi pe mine, pentru că este inima mea. Inima mea este acolo unde este Onisim. Nu ştiu dacă aveţi sensibilitatea aceasta, să vă puteţi bucura de o astfel de afirmaţie: „Ţi-l trimit pe el, chiar inima mea”.

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here