Florin Iaru, Adrian Enescu, Daniel Barbu și Vladimir Epstein, printre premianții Galei Cafenelei critice

0
145

благодарностьScriitorul Florin Iaru, compozitorul Adrian Enescu, fostul ministru al Culturii și Patrimoniului Național, Daniel Barbu și fostul manager de proiect al Târgului Gaudeamus, Vladimir Epstein, s-au numărat printre premianții celei de-a doua ediții a Galei Cafenelei critice, eveniment desfășurat, joi seară, la Club A.

Premiul pentru “cel mai spectaculos poet, prozator improvizator” a revenit lui Florin Iaru, în timp ce Premiul pentru “talentul artistic în care și-a povestit cariera vizuală” a fost acordat artiștilor vizuali Florica Prevenda (pictor) și Aurel Vlad (sculptor), iar Premiul pentru “cel mai muzical slash electronic al stagiunii” a revenit compozitorului Adrian Enescu.

Premii speciale au fost acordate fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu, “pentru curaj intelectual și rezistență la lunetele sparte” și “omului Târgul Gaudeamus, la retragere” — Vladimir Epstein.

De asemenea, au primit “un număr considerabil” de diplome speciale și de fidelitate mai mulți protagoniști ai ‘stagiunii’ 2013-2014 “Cafenelei”.

Trofeele Galei sunt realizate de Ioana și Florin Gălățescu, aceștia fiind și sponsorii premiilor în valoare de 500 de lei.

Amfitrionul serii, criticul literar Ion Bogdan Lefter, a afirmat, în debutul serii, că acest eveniment (n.r Cafeneaua critică) se dorește “o întâlnire colegială”, “un spațiu de dezbatere culturală, bazat pe ce e mai important în cultura română”.

El și-a exprimat speranța că arhiva edițiilor Cafenelei se poate constitui într-o frescă a problematicii socio-culturale a societății românești a ultimilor ani.

Lefter a reamintit, ajutat și de imaginile înregistrate, proiectate pe un ecran, incidentul din cadrul întâlnirii de debut a ‘stagiunii’ 2013-2014 a Cafenelei critice, când Daniel Barbu, a fost agresat verbal de o serie de protestatari, ostili proiectului de extracție minieră de la Roșia Montană.

De asemenea, la o sesiune intitulată sui-generis “restanțe”, criticul a analizat, alături de invitații săi George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București, criticii Andreea Drăghicescu, Cosmin Ciotloș și Sebastian-Vlad Popa trei evenimente “petrecute” în spațiul cultural bucureștean (Festivalul Comediei Românești — FestCO, și Bookfest) sau din țară (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu — FITS).

Printre invitații celor 133 de ediții ale ‘stagiunii’ 2013-2014 a Cafenelei critice s-au numărat: Daniel Barbu, fost ministru al Culturii și Patrimoniului Național, Magda Cârneci, Ruxandra Demetrescu, Sorin Ilfoveanu, Petru Lucaci, președintele UAP, Sandra Pralong, Vladimir Epstein, fost manager de proiect al Târgului Gaudeamus, Elena Târziman, directorul general al Bibliotecii Naționale a României, Mihai Constantinescu, manager ARTEXIM, Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Răzvan Voncu, Mircea Anghelescu, Adrian Enescu, Cosmin Ciotloș, Ștefan Cazimir, Mircea Daneliuc, Liviu Jicman, vicepreședinte al ICR, Gabriel Andreescu, ș.a.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, prima serie desfășurându-se în anii 1990, la Cafeneaua Facultății de Litere a Universității București, iar seria a doua debutând în noiembrie 2008.

Întâlnirile Cafenelei critice au loc joia seara, la Club A.

Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here