Frica de abandon este o reacţie normală atunci când copilul percepe pierderea bazei de siguranţă. Nevoia de a ne simţi în siguranţă sau în securitate este o nevoie umană pe care o avem de la naştere pe tot parcursul vieţii. Nevoia noastră de securitate este satisfăcută atunci când primim atenţie la modul la care simţim, la ce avem nevoie în fiecare moment, atunci observăm şi trăim experienţa că celălalt este acolo pentru noi şi noi ne putem baza pe el. Absenţa bazei de siguranţă este înţeleasă de copil ca fiind o situaţie ameninţătoare.
Teama e un răspuns natural al organismului la ameninţare. Cu cât copilul este mai mic, cu atât nevoia lui de securitate este mai mare, pentru că el este dependent în foarte mare măsură de prezenţa părinţilor. Prin intermediul lor copilul mic îşi satisface nevoile pe care le are: se linişteşte atunci când este copleşit de ceea ce i se întâmplă, mănâncă, este curat, poate primi confort prin atingeri şi mângâiere. În faţa oricărui disconfort resimţit (foame, durere, frig, cald) copilul va exprima teama de abandon şi consecutiv comportamente de prevenire ale acestuia prin căutarea proximităţii adultului semnificativ care să îl ajute să se liniştească şi să facă faţă situaţiei.
Relaţia cu părinţii, în special cu părintele care se ocupă de îngrijirea lui, reprezintă baza de securitate şi siguranţă care îi permite copilului să exploreze lumea. Absenţa părintelui semnificativ pentru copil se asociază cu absenţa siguranţei şi securităţii şi generează în mod natural teama. Teama de abandon se reduce progresiv cu cât creşte autonomia copilului, cu condiţia ca baza de siguranţă şi de securitate să fi fost şi să fie solidă. Copilul devine autonom cu atât mai uşor cu cât are convingerea că adultul semnificativ este acolo şi îl poate ajuta oricând are nevoie.
Cum pot construi o bază de siguranţă şi de securitate emoţională pentru copilul meu?
Exprimă dragostea prin contact fizic precum îmbrăţişări, atingeri – biologic, creierul nostru nu poate înţelege dragostea decât prin atingeri cu durata de minim 20 de secunde, ca urmare a descărcării unui hormon numit oxitocină.
Oferă un gest de afecţiune în fiecare zi copilului, mai ales în momentul plecării şi revenirii acasă – memoria copilului reţine mult mai uşor informaţiile legate de iniţierea şi încheierea interacţiunii cu o persoană.
Exprimă bucuria revederii (“mă bucur să te văd”, „mă bucur că m-am întors acasă la tine”) – emoţia pe care părintele o exprimă la vederea copilului transmite un mesaj copilului despre el însuşi (că este o companie plăcută, că este dorit).
Oferă-ţi 5 minute de relaxare personală înainte să intri în casă şi să te vezi cu copilul, astfel încât oboseala, nervozitatea sau apatia să nu fie emoţia ta predominantă. Copilul va primi un mesaj nepotrivit despre el însuşi la vederea acestor expresii emoţionale, deoarece el nu este încă capabil să înţeleagă că emoţia respectivă a fost declanşată de altceva decât de venirea acasă şi întâlnirea cu el.
Oferă copilului cât mai multă predictibilitate asupra ta şi asupra comportamentului tău – acest lucru permite copilului să se simtă în siguranţă, deoarece experienţa de viaţă va verifica faptul că poate avea încredere şi se poate baza pe tine: dacă spui că te întorci, întoarce-te, dacă spui că îi vei da ceva, dă-i, dacă spui că pleci, pleacă etc.
Răspunde atunci când copilul are nevoie de tine sau te cheamă – dacă este ceva ce nu poţi face sau el îţi cere ceva nepotrivit, explică-i limitele, dar arată-i că eşti acolo pentru el (cu atât mai important cu cât copilul este mai mic).
Povesteşte-i copilului despre ce ai făcut cât timp ai fost absent fizic – împărtăşirea cu copilul contribuie la creşterea sentimentului de siguranţă şi predictibilitate în relaţie. Nu contează ce îi spui, ci faptul că împarţi cu el. Acest lucru va conduce în scurt timp la reciprocitate.
Sursa: modeleazacopilaria.ro
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
