“Frica este indusă de ceea ce este, iar anxietatea de ceea ce gândim că ar putea fi”

0
290

anxietyAnxietatea se manifestă prin stări difuze de nelinişte, îngrijorare, insecuritate şi spaimă mai mult sau mai puţin iraţionale. Sursa se află mai curând în imaginaţie, atât timp cât lipseşte un mobil concret, identificabil aici şi acum. Toate sunt emoţii din familia fricii, dar nu sunt tocmai frica viscerală şi primară declanşată spontan în faţa unui pericol concret şi iminent.

Frica este o emoţie primară. Ea premerge gândirii şi proceselor cognitive. întâi o simţim şi după aceea o gândim, în sensul că ne dăm seama că ne este frică abia după ce ne-am înfricoşat deja. Frica este indusă spontan de un pericol concret, aici şi acum (de exemplu, un câine sau un om înarmat care se apropie ameninţător).

Anxietatea este o emoţie secundară. Gândirea premerge emoţiei, în sensul că ne imaginăm mai întâi primejdia (o gândim), iar abia apoi ne înspăimântăm. Gândim întâi şi simţim ce-am gândit. Astfel, anxietatea poate fi indusă doar gândindu-ne la un câine, atunci când el nu este prezent aici şi acum. Este o frică adaptativă, care pregăteşte organismul pentru confruntarea cu necunoscutul. La fel ca frica, anxietatea se află în slujba supravieţuirii.

Aşadar, frica este indusă de „ceea ce este”, iar anxietatea de „ceea ce gândim că ar putea fi”. Ambele emoţii sunt înrudite şi au rolul de a pregăti organismul pentru întâmpinarea unor primejdii reale sau imaginare.

Ce ne-am face fără o minimă stare de anxietate ? Am putea rămâne pasivi şi indolenţi, descoperiţi în faţa posibilelor primejdii anticipate de mintea noastră. De exemplu, seara, la culcare, n-am mai pune deşteptătorul să sune şi am întârzia la programul de dimineaţă. Apoi, examenele, discursurile, lucrările pe care le vom prezenta şefului sau profesorului, contractele pe care le vom negocia cu clientul etc. ar risca să ne ia pe nepregătite. Ba chiar, dacă cineva din preajmă ar suferi un atac de cord, am aştepta liniştiţi să-i treacă şi nu ne-am mai grăbi să chemăm salvarea. Anxietatea este o emoţie utilă. Filosofía existenţialistă susţine chiar că, fără angoasa existenţială, am înceta să fim oameni. Anxietatea ţine de uman. Totuşi, doza contează: nu-i bine atunci când e prea puţină şi nici atunci când e prea multă.

La o intensitate normală, anxietatea funcţionează ca o alarmă auto: protejează, declanşându-se atunci când intruşii pătrund în maşină. în doze excesive, anxietatea se comportă ca o alarmă defectă: se declanşează atunci când nimeni nu este în preajmă. Astfel, anxietatea în exces dăunează, fiind ca o alarmă dereglată, atunci când n-o putem opri din telecomandă. Se declanşează prea repede, prea uşor şi prea des. începe să urle epuizant şi incontrolabil.

La o intensitate normală, anxietatea seamănă cu apa dintr-o reţea de irigaţii: e binevenită pentru a preîntâmpina seceta. Totuşi, dacă e prea multă şi întrece măsura, se revarsă peste diguri, inundă şi distruge ceea ce trebuie protejat. La fel se întâmplă şi cu anxietatea în exces: inundă, sufocă şi perturbă psihicul uman. Dacă se instalează ca o stare continuă, anxietatea inventează primejdii care nu există în realitate.

Antrenamentul abilităților de comunicare, Ștefan Prutianu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here