Frumusețea adevărată

0
120

frumusetea adevarataErau o dată într-un sat doi tineri, unul frumos la înfăţişare iar celălalt nu era chiar aşa de urât, dar avea frică de Dumnezeu. Cel dintâi tot timpul se lăuda cu frumuseţea lui şi se mândrea cu ea. Toată ziua nu făcea nimic ca nu cumva să-şi piardă frumuseţea muncind sau făcând vreo faptă bună cuiva ajutându-l, ba de multe ori îl pe cel de al doilea în râs faţă de ceilalţi spunându-i că-i urât.

Cel de al doilea îşi vedea de treaba lui şi se ruga mereu lui Dumnezeu să îi dea înţelepciune şi putere să treacă peste toate şi peste marea vieţii ca ajungând la sfârșitul ei să capete mântuire. Într-o noapte tânărul cel urât visează că Dumnezeu îi spune să îşi zidească o casă şi să o înfrumuseţeze după placul Lui. A doua zi, fără a mai sta pe gânduri, fiind primăvară încă, tânărul se apucă să sape ca să toarne temelia casei sale.

Şi tot muncind, zilele treceau rând pe rând şi tânărul nostru turnă temelia, începând apoi să ridice pereţii casei. Din când în când tânărul cel frumos trecea pe la casa celui urât. Stătea şi se uita şi râdea de el spunându-i: “Uite prostul cum munceşte şi se face mai urât prin munca lui şi la cei va folosi această casă căci şi aşa este singur şi nu se uită nimenea la el că este urât”.

Dar tânărul cel urât îşi vedea mai departe de treabă, nebăgându-l în seamă şi neluând în seamă vorbele urâte ale celui frumos, şi încerca să îl aducă şi pe acesta la realitate, că timpul trece… și la fel şi frumuseţea lui. Tânărul cel frumos când auzea aceste cuvinte mai tare se îngâmfa şi pleca ţanţoş mai departe. Vara era în toi iar tânărul cel urât reuşi să ridice casa, să-i pună acoperişul, să o tencuiască pe exterior şi prin interior, îi puse ferestrele, uşile. După ce termină de făcut toate cele de trebuinţă la o casă, exterior şi interior, văzând că le făcu pe toate bune, se apucă să decoreze la interior cu toate utilităţile cele de trebuinţă, încă şi cu lucruri de artă făcute de mâna lui cu iscusinţă, căci Dumnezeu îl înzestrase pe el cu multă dibăcie şi pricepere  la tot lucrul, nu cu frumuseţe exterioară, şi le făcu el după cum a fost el îndemnat în vis.

Vara trecu destul de repede mai ales cu tot lucrul cel de trebuinţă care cere migăleală, tânărul cel urât se bucura şi mulţimea din tot sufletul lui Dumnezeu pentru tot ajutorul pe care i l-a dat şi Îl slăvea în toate zilele. Tânărul cel frumos mai trecea din când în când pe la casa tânărului cel urât, se minuna de celea ce vedea, de frumuseţea casei, a grădinii şi a tot locul ce înconjura casa, dar îngâmfarea precum şi mândria lui erau încă nemăsurate căci nu venise timpul ca să dea socoteală pentru faptele şi vorbele sale, pentru a vedea adevărata frumuseţe a omului, pe care i-a dat-o Dumnezeu şi pe care trebuia să o pună în valoare.

După ce trecu vara, veni toamna cea urâtă şi ploioasă, iar tânărul cel urât stătea în casa rugându-se în toată ziua şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate ce făcu. Încă stând el la rugăciune se ruga lui Dumnezeu şi pentru prietenul lui cel frumos, uitând de cuvintele urâte ce i le-a adresat acesta, ca Dumnezeu să îl ierte şi să îl păzească de toate relele.

În timpul acesta tânărul cel frumos începu să ducă lipsuri, vântul şi ploile îi spălau obrazul, iar el se ferea de ele pe sub şoproane, pe după garduri, pe sub streşinile caselor celor din sat. Toamna care a fost destul de lungă şi rece trecu şi ea destul de repede iar tânărul nostru începu să simtă gerul iernii care se apropia cu paşi mărunţi şi repezi, îngâmfarea pe care o avuse în primăvară şi în vara începu să-i scadă cu repeziciune la fel şi frumuseţea. Începu a bate pe la casele rudelor şi cunoscuţilor dar toţi îl refuzau având în vedere modul lui de comportare cu aceştia şi îi trânteau uşa în nas. Tot încercând încoace şi în colo şi având în vedere că toţi îi întorceau spatele, poate precum şi el făcuse la vremea lui cu ei, acum îngâmfarea şi mândria lui se transformară în regrete şi în căinţă, dar tot nu îndrăznea să meargă şi la casa tânărului pe care îl jignise mai mult decât pe toţi.

Timpul trecea cu repeziciune iar tânărul nostru începu să simtă din plin frigul iernii, în timp ce frumuseţea şi mândria îi căzură de tot, se sculă şi zise: “Mă voi duce la cel ce l-am jignit mai mult dintre toţi, îmi voi cere iertare că poate totuşi îşi va face milă de mine şi mă va primi şi pe mine în casa lui”. Deci se sculă şi se duse la uşa prietenului lui, bătu sfios aşteptând să i se deschidă. Deîndată ce-l văzu, acesta deschise uşa iar tânărul nostru cum văzu că aceasta se deschide, căzu în genunchi înaintea lui şi-i spuse: “Iartă-mă căci am greşit înaintea ta, nu am ascultat de cuvintele tale, am rătăcit în îngâmfarea şi frumusețea exterioară, am slujit şi am lenevit şi nu mi-am pus în valoare darul primit. Tânărului căruia eu îi spuneam urât acum el este mai frumos decât mine,” zise tânărul cel frumos celuilalt. “Regret din inimă şi mă căiesc pentru cuvintele pe care ţi le-am adresat.”

Acestuia făcându-i-se milă, îl primi în casa văzând adevărata căinţa a celui frumos, şi îl primi cu mare bucurie tratându-l cu toate bunătăţile pe care le avea pregătite pentru timpuri grele. Tânărul cel frumos se adresă gazdei sale şi îi spuse: “Văd acum că frumuseţea interioară este mult mai de preţ decât cea exterioară pe care m-am bazat eu şi că frica de Dumnezeu îţi dă înțelepciune şi chibzuinţa cu care să treci Marea vieţii.”

Povestea noastră se putea termina şi tragic pentru tânărul nostru cel frumos. Și acest tânăr din urmă la a cărui uşă a bătut cel frumos putea să îi întoarcă spatele şi să îl lase pe el în frig şi în lipsuri şi să îi spună: “Precum mi-ai făcut şi tu în tinereţile tale când erai ţanţoş, mândru şi mă jigneai şi nu ai ascultat de cuvintele mele aşa şi eu acum te alung de la uşa mea şi culege acum rodul muncii tale.”

Oare cum se va comporta şi Hristos cu noi când ne vom înfăţişa la uşa Lui şi îi vom cere să ne deschidă?

Ca în pilda tânărului cel frumos, când acestuia i s-a deschis uşa fiind primit înăuntru, auzindu-se pocăinţa pe care acesta a rostit-o din inimă înfrântă şi umilită? Sau ne va închide uşa spunând:”Pleacă de la mine sluga mândră, vicleană şi leneşă. Adevăr zic ţie că nu te cunosc pe tine căci şi Eu am strigat către tine şi nu ai auzit, acum tu ești cel care strigă, nici eu nu te voi auzi.”

Oare noi făcându-ne analiza vieţii noastre în care din cele două ipostasuri suntem?

Sursa: ascultainima.blogspot.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here