Glimpses of Infinite Symmetry

0
63

vlad tenu 1

Vernisajul expoziţiei „Glimpses of Infinite Symmetry“ va avea loc în seara zilei de 6 februarie, la orele 19:30, la Galateca. Vor fi prezentate publicului o serie de instalaţii realizate de Vlad Tenu, ce s-au născut în urma unor procese de cercetare în design dedicate genezei formei şi spaţiului. O parte din aceste lucrări au fost expuse anterior la diverse galerii din Londra, printre care şi Arup Phase2, Testbed1 sau Surface Gallery.
În procesul său creativ, Vlad Tenu se inspiră din natură, utilizând algoritmi ce simulează fenomene precum auto-organizarea materiei, conservarea energiei, a echilibrului sau noţiuni precum “complexitate minimală”. Lucrările sale sunt, de fapt, o combinaţie de matematică, design şi artă.
Toate instalaţiile sale sunt modulare, fiind realizate dintr-un anumit număr de componente care se repetă. Unele sunt făcute din sute sau chiar mii de piese, care sunt îmbinate urmând un principiu de simetrie multi-dimensionala, creând instante ale acestor suprafeţe continue care, teoretic, pot fi extensibile la infinit.
Vlad Tenu este un arhitect de origine română stabilit la Londra. Experimentele sale se axează pe integrarea tehnologiilor digitale în procesul de proiectare, ce implică metodevlad tenu 2 generative de design, tehnici digitale de fabricaţie şi design interactiv.
Expoziţia “Glimpses of Infinite Symmetry” va fi găzduita de Galateca între 4 şi 28 februarie, iar pe data de 7 februarie va avea loc o prezentare susţinută de artist. Cu această manifestare, Galateca continuă seria proiectelor dedicate artei contemporane şi designului, promovând limbaje artististice inedite şi facilitând întâlnirea publicului cu diverse forme de artă. Intrarea este liberă.

Sursa: marieclaire.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here