Glossă – Mihai Eminescu – poem ilustrativ pentru concepțiile anticilor – Surse de inspirație reprezentative, reluarea unor motive eminesciene
GLOSSĂ
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate,
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci cu tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe:
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
Căci acelorași mijloace
Se supun câte există.
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă:
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte:
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăși:
Ce e val ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate;
Vreme trece, vreme vine.
Glossă este o poezie ilustrativă pentru concepțiile de viață ale anticilor. Ca și în alte poeme eminesciene, persistă ideea timpului ciclic, care vine și trece peste sensurile umanului. Poetul include în Glossă, pe lângă alte motive, motivul vieții ca teatru și al vieții ca vis, preferând izolarea de lume, atitudinea contemplativă. Poet vizionar, el înțelege superior repetabilitatea fenomenului istoric („Viitorul și trecutul sunt…”).
Romantică în aspectele dominante, în reunirea temelor și a motivelor, poezia este clasică prin sobrietatea exprimării, prin echilibrul formei, prin armonia gândirii. Referindu-se la simplitatea și adâncimea expresiei, Tudor Vianu folosea formularea „scuturarea podoabelor”. În mod firesc, timpul verbal folosit este prezentul etern, care oferă dimensiunea cugetării asupra sensurilor existenței.
Te invit să citești și alte poeme eminesciene în articolul Mihai Eminescu – Chemarea spre totdeauna și spre primordial a poporului român.
Mihaela Mușetescu
