Haikuuri japoneze
Haikuuri -Basho este considerat maestrul suprem al poeziei Haiku. Citind aceste Haikuuri ale unor autori japonezi, am realizat ca avem multe de invatat din minimalismul cu care este tratata viata in literatura japoneza. Specificul acestor Haikuuri este alcatuit din cateva amanunte pe care de obicei, nu le vedem. O frantura de sentiment, o nostalgie trecatoare, o umbra prin fata unui zid, un gest, invingerea unui sentiment coplesitor, sau silueta unui copil. Aceste descrieri, care sunt de cele mai multe ori marginalizate si bagatelizate de grosierul vietii, ne duc la esenta lucrurilor. Tonice si tonifiante, aceste Haikuuri japoneze, nu ne lasa sa cadem in perplexitate, atunci cand ajungem intr-un punct mort al vietii. Forta de patrundere a Haikuurilor este atat de mare, incat ajunge in samburele existentei noastre atat de efemere, printr-o simpla observatie.
Multi scriitori au fost fascinati de Haikuuri
Multi scriitori englezi si americani, si-au incercat maiestria in compunerea unor astfel de versuri. Totusi de unde aceasta fascinatie fata de ispita haikuului? Se spune ca sunt in Japonia peste zece milioane de poeti care scriu Haikuuri japoneze, dar sunt necunoscuti sau scriu pentru ei insisi. Europenii sunt fascinati de aceasta poezie extrem orientala. De exemplu, protocolul ceaiului este cadrul in care doamnele imperiale sau gheisele onorau cu prezenta acest cadru. Apoi indragostirea de rostire si farmecul tainei supunerii. In acest context, haijinii, poetii de la curte, preluau mesajele criptice si le decodificau transmitandu-le in mesaje estetice.
Un haiku al lui Kobayashi Issa, scris la moartea unuia din fiii săi:
“Viaţa ca roua –
doar ca roua.
Şi totuşi…”
Haikuuri de Basho:
- “Câți fluturi
nu și-au fluturat cărarea
de-a curmezișul zidului! - M-am întors
zărind un arbore uriaș:
munții verii. - Norii, când și când,
Acoperă luna
Împrospătând lumina privirii - Păsările nu cunosc
Floarea numită fluture.
Cer de toamnă. - Uneori norii
Aduc odihna
Celor ce admiră luna! - Vântul de toamnă
Bate deși
Castanele nu-s coapte. - Din marginea drumului
hibiscusul s-a lăsat
păscut de cal. - A treizecea noapte fară lună
criptomeri de o mie de ani
ce-i înșfacă ciclonul. - Pe marea întunecată
țipătul unei rațe sălbatice
albește vag. - Bujor de iarnă
și fluierar care spui atâtea –
cuc al zăpezilor. - Subt burniță,
nalbele
deschid un cer senin. - Întreaga familie in vizită la cimitir –
părul nins,
bastoane în mână, sprijin. - Zeul – absent;
frunze moarte – gramadă.
Pustiu.”
