Înainte de venirea Mântuitorului Hristos în lumea noastră, noi oamenii nu cunoşteam decât moartea; iar moartea ne cunoştea pe noi. Tot ce era omenesc era impregnat de moarte, robit şi învins de ea. Moartea era mai aproape de noi decât fiinţa noastră şi mai reală decât noi înşine. Pământul era o înfricoşătoare închisoare a morţii, iar noi nişte neputincioşi prizonieri şi deţinuţi ai ei.
Adevărata viaţă pe pământ începe tocmai de la Învierea Mântuitorului, pentru că este o viaţă care nu se sfârşeşte cu moartea. Fără Învierea lui Hristos, viaţa omenească nu este altceva decât o agonie pasivă care se sfârşeşte inevitabil cu moartea. Dar viaţa adevărată este cea care nu se sfârşeşte cu moartea. Şi o astfel de viaţă a devenit o posibilitate pe pământ numai prin Învierea Dumnezeului – om Hristos. Viaţa este viaţă adevărată numai în Dumnezeu. Unde este Hristos, acolo nu mai este moarte, acolo omul a trecut din moarte la viaţă, trăieşte deja viaţa veşnică. Cu Învierea lui Hristos, ” prăznuim omorârea morţii, începătura altei vieţi veşnice”. (Canonul Paştelui , cântarea 7-a).
Redacţia Jurnal Spiritual
