Cu toţii iubim eroii, iar cei mai mari eroi sunt de obicei aceia din poezia epică. Ei nu salvau pur şi simplu o pisică din copac şi nici nu ajutau vreo bătrânică să iasă dintr-o clădire în flăcări. Faptele lor de eroism erau la scară mare, iar acţiunile lor excepţionale schimbau soarta oraşelor şi a imperiilor, chiar pe cea a umanităţii înseşi.
Asta îi făcea atât de măreţi; ei ne reamintesc că acţiunile unui om şi moralitatea sa, precum şi curajul fizic sunt foarte importante, chiar şi la o scară atât de mare.
Astăzi, puţini mai citesc marile epopei ale trecutului – Iliada lui Homer, Eneida lui Vergiliu şi Paradisul pierdut al lui Milton – însă acestea i-au inspirat pe mulţi oameni de-a lungul vremii şi încă mai au o oarecare rezonanţă.
Ecouri slabe ale acestora se resimt, de asemenea, în filmele şi cărţile de aventuri şi fantasy de astăzi. Filmele din seria Războiul stelelor şi trilogia Stăpânul Inelelor par copilăroase comparativ cu aventurile prezentate de Homer, însă faptele lui Luke Skywalker, Frodo şi Aragon datorează în mod cert multe epopeilor vechi şi pot inspira aproape acelaşi fior pe care trebuie să îl fi simţit oamenii în timpurile străvechi atunci când îi ascultau pe rapsozi recitând poeme epice.
Desigur, aşa a şi început poezia epică, sub forma unei tradiţii orale. Nici unul dintre primele poeme epice nu a fost scris. În schimb, ele erau învăţate şi transmise pe cale orală de la un aed la altul, generaţie după generaţie.
Uneori, aedul învăţa întregul poem pe de rost. Cel mai adesea, se pare, el ştia pur şi simplu firul epic de bază – evenimentele şi personajele principale, întâlnirile şi despărţirile, victoriile şi înfrângerile, locurile în care se desfăşura acţiunea şi imaginile. Apoi, înarmat cu câteva fraze interesante şi înzestrat cu talent pentru improvizaţie, construia povestea pe măsură ce recita, amestecând vechiul cu noul, fără a spune vreodată povestea la fel de două ori, adaptând-o de fiecare dată în funcţie de public.
În acelaşi timp, trebuie să îi fi rămas în minte fraze memorabile şi să le fi transmis de-a lungul epocilor, iar poemul trebuie să fi devenit mai rafinat după fiecare rostire. Desigur, cea mai mare parte a acestor vechi poeme epice orale s-a pierdut.
Însă în ultimele două secole, cercetătorii au adunat o bogăţie de poveşti de la oameni care trăiau în ţinuturi îndepărtate, în Siberia şi în Asia Centrală. De pildă, o parte dintre aceste poveşti impresionante provin de la populaţiile kara-kirghize din munţii Tianshan şi din Iacuția, în nordul Siberiei.
Această cercetare a confirmat că poeme epice uriaşe şi elaborate puteau fi compuse şi chiar reţinute pe cale orală.
În anii 1930, cercetătorul american Milman Parry a transcris un poem epic de 12.000 de versuri, de lungimea Odiseei lui Homer, de la un rapsod sârb neştiutor de carte. Sunt şanse mari ca fiecare cultură din Europa şi din Eurasia să aibă propria sa tradiţie orală de poezie epică.
Poemele epice au jucat probabil un rol esenţial în definirea şi unificarea fiecărei culturi. Acestea au dat fiecăreia propriul erou distinct, o legătură unică şi inspiraţie. Chiar şi astăzi, atât de înrădăcinaţi în epoca modernă, eroii mitologiei antice – de la Hercule şi Ahile până la regele Arthur şi Robin Hood – au o rezonanţă puternică.
Şi, cu siguranţă, impactul lor a fost şi mai mare într-o perioadă în care existau foarte puţine alte modalităţi prin care cultura îşi putea exprima aspiraţiile, când nu exista nimic altceva care să umple nopţile întunecate petrecute lângă foc decât sunetul vocii rapsodului, şi nimic care să împiedice imaginaţia de a-şi lua zborul odată cu povestea.
Acestea au avut puterea de a înnobila o cultură şi de a crea sentimentul de scop moral şi de energie. Extraordinar în privinţa a ceea ce cunoaştem despre poezia epică este cât de sus ţinteşte. Aristotel considera poezia epică cea mai măreaţă formă de literatură după tragedie.
Cărturarii Renaşterii o plasau chiar şi mai sus. Fiecare poem era un exemplu uimitor de creaţie literară. Povestea trebuia spusă la scară mare, folosind cea mai elaborată imagistică, cele mai complexe şi mai atent selecţionate cuvinte, şi ilustra cele mai mari idealuri şi cele mai profunde idei.
Se poate spune că era pretenţioasă şi oricine care ar încerca să o imite astăzi ar fi în pericol să fie acuzat de plagiat. Însă asta doar pentru că era atât de elevată. Pe plan artistic, intelectual, moral, spiritual, poezia epică era menită să ne ofere ceva la care să aspirăm – ceva care să ne încurajeze pe fiecare să fim mai buni şi să ne valorificăm potenţialul la maximum, pentru a ne ridica deasupra vieţii lumeşti.
Cele mai mari intenţii şi realizări ale poeziei epice transpar în mod magnific într-una dintre primele epopei scrise, Iliada lui Homer. Acest mare poem relatează evenimentele din timpul celui de-al zecelea an şi ultimul al asediului aheilor asupra cetății Troia şi răfuiala dintre Ahile şi regele Agamemnon. Iliada datează de la sfârşitul secolului al VIII-lea şi începutul secolului al IX-lea î.Hr. şi, alături de Odiseea, îi este atribuită lui Homer, fiind cea mai veche lucrare de literatură europeană cunoscută. Şi ce lucrare este!
În 15.700 de versuri pasionante, Homer relatează o poveste care a fost descrisă drept una dintre cele mai impresionante creații literare scrise vreodată, plină de imagini bogate, cu un fir epic puternic şi de un dramatism profund. Unii cărturari cred că Homer a fost numele creatorului Iliadei.
Alţii cred că nu a existat o persoană numită Homer şi că poemele au fost transmise pe cale orală de la aed la aed, până când au ajuns să fie scrise. În anii 1920, Milman Parry a demonstrat clar că atât Iliada, cât şi Odiseea folosesc fraze şi versuri obişnuite şi chiar un fir epic ce le plasează în aceeaşi tradiţie orală cu epopeea sumeriană Ghilgameş.
Oricare ar fi originile marilor poeme ale lui Homer, acestea au constituit de atunci un punct de referinţă pentru nenumărate imitaţii. Uneori, poeţii chiar alegeau acelaşi subiect, asediul Troiei, aşa cum a făcut poetul roman Vergiliu pentru Eneida sa, poate cea mai mare operă literară romană.
Alţi poeţi îşi creează propriul subiect, alegând poveşti mitice, cum s-a întâmplat cu Edmund Spenser, în Regina zânelor, sau poveşti biblice, ca Milton în lucrarea sa de excepţie, Paradisul pierdut. Dar modelul este clar. Istoricii literari au încercat să fixeze doar elementele constitutive ale unui poem epic şi să întocmească o listă de caracteristici comune.
O epopee este un poem narativ lung cu subiect serios, care spune povestea unui erou excepţional. Locul unde se desfăşoară acţiunea este de fiecare dată unul vast şi îl regăsim adesea pe erou făcând călătorii în întreaga lume. De obicei, eroul este un paria sau o victimă a mâniei zeilor. Dar soarta unei naţiuni sau a unui popor depinde de rezistenţa sa eroică în înfruntarea acestui destin.
Pentru păstrarea spiritului tradiţiei orale şi a reprezentărilor înflăcărate ale aedului există tot felul de instrumente literare. Totul se desfăşoară la scară mare şi nu există jumătăţi de măsură, nici măcar în comparaţii.
În Iliada lui Homer, Ahile nu aleargă pur şi simplu după Hector ca un câine de vânătoare, ci îl fugăreşte „fără încetare în munţi aşa cum un câine stârneşte un cerb tânăr din vizuină, vânându-l până la râpe, în jos prin văile înguste unde faunul se ascunde la pământ, în tufişurile dese, până când câinele vine alergând, adulmecându-l până când îşi găseşte prada.“
Multe dintre metaforele lui Milton sunt la fel de înălţătoare şi de proporţii. Toate acestea creează un sentiment de bucurie, dar şi de grandoare. În mod similar, în alt truc moştenit de la tradiţia de interpretare orală, poemele epice tind să înceapă în media res (în mijlocul lucrurilor), trecând direct la acţiune.
De exemplu, Eneida lui Vergiliu nu începe simplu, de la copilăria lui Enea, şi nici de la începutul asediului asupra Troiei, ci cu Enea aflat deja pe o barcă, fugind din cetatea cucerită: „Lupte vă cânt şi pe-oşteanul ce-odată, din câmpii troianici, Dus de meniri a sosit pe pământul ital, la lavinii Cei de pe mal. Îl azvârliră prin ţări şi pe-adâncuri întruna Zeii, cât timp a ţinut mânia mâhnitei Iunone.“
Este o tehnică pe care au preluat-o numeroase filme de aventuri din zilele noastre. Gândiţi-vă numai la acea secvenţă de acţiune rapidă cu care debutează filmul înainte să se afişeze distribuţia pe ecran, înainte ca fundalul să fie umplut de scene retrospective sau viitoare. Moştenirea orală este adesea evidentă în stilul dramatic, de reportaj, al versurilor, un stil care influenţează încă modalitatea noastră de a spune o poveste atunci când dorim să stârnim un sentiment.
Există o utilizare repetată, hipnotică, a unor mici expresii sau epitete, ca cel al „mării negre ca vinul“ din Odiseea. Şi există o tehnică literară, de exemplu, numită parataxă, care apare adesea în poemele epice. Aceasta ilustrează un mod de a păstra propoziţiile scurte şi în staccato – fără vreuna dintre expresiile de legătură normale ale celorlalte stiluri de a scrie –, menţinând publicul/cititorul angajat în mod activ, permiţându-i să facă legăturile în imaginaţia sa.
Este un stil vizibil dramatic, care îl ţine pe cititor cu sufletul la gură, adoptat atât de des în genul thriller, încât poate să fi devenit deja un clişeu. În zilele noastre, rareori mai încearcă poeţii să scrie epopei. În primul rând, provocarea tehnică este prea mare pentru majoritatea poeţilor, deşi Seamus Heaney a repovestit excepţional epopeea anglo-saxonă Beowulf.
În al doilea rând, stilul literar înalt şi seriozitatea gravă sunt lucruri pe care cu greu le mai acceptăm acum. Însă, în trecut, poemele epice au dat literaturii apusene câteva dintre cele mai mari capodopere ale sale, iar spiritul lor se resimte în alte forme de literatură şi artă, în forme serioase de romane epice, de la Război şi pace de Tolstoi şi Moby Dick de Melville, până la pastişa modernă din romanele fantasy şi ştiinţificofantastice, precum Stăpânul Inelelor şi 2001: Odiseea spaţială a lui Arthur C. Clarke (care îşi explică destul de clar sursa de inspiraţie în titlu), şi din filmele de aventuri precum Gladiatorul.
50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012
