Cheia Împărăției lui Dumnezeu

0
139
imparatiaHeidegger spune că omul este aruncat în lume; duce o existență  de ”aruncat în lume”, (de) aruncat în grija existenței fără nici o consolare sau siguranță. Aceasta din cauza prăpastiei de netrecut dintre Dumnezeu și om; a deosebirii absolute între Dumnezeu și om – consecința metafizică a lui ”sole fide”. Numai într-un climat protestant au putut lua naștere ”filozofiile neliniștii”  și teama de neant.
Iisus a spus astfel:

Împărăția cerurilor comprimată într-o sămânță mică, a luat-o un Om. El a aruncat-o în grădina Sa – lumea. S-a făcut creștinismul copac mare și păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui. Împărăția cerurilor nu e pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc ca ”păsările”, mai desprinse de pământ și de firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai în ”grija lui Dumnezeu” decât în grija vieții.

Păsările acestea sunt vulturii care se vor aduna să judece pământul (I Corinteni 6, 2), când pământul va fi un stârv (Luca 17, 37).

Împărăția lui Dumnezeu, e un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfanta Fecioara Maria. Ea l-a pus în trei măsuri de făină, în firea omenească, fire oarecum întreită: suflet, trup și duh, până a dospit toată. Mergând Iisus spre Ierusalim, cineva L-a întrebat: ”Doamne, oare puțini sunt cei care se mântuiesc?”. Și a răspuns tuturor: ”Nevoiți-vă a intra pe poarta cea strâmtă, căci mulți vor căuta să intre, dar nu vor putea” (Luca 13, 24).

Cu alt prilej a precizat cine-i poarta: ”Eu sunt ușa; prin Mine de va intra cineva se va mântui” (Ioan 10, 9).

Deci dacă Iisus e Împărăția Cerurilor, sămânța aruncată pe pământ, dacă Iisus e Cel ce dospește natura omului însensul Împărăției lui Dumnezeu și, pe de altă parte, tot Iisus e ușa acestei Împărății, înseamnă că Iisus este dimensiunea trascendentă dată naturii noastre, pe care trebuie să o dobândim: liniște împotriva neantului.

Se atrage atenția oamenilor, cu toată gravitatea posibilă: Nu treceți cu ușurință peste Iisus!

Mai bine declarați-vă împotriva Lui, că mulți vă veți lămuri!

Căci dacă ne vom ține mereu că nu-L știm Cine este El pentru noi, cele prescrise în Cartea Veșniciei vor merge înainte și se vor împlini toate, și ne vom afla că ”ne-am încuiat ușa” în loc să ne-o deschidem, și vom căpăta răspunsul cu care ne-am amăgit și noi pe pământ: ”Nu vă știu nici Eu pe voi, duceți-vă de la Mine”.

Marea nefericire a rămașilor pe dinafară e că atunci văd fericirea drepților. Propriu-zis văd marea lor defecțiune, care le-a pecetluit eternitatea.

Până atunci, adică acum pe pământ, se țin de ochi, să nu vadă pe Iisus. Atunci, cu natura transformată în vederea veșniciei, nu se vor mai putea ține să vadă destinul firii omenești, pe care ei nu l-au admis.

Iadul nu se poate descrie mai bine.
Nici Împărăția lui Dumnezeu.

Semințe duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here