Genghis-Han şi-a întrebat un tovarăş care credea el că este cea mai mare plăcere a vieţii. Răspunsul a fost vânătoarea cu şoimi. „Te înşeli”, i-a răspuns el. „Cea mai mare desfătare a omului e să-şi vâneze şi învingă duşmanul, să pună mâna pe tot ce are şi să dispună de trupurile femeilor sale!”, scrie Reader’s Digest, în “Când, unde & Cum s-a întâmplat. Cele mai dramatice evenimente… şi cum au schimbat ele lumea”.
Erau cuvintele aşteptate din partea unui bator, sau „erou”. Dar Genghis nu era doar un jefuitor fără milă. Ferocitatea sa era pe măsura inteligenţei, flexibilităţii, dreptăţii şi generozităţii.
Ambiţia lui îşi avea originile în copilărie. Se născuse în 1162, ca fiu al unui războinic pe nume Yesugei, fiind botezat Temugin după un duşman capturat de tatăl său. Când el avea vreo nouă ani, Yesugei a fost otrăvit de duşmani. Văduva şi copiii săi au fost abandonaţi de către clanul lor şi lăsaţi să trăiască în cea mai neagră sărăcie, vânând sau culegând ce puteau pentru hrană.
Cum a învăţat să supravieţuiască
Tânăr fiind, Temugin învăţase ce înseamnă să fii un paria. S-a ataşat de o căpetenie vecină, fost prieten al tatălui său. În urma unui raid, el a obţinut suficientă pradă de război ca să-şi formeze propriul clan războinic. Puterea şi supravieţuirea, a înţeles el, depindeau de o structură de comandă militară, pe care se putea baza deplin, susţinută de recompense pentru loialitate şi pedepse grele pentru eşec.
Din punct de vedere fizic, Genghis -cum fusese rebotezat – avea o statură maiestuoasă şi o barbă lungă, fapt neobişnuit la un mongol. Era puternic, întărit de viaţa în şa. Avea ochi pătrunzători, ce aduceau cu ai unei pisici, însă avea şi un calm autoritar. Duşmanii săi erau uneori atât de impresionaţi de el încât i se alăturau spontan. Poseda o ştiinţă instinctivă de a conduce. Dispreţuind luxul, el împărtăşea aspra viaţă a oamenilor săi. „Port aceleaşi haine şi mănânc aceeaşi hrană ca şi păzitorii de vite şi de cai”, spunea Genghis. Aducându-şi aminte de propria sa copilărie de privaţiuni, el a impus taxe cu care sprijinea văduvele, orfanii şi săracii.
Odată, aflându-se într-o campanie, Genghis şi şase războinici ai săi au fost prinşi într-o ambuscadă. Calul i-a fost împuşcat sub el. Un războinic i-a dat calul său, luând-o pe jos către duşman pentru a muri luptând. Cruzimea lui Genghis pare monstruoasă în ochii omului modern. Când un anume vraci devenise prea puternic, el a poruncit ca trei luptători voinici să-i rupă şira spinării. A trimis la moarte mii de oameni, a devastat oraşe şi a ruinat culturi.
Genghis avea însă şi sânge rece, stăpânire de sine, şi era un bun cunoscător al oamenilor. Mai presus de toate, el învăţa de la ceilalţi, deseori chiar de la duşmani. De la unghurii din China, el a adoptat o formă de scriere; de la chinezi, a deprins arta asediului; de la musulmani, valoarea oraşelor. Nu este de mirare că, aşa cum a confirmat călătorul Marco Polo, mongolii îl cinsteau „aproape ca pe un zeu”.
De ce era călăreţul mongol atât de temut?
Când nu vânau prăzi umane, călăreţii mongoli recurgeau adesea la vânătoarea cu şoimi ca mijloc de relaxare, călărind în căutarea păsărilor sălbatice şi a vânatului mic.
Pentru mongol, călăria era arta supremă. Copiii învăţau să călărească chiar în timp ce învăţau să meargă. Chiar şi azi, în cursele de cai mongole caii sunt călăriţi de copii. Fiecare om, posedând cel puţin o duzină de animale, avea întotdeauna lapte de iapă şi cai odihniţi. Un astfel de trai îi făcea vânjoşi şi independenţi.
Ca războinici, oamenii lui Genghis-Han erau neîntrecuţi. Arcurile lor scurte şi robuste băteau până la 275 m. Fiecare om avea circa 60 de săgeţi, de două calibre: unele uşoare, pentru depărtare, şi unele cu vârfuri grele, pentru distanţe mici.
Mai aveau o sabie, o secure, un pumnal legat de braţ şi un scut. Desaga de şa, impermeabilă, unde se găseau haine curate, cârlige de pescuit, undiţă, oală de gătit şi ploşti de piele, putea fi închisă ermetic şi folosită ca un colac la trecerea râurilor.
În cohorte, mongolii erau teribil de eficienţi atunci când atacau infanterişti sau ţărani semiurbanizaţi. Puteau să dispară ca un miraj sau puteau erupe în nenumărate hoarde ca ieşiţi din pământ. Numai în regiunile împădurite sau muntoase de dincolo de patria lor de păşuni, arta lor începea să dea greș.
Cum era organizat imperiul mongol?
Pentru a construi şi controla un imperiu, Genghis avea nevoie să sudeze clanurile sale compacte şi foarte mobile ca să formeze o armată şi un guvern. Vechile legături tribale au fost anulate pentru a se crea un sistem politic în care puterea emana de la centru şi toţi ştiau unde le este locul. Ginţile erau împărţite în piramide cu trei niveluri numerotate cu unităţi zecimale: zeci, sute şi mii. După ce i se aloca un teren, nici o gintă nu se deplasa fără permisiune. Scopul principal al cuceririi era obţinerea prăzii. Şefii militari şi administratorii civili îşi uneau forţele pentru a asigura distribuţia acesteia.
Pentru a-şi scrie edictele şi a aduna taxe, Genghis l-a pus pe fiul său învăţat să adapteze scrierea turcică a uighurilor la limba până atunci nescrisă a mongolilor. Comunicaţiile erau în mâinile gărzii personale a hanului – un „10.000″. Din rândurile acestora se alegeau aşa-numiţii „călăreţi-săgeată”, o ştafetă rapidă, în care fiecare călăreţ parcurgea chiar şi 160 km pe zi, schimbând calul la fiecare 40 km.
Moarte pentru adulter
Genghis a combătut rivalitatea anarhică a mongolilor readucând în vigoare legi tradiţionale şi adăugându-le noi reguli. Multe legi se refereau la probleme militare, ca de pildă mobilizarea, capturarea oraşelor, tratamentul civililor şi comportarea în bătălie. „Toţi cei care fug vor fi omorâţi”, a decretat Genghis, „în afara cazului unei retrageri generale”.
Furtul era un delict capital. Adulterinii de ambele sexe erau executaţi; totuşi, adulterul comis cu un străin era tolerat, pentru că nu se considera că pune în primejdie armonia domestică. Infracţiunile minore puteau fi pedepsite cu bătaia. Genghis s-a dovedit însă îngăduitor în ceea ce privea beţia.
„Un bărbat poate să se îmbete de trei ori pe lună. Dacă nu a făcut-o decât de două ori într-o lună, lucrul este mai demn de laudă”, a spus el. „Ce ar fi oare mai bine decât ca el să nu bea deloc? Dar unde să-l găsim pe acel bărbat care nu bea niciodată?”
Ce moştenire a lăsat în urmă Genghis-Han?
Chiar înainte de moartea lui Genghis-Han, imperiul a fost împărţit celor patru fii ai săi. Unul din ei, Ogadai, a fost ales în 1229 drept următorul Mare Han, conducând dintr-o nouă capitală, Karakorum. În următorii 70 de ani, urmaşii lui Genghis i-au urmat ţelul de cucerire a lumii, graniţele imperiului avansând iarăşi rapid.
Către est, tot nordul Chinei a căzut. Către vest, nepotul lui Genghis, Batu, a mers pe Volga până în Rusia, distrugând Kievul în 1240, după care a avansat până în Polonia, estul Germaniei şi Ungaria. Un alt nepot, Hulagu, a traversat Iranul cu armata, până la Marea Mediterană. În Orientul îndepărtat, un alt nepot, Kublai, a cucerit China în 1279 şi a devenit han al întregului imperiu mongol. Kublai a încercat de două ori să invadeze Japonia, şi a eşuat doar pentru că vasele sale au fost risipite de o furtună, kamikaze, „Vântul Divin”.
În timpul vieţii lui Genghis, războaiele i-au adus o mare de bogăţii. După moartea sa, bogăţiile au crescut mereu, revărsându-se din China, Persia, Rusia şi Europa. Meşteşugarii sclavi au creat comori şi clădiri ca semn al unei glorii nemaivăzute în Mongolia nici înainte, nici după aceea.
Un falnic palat de plăceri
În Karakorum, Ogadai construise un palat superb, dar culmea luxului a fost atinsă la curţile lui Kublai, din China. El avea un palat în Beijing şi unui de vară în Shang-tu, în sudul Mongoliei – mai bine cunoscut sub numele anglicizat „Xanadu”, cel din viziunea poetică a lui Coleridge despre „falnicul palat de plăceri” al lui Kublai.
Hanul Kublai a fost cel dintâi străin de neam care a domnit peste China. El a adoptat stilul civilizaţiei chineze, a încurajat artiştii şi oamenii de litere şi a făcut din budism religia oficială de stat.
Deşi Kublai a fondat o dinastie, Yuan, la moartea sa, în 1294, imperiul mongol şi-a pierdut forţa. Dinastia Yuan nu avea să prindă vreodată rădăcini solide în cultura chineză, fiind răsturnată în 1368.
În Asia Centrală, noii conducători au eşuat în ţelul lor cel mare de a cuceri India. În secolul al XIV-lea, erau convertiţi la islam şi începuseră să-şi abandoneze tradiţiile mongole.
În anii 1290, hanii Persiei s-au numit sultani, au adoptat islamul şi au uitat Mongolia. Originile lor au fost mai târziu reamintite în numele de „moguli”, dinastie turcă ce a condus India între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea.
În sudul Rusiei, un alt nepot al lui Genghis, pe nume Berke, a condus ceea ce avea să poarte numele de Hoarda de Aur. Berke a adoptat, la rândul său, islamul. Curând Hoarda de Aur a devenit independentă, orice revendicare a originilor mongole fiind covârşită de cultura locală.
La un secol după moartea lui Genghis, imperiul său greoi se destrámase, mongolii repliindu-se pe marile lor păşuni pustii. Astăzi, adevărata lui moştenire este însăşi Mongolia, o republică decis independentă, ai cărei păstori ce călăresc măiestru păstrează vii vechi meşteşuguri prea puţin schimbate după şase veacuri.
Obiceiurile vechi mor greu
La fel ca strămoşii lor de acum câteva secole, triburile mongole de astăzi trăiesc in corturi de piele circulare, numite iurte, ridicate pe stâlpi de lemn uşor. După regulile transhumantei, triburile îşi petrec iarna pe platourile stepelor, unde există hrană din belşug pentru animale. La venirea iernii, ei îşi strâng iurtele şi le transportă pe cai sau în cănite mici până la păşunile adăpostite din văi.
Angelina Petra
Rușine conducătorilor, negustorilor de sclavi si tuturor tiranilor mici și mari care cu toate că s-au pretins creștini dar au făcut cruzimi mai mari și nu au dovedit spiritul de dreptate al acestuia
Istoria este istorie. Trebuie să luăm din ea modele pozitive pentru a evolua frumos! Bine ați venit pe Jurnal Spiritual! Sperăm să găsiți aici, în articolele noastre, acele modele demne de urmat. Doamne ajută! Sărbători fericite!