Nu mai aştept şi nu mai vreau nimic,
Nici chiar minunea să se împlinească;
Se-nalţe alţii, se rostogolească,
Eu nici cobor şi nici nu mă ridic.
Nepăsător, mă las în voia sorţii:
Târască-mă în sus, ori mă prăvale,
Mă poarte-n spini, ori pe bătută cale,
Mă lase vieţii, ori mă deie morţii.
Nu mă mai dor nici răni, nici amintiri,
Nici gând şi nici trecut nu mă mai doare,
Sunt cât un munte-nalt de nepăsare
Sub care se ascund neîmpliniri.
Nici de rugat nu mă mai rog şi nici
Nu mai blestem cum blestemam odată:
Cu visul mort, cu năzuinţa-mi moartă,
Rămân mereu aşa cum sunt, aici.
“Peisaj lăuntric”, Demostene Andronescu. Editura Fundaţiei Sfinţii închisorilor, 2014
