Inima, centrul puterilor firești

0
125

o-inima-de-rugaciune-pentru-parintele-justin-parvu„În primul rând, ca centru al puterilor firești, este bine să reținem că inima este sediul, rădăcina și izvorul tuturor puterilor firești ale trupului, adică: a puterii seminale, a puterii de creație, a puterii hrănitoare, a puterii viețuitoare, a puterii simțitoare, a puterii atrăgătoare, a puterii păstrătoare, a celei prefăcătoare, a celei eliminatoare.

De asemenea, inima este și centrul tuturor puterilor firești ale sufletului, adică: a puterii voitoare, a celei raționale a celei cuvântătoare, a celei gânditoare, a celei înțelegătoare, a celei cugetătoare, a celei alegătoare, a celei hotărâtoare, a celei mânioase, a celei poftitoare”.

Puterea cuvântătoare a sufletului se află la bărbați deasupra inimii, cu două degete laterale deasupra sânului stâng și ține până la furca pieptului.

Puterea mânioasă, irascibilă, se găsește în mijlocul inimii.

Puterea poftitoare, se află în mijlocul inimii și ține până la ombilic.

Inima, centrul puterilor mai presus de fire

În al doilea rând, inima este centrul mai presus de fire, căci harul lui Dumnezeu mai presus de fire, pe care l-am primit de la Sfântul Botez, se află în inimă, unde stă ca pe un tron.

Acest lucru ne învață însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos în dumnezeiasca Sa Evanghelie, zicând: „… împărăția lui Dumnezeu este înlăuntru vostru”. Încă și dumnezeiescul Apostol Pavel zice: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile pe Duhul Fiului Său care strigă: Avva, Părinte!” și „… pentru ca El, după bogăția slavei Sale, să vă dea ca prin Duhul Său să fiți puternic întăriți în omul cel lăuntric, ca Hristos să se sălășluiască prin credință în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați în iubire”.

Aceasta o mărturisesc împreună cu Sfintele Scripturi și dumnezeieștii Părinți: „Inima domnește tot trupul, iar când darul va stăpâni pășunea inimii, împărățește peste toate gândurile inimii”.

Sfântul Isaac Sirul zice: „Iată, cerul este înăuntrul tău, de vei fi curat; și întru sine vei vedea îngerii și lumina lor și pe Stăpânul lor cu dânșii”. Iar în alt loc spune: „Sârguiește-te a intra în cămara ta cerească că una este aceasta și aceea”.

„Loc al întâlnirii, al dialogului și al unirii cu Dumnezeu, inima constituie locul sau centrul de taină al ființei noastre, în care se concentrează împărăția lui Dumnezeu din lăuntrul nostru”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul face o remarcă esențială: mintea, adâncul inimii, este locul luptei duhovnicești nevăzute, ea aflându-se între înger și diavol. Aici, în „văzduhul inimii”, se duce războiul nevăzut, aici sunt biruiți, într-o primă etapă, vrășmașii și curăția ei și dobândirea strălucirii cerești, aici are loc întâlnirea omului cu Dumnezeu. În baza spiritualității acestei lupte și a libertății de voință, inima poate deveni centru al energiilor supranaturale, revărsare Sfântului Duh sau loc al lucrării paranaturale, rele pătimașe”.

„Inima duhovnicească a creștinului ortodox” Ed. Panaghia colecția „Rugul Aprins”

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here