Anticii credeau că inima este centrul înțelepciunii, locul din care se nasc toate sentimentele și gândurile. Știința omului modern a contrazis această teorie, atribuindu-i creierului rolul centrului de comandă.
Odată cu evoluția științei descoperirile continuă să ne uimească și teoriile pe care le credeam veridice sunt spulberate fără drept de apel. O ultimă descoperire arată că inima este dotată cu o rețea de neuroni, neurotransmiţători, proteine și celule de suport. Astfel se creeaza ideea de inima-creier.
“Există un creier și în inimă, cel puțin metaforic vorbind. Inima conține neuroni și ganglioni care au aceleași funcții ca și cei din creier, ca de exemplu memoria. Ceea ce oamenii nu știu este faptul că inima trimite mai multe informații spre creier decât o face creierul spre inimă.“, a declarat dr. Rollin McCraty, din cadrul Institutului HeartMath.
Cconceptul de inima-creier.
Acest fapt demonstrează că dr. Andrew J. Armour a avut dreptate când în 1991 a inventat pentru prima dată termenul de inima-creier. Armour susținea că inima este organul care coordonează întreg organismul și în același timp percepe sentimentele de singurătate, stres, depresie, dar și bucuria sau fericirea. Starea de sănătate a inimii se răsfrânge asupra întregului organism, ceea ce îi conferă statutul de organ principal.
Inima bate în funcție de starea de bine a întregului organism.
Atunci când ceva nu este la parametrii optimi transmite mesaje precum cel din codul morselor; astfel starea emoțională poate fi perceptibilă.
În tipul respirației profunde, pacientul își îndreaptă atenția spre inimă, care își schimbă fiziologia pentru ca mai apoi să faciliteze ritmul de funcționare a organismului. În acest fel, inima devine principalul organ de percepție a sentimentelor și al trăirilor pe care orice om le are zilnic.
Sursa: efemeride.ro
Jurnal Spiritual
