Înscrierile la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii au început

0
61

Înscrierile pentru cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii “100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, care va avea loc în perioada 27 septembrie – 4 octombrie, au început, termenul limită de trimitere a candidaturilor fiind 15 mai.

88232_1Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), Festivalul, iniţiat în anul 2005, de Cornel Todea, îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori şi reuneşte, pe parcursul celor opt zile de desfăşurare, o serie amplă de spectacole şi ateliere pentru copii.

Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titlul de Festival ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil.

Cu ocazia celei de-a X-a ediţii, organizatorii îşi propun să reunească o selecţie artistică diversificată ca formă de reprezentare teatrală şi încurajează companiile profesioniste de spectacole să participe cu producţii de teatru dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuşi, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul de a acorda prioritate spectacolelor dramatice.

Toate trupele profesioniste de spectacole pentru copii, din ţară şi din străinatate, pot solicita prezenţa lor în cadrul evenimentului, iar înscrierea se va face pe baza expedierii, fie în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], fie fizic, la adresa sediului administrativ al Teatrului “Ion Creangă” a formularului de aplicaţie descărcat de pe www.fitc.ro şi a unui dvd/ link cu înregistrarea spectacolului propus, a fişei tehnice, împreună cu patru fotografii tip landscape, 300 dpi, format JPEG. Propunerile de reprezentaţii trebuie să se adreseze categoriilor de vârstă 1-6 ani şi/ sau 6-12 ani.

În urma vizionării înregistrării spectacolelor, un juriu alcătuit din profesionişti ai teatrului pentru copii va stabili spectacolele care vor participa la cea de-a X-a ediţie a festivalului. Termenul limită de trimitere a aplicaţiilor este 15 mai.

Festivalul are caracter competitiv, cele mai bune reprezentaţii fiind răsplătite cu premii la categoriile “cel mai bun spectacol – categoria 6-12 ani”, “cel mai bun spectacol – categoria 1-6 ani”, premiul special al publicului.

 Sursa: puterea.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here