Din proverbele lui Solomon

0
95

intelepciunea lui solomonInţelepciunea incepe cu frica de Dumnezeu,  iar cunoaşterea este ebuna pentru toţi cei ce o săvârşesc; evlavia faţă de Dumnezeu e începutul priceperii, iar cei necredincioşi defaimă înţelepciunea şi învăţătură.

Ascultă, fiule învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda rânduielile maicii tale; căci cunună de daruri vei primi pe creştet şi lanţ de aur împrejurul grumazului;

Căci Domnul este Cel ce dă inţelepciunea, şi din El izvorăsc înţelegerea şi cunoaşterea; El comoara le agoniseşte celor ce conduc spre mântuire şi le ocroteşte drumul, ca să păzească El calea celor ce merg după dreptate şi să păzească drumul celor care se tem de El.

Fericit este omul care a aflat inţelepciunea şi muritorul care a cunoscut ştiinţa;

Nu te da în lături de la a-i face bine celui lipsit atunci când mâna ta poate să ajute.

Împotriva omului să nu-ţi placă vrajba fără pricină, că nu cumva răul să se întoarcă spre tine.

Domnul le stă’mpotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.

Căile drepţilor întocmai ca lumina luminează, merg înainte şi lumină răspândesc pânâ’n plinul zilei.

Cel care-i ceartă pe cei răi îşi va atrage dispreţ, iar cel ce-l mustră pe cel necurat se necinsteşte pe sine.

Mai bun este cel ce începe să ajute din inimă decât cel ce făgăduieşte şi-l face pe altul să spere; căci dorinţa cea bună este dar al vieţii.

Omul cel mult-rabdator e mult şi în lucrarea minţii, dar omul nerăbdător e lipsit de minte.

Mânia îi ucide chiar şi pe înţelepţi; un răspuns potolit însă îndepărtează furia, în timp ce un cuvânt aspru o aprinde.

Vindecarea limbii e pom de viaţă, iar cel ce o păstrează se va umple de duh.

Păcatele se curăţesc prin milostenii şi credinţa, iar cu frică de Domnul se fereşte fiecare de rău.

Căile oamenilor drepţi sunt bineprimite de Domnul, prin ele, chiar duşmanii devin prieteni.

Începutul căii celei bune este a face dreptate, căci ea e primită de Dumnezeu mai mult decât a-I aduce jertfe.

Cel care-şi ţine căile îşi păzeşte sufletul, iar cel care-şi iubeşte viaţa îşi opreşte gura.

Fagure de miere sunt cuvintele bune şi vindecare sufletului e dulceaţa lor.

Pentru orice vreme să ai un prieten, iar fraţii să-ţi fie de folos la nevoie, că pentru aceasta sunt făcuţi.

Cel ce împiedică rostirea unei vorbe grele e un om cu minte iar omul care rabdă mult e un înţelept.

Omul care vrea să se despartă de prieteni caută pricini, dar în toată vremea este vrednic de ocară.

Cine se poate lăuda că are inimă curată? sau cine va cuteza să spună că este curat de păcate?

Cel ce îşi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de necaz.

Cel ce seamănă rele, rele va şi secera şi din plin va primi pedeapsa faptelor sale.

Domnul îl binecuvântează pe omul blând şi darnic,

Cel ce-l miluieşte pe sărac, el însuşi se va hrăni, căci din pâinea lui i-a dat săracului.

Pe cele ce ochii tăi le-au văzut, spune-le! nu te repezi la sfadă, ca să nu-ţi pară rău la urmă.

De câte ori te înfruntă prietenul trage-te înapoi, nu-i spune vorbe rele.

Versiune diortosită după Septuaginta, de Bartolomeu Valeriu Anania

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here