Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.
“Nu atât din universităţi, cât din sălaşurile mizeriei ies marii inventatori, care revoluţionează industria ; ei nu sunt de obicei, înveștmântaţi în mătasă ci în sac, şi sunt adesea negri de praf şi de fum, decât încărcaţi de decoraţii strălucitoare. “(Isac Taylor).
“Invenţia nu-i oare, poezia ştiinţei? Toate marile descoperiri duc cu ele urma de neşters a unei gândiri poetice. Trebue să fii poet, ca să creezi. ” (E. M. Bataille)
Inventatorii sunt aceia care au pus în mişcare toate marile industrii ale lumii; lor le datoreşte societatea toate cele trebuitoare bunului trai. Datorită lucrărilor şi geniului lor viaţa fiecărei zile se face din ce în ce, mai uşoară şi mai plăcută în, toate privinţele.
Hrana noastră, mobila, sticla, gazul, trăsurile şi navele care brăzdează pământul şi apele, ceasornicele care însemnează orele pe care vremea le petrece, diferitele instrumente cu ajutorul cărora se pot fabrica atâtea lucruri, – toate acestea sunt rezultatul muncii ingenioase şi răbdătoare a acestei falange de oameni aleşi pe care îi numim inventatori; – şi omenirea e cu atât mai fericită cu cât invenţiunile lor în arte şi în ştiinţe se înmulțesc, și cu cât roadele muncii lor vin să mărească mulţumirea obştească.
Generația de acum este moştenitoare a tot ceea ce a produs industria şi îndemânarea generaţiilor trecute – şi civilizaţia de care ne bucurăm şi cu care ne slăvim, nu e în cele din urma, decât totalitatea rezultatelor folositoare a muncii, îngrămădite de veacuri.
Filaret Chasles are dreptate când spune că „adevăratul inventator este genul uman”. Se pare că pentru a uni toate generaţiile şi pentru a arăta că omul nu-i puternic decât prin întovărăşire, a fost lăsat ca fiecare inventator să nu lămurească de cât un cuvânt al problemei pe care-şi propune s-o deslege şi că orice idee mare să fie rezumatul trecutului, după cum e sămânţa viitorului.
Aşa că se întâmplă foarte rar ca o invenţie de oarecare însemnătate să fie a unei singure persoane.
Vedem, dimpotrivă, inventatori care se succed, luând pe rând firele invenţiei şi făcând adesea fără rezultat văzut, oarecare progres în calea pe care le-au tras-o înaintaşii lor – şi lucrurile mergând aşa, poate vreme de secole, până în ziua când se arată un om, mai mare decât confraţii lui, care căutând să îndestuleze nevoile epocei sale, înnoadă firele lăsate odinioară şi alcătuesc o comoară din toate câştigurile parţiale, ieşite din succesele sau insuccesele trecute, – şi care pe toate rezultatele căpătate mai înainte, reuşeşte în cele din urmă să atingă ţinta glorioasă a atâtor sforţări deosebite.
Aşa a descoperit Newton legea gravitaţiei şi tot aşa a inventat Watt maşina cu aburi.
Astfel a fost închipuită şi perfecţionată locomotiva despre care Robert Stephenson a spus: „Nu e invenţia unui singur om, ci a unei întregi rase de ingineri mecanici”. Un alt inventator, Iosef Brahman, face în introducerea care întovărășește al doilea brevet de invenţiune pe care-l căpătă pentru broasca sa de siguranţă, observaţia următoare: „Printre invenţiunile care au fost brevetate, sunt, de sigur, foarte puţine ca să poată fi privite cu adevărat originale; greu de spus unde se opreşte una şi începe alta.”
Trebue să recunoaştem că artele se ridică încet şi nimic nu-i mai drept ca această observaţie a lordului Bacon: „Suntem prea înclinaţi a nu ţine seama de etapele prin care s-a trecut şi a da celui din urmă venit întreg meritul descoperii.”
Faptul este că foarte adesea ceea ce salutăm cu numele de invenţie originală, nu-i decât rezultatul unei lungi şi progresive înlănţuiri de lucrări şi experienţe, în care ar trebui mai de grabă să recunoaştem o succesiune neîntreruptă de înalte fapte ale spiritului uman, decât o cucerire săvârşită de un singur individ. Şi nici nu poate fi altfel, căci a trebuit uneori veacuri de experienţă pentru a căpăta asigurarea valorii unui singur fapt, considerat sub diferitele lui puncte de vedere.
În copilăria ei, experienţa este, ca şi omul, slabă şi şovăelnică – şi numai cu vârsta poate căpăta putere şi maturitate.
Apoi, experienţa nu moare ca noi; ea dimpotrivă, se acumulează şi dărueşte omenirii un tezaur nepreţuit de putere şi de bogăţie. Ea supravieţueşte generaţiilor care trec, şi necontenit creşte, arătând astfel şi slăbiciunea şi puterea, şi micimea şi măreţia umanităţii noastre.
Şi nu numai noi, care trăim azi, am moştenit toate rezultatele căpătate prin munca predecesorilor noştri, – dar am moştenit, de asemenea, aptitudinile înăscute care ne-au fost transmise cu sângele şi cu creerul nostru, acea educabilitate care, puţin câte puţin câştigată şi crescută prin lucrările tuturor generaţiilor înaintaşe, alcătueşte cu adevărat, astăzi, cea mai bună parte a moştenirii noastre fireşti.
Numele multor inventatori de geniu au căzut în uitare.
Nu se păstrează decât amintirea celor mai deosebiţi, ale acelor care au făcut epocă în istoria unei invenţiuni, ca ale acelor oameni iluştri, de pildă, a căror glorie e strâns legată de desvoltarea acestei gigantice puteri, care-i maşina cu aburi. Totuşi sute de lucrători fără nume, dar nu şi fără geniu, au adus necontenit perfecţionări substanţiale construirii acestei minunate maşini – şi au contribuit foarte mult să-i crească puterea şi să-i înmulţească aplicaţiile practice.
Sunt, de asemenea, multe invenţii de al doilea ordin şi care-şi au, fiecare, însemnătatea lor – de pildă ceasornicul pe care toţi îl purtăm în buzunar – a căror poveste e pierdută pentru noi în negura vremii, aşa că, deşi am moştenit tezaurul pe care ei ni l-au lăsat, noi adesea nu ştim nici măcar numele celor mai mulţi din binefăcătorii noştri.
Obârşia celui mai mare număr de invenţiuni se ridică la o epocă foarte îndepărtată. Cea dintâi idee, concepută mai întâi în creerul unui necunoscut, trece repede într-o mulţime de alte capete şi -apare în deplină maturitate după ce a avut o copilărie, poate, de secole întregi.
Mai adesea, invenţiile, departe de a fi în întregime noi, nu sunt decât modificări de procedee cunoscute de puţini, dar a căror întrebuinţare nu era încă intrată în obicei. Dacă aruncăm o privire îndărăt asupra istoriei mecanicei, vedem că uneori o invenţie, născută viabilă în aparenţă, să dispară deodată şi multă vreme să nu se mai vorbească de ea.
Apoi, într-o bună zi, ea este reluată de vreun inventator care îmboldit de nevoile vremii sale, şi mergând pe urmele înaintaşilor, să regăsească vestigiile lucrărilor lor şi reluându-le, să ajungă a le desăvârşi.
Sunt de asemenea, invenţiuni cărora ar putea să li se spună că-s născute înainte de vreme. Acest fenomen se datoreşte faptului că spiritele înaintate ale unei generaţiuni alcătuesc proecte care nu se pot înfăptui din lipsă de mijloace potrivite. Dar cu vremea, mijloacele mecanice mergând mână în mână cu ideia, ea poate fi pusă în executare.
Louis Napoleon a zis: „Invenţiile născute înaintea vremii lor rămân de la sine inutile până ce inteligenţa obştească se ridică nivelul lor.” Pentru aceasta, nenorocul este adesea partea inventatorilor veniţi înainte de vreme pe când gloria şi profitul împodobesc cariera urmaşilor lor.
De altfel, darul sublim al invenţiei are drept urmare adeseori, o viaţă de durere. Cea mai mare parte din inventatorii de seamă, n-au cules de cât dispreţul şi nerecunoştinţa contemporanilor lor, şi au murit mai înainte ca meritele lor să le fie recunoscute şi apreciate.
Chiar când reuşesc, li se întâmplă de obicei să aibă duşmănia atâtora din cei care au interesul să menţină metodele pe care ei vreau să le schimbe, invidia, răutatea, calomnia, îi urmăresc peste tot locul, şi nu de puţine ori sunt învinuiţi că sunt imitatori sau plagiatori.
„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a
Jurnal Spiritual
Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/ajuta-te-singur-puterea-efortului-individual-ambroise-pare/
