Invenţii care au schimbat lumea – din lumea medievaIă şi renascentistă – Busola magnetică (1086)

0
618

busola magneticaÎn legătură cu inventarea busolei circulă mai multe versiuni. O vreme s-a crezut că aceasta s-a întâmplat în anul 2634 î.H., în China, împăratul Huang Ti a încercat să atace un duşman învăluit într-o ceaţă groasă şi a construit un „car” pentru a găsi sudul, ceea ce i-a permis să găsească duşmanul. Această poveste este doar o legendă şi, în orice caz, un car care găseşte sudul nu este acelaşi lucru cu o busolă magnetică.

De fapt, busola a fost inventată în China mult mai târziu, în anul 1086 d.H. Specialistul în hidraulică Shen Kua a fost cel care a născocit-o. A scris despre invenţia sa, explicând că magicienii şi geomanţii se pot orienta frecând un ac de fier de o bucată de magnetit şi lăsând acul magnetizat să atârne liber pe un fir de aţă. Acul, spunea el, indica sudul, ceea ce este un punct de vedere; în mod curios, şi la fel de puţin obiectiv, în Europa se considera că busolele indică nordul. În realitate, ele se aliniază pur şi simplu cu câmpul magnetic al Pământului şi, indică, aşadar, atât nordul, cât şi sudul.
Caracteristicile particulare ale magnetitului şi capacitatea acestuia de a magnetiza acele fuseseră cunoscute de multă vreme. Magnetitul a fost menţionat într-un dicţionar chinezesc din anul 121 drept „o piatră cu ajutorul căreia se poate atrage un ac”.
Invenţia şi-a găsit curând aplicaţii practice. În China, pe la mijlocul secolului al XII-lea, conducătorii de caravane utilizau busola lui Shen Kua pentru a-şi găsi drumul prin stepele şi deşerturile Asiei Centrale, iar căpitanii de corăbii o foloseau când navigau pe mare. Prima menţiune a unei busole magnetice pe un vas chinezesc a avut loc în 1297. Cu ajunri busolei simple a lui Shen Kua, marinarii ştiau în ce direcţie navighează, chiar dacă nu vedeau uscatul. Ei puteau estima unde se află faţă de portul de plecare luând în calcul indicaţia busolei, viteza ambarcaţiunii şi numărul de ore scurse de la plecare. Direcţia putea fi trasată ca o linie pe o hartă. Pe linie se putea marca distanţa, dând poziţia exactă a vasului.
Navigatorii chinezi se îndreptau adesea către sud pentru a face negoţ
Cu insularii din Indiile de Est, şi uneori de acolo către vest, în Oceanul Indian. La un moment dat în Evul Mediu, busola a ajuns la arabi şi, de la ei, la europeni. Într-un tratat al lui Albertus Magnus despre magnetit, Polul Nord şi Polul Sud sunt menţionate drept Zoron şi Aphron, denumiri de origine arabă, ceea ce sugerează că cele mai vechi comentarii asupra magnetitului şi busolelor sunt tot de origine arabă. Este de presupus, dată fiind reputaţia grozavă a arabilor ca marinari, că au căpătat busola de timpuriu.
Noua tehnologie pare a se fi răspândit de-a lungul şi de-a latul Europei foarte rapid, aşa cum era de aşteptat în cazul unui instrument cu o asemenea utilitate practică. În 1218, cardinalul Jacques de Vitry, un episcop din Palestina, nota că acele magnetice sunt „cât se poate de necesare pentru navigaţia pe mare”.
În 1498, Vasco da Gama a văzut o hartă a întregii coaste a Indiei. Direcţiile erau „trasate în maniera maurilor, cu meridiane şi paralele [linii de longitudine şi latitudine] foarte apropiate”. Da Gama nu a avut nicio îndoială că minuţioasa lucrare cartografică fusese realizată de arabi şi că punctele cardinale – nord, sud, est şi vest – fuseseră fixate cu ajuto¬rul busolei.
În Indiile de Est se folosea un alt fel de busolă în secolul al XVI-lea în locul acului suspendat de un fir, se folosea, potrivit descrierilor, „un fel de peşte făcut dintr-un tub de fier care, atunci când este aruncat în apă, se ridică la suprafaţă şi arată nordul şi sudul cu capul şi coada”. Un model asemănător care folosea un ac montat pe o bucată de plută pentru a se putea roti liber pe suprafaţa apei era în uz în Europa secolului al XIII-lea. Prima descriere amănunţită a busolei medievale a fost făcuţi în anul 1269 de către Peregrinus, care vorbeşte despre o busolă plutitoare îmbunătăţită, cu un cerc împărţit în 90 de grade în fiecare cadran, dotată cu o miră pentru luarea relevmentului.
În 1558, dr. John Dee, magicianul, matematicianul şi geograful regi-nei Elisabeta I, i-a succedat lui Robert Recorde în calitatea de consilier tehnic al Companiei Muscoviei. Mereu ingeniosul dr. Dee a născocit o busolă magnetică superioară, menită să înlesnească navigaţia de-a lungul căii comerciale dintre Anglia şi Rusia. În epoca marilor explorări şi descoperiri, nicio navă nu îşi putea permite să nu aibă cea mai modernă şi mai precisă busolă.
Marea importanţă a busolei magnetice ca invenţie a fost recunoscută imediat de toţi cei care au folosit-o. Este evident că a făcut călătoriile de explorare mai eficiente, fiindcă a devenit posibilă localizarea insulelor şi coastelor pe hartă cu un grad rezonabil de precizie. Putea astfel începe completarea hărţii lumii. Oamenii au călătorit mult şi fără busolă, dar odată ce au fost echipaţi cu noua tehnologie au putut crea destul de rapid şi eficient o hartă progresivă, cumulativă a lumii.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here