Cel mai vechi glob pământesc care a supravieţuit a fost construit de cartograful Martin Behaim în 1490-1492.
Martin Behaim s-a născut la Nürnberg în 1459. în 1484 s-a mutat în Portugalia, depozitara întregii ştiinţe geografice a vremii. Prinţul Henri Navigatorul se preocupase să strângă cât mai multe informaţii care ar putut fi de folos în călătoriile de explorare pe care le sponsoriza. Behăit a fost primit cu braţele deschise la Lisabona. Desemnat matematicii al curţii regelui Ioan, a luat parte la una sau mai multe expediţii de-a lungul coastei de vest a Africii, probabil în Gambia. A fost făcut cavaler de către rege şi a trăit timp de câţiva ani în Azore.
Behaim s-a întors la Nürnberg în 1490, unde a fost întâmpinat cu onoruri, ca savant şi călător distins. Totul ar fi putut lua sfârşit în acel punct, cu o retragere onorabilă, dacă nu era entuziasmul unuia dintre admiratorii săi. George Holzschuher era consilier al oraşului Nürnberg şi el însuşi un călător celebru. A propus Consiliului să i se încredinţeze lui Martin Behaim sarcina de a construi un glob pământesc care să încorporeze toate descoperirile recente. Pe globul acela, în interiorul zonei necunoscute a Cercului Antarctic, există o inscripţie care confirmă că lucrarea a fost realizată sub autoritatea a trei cetăţeni distinşi, Gabriel Nutzel, Paul Volckamer şi Nikolaus Groland. Dacă nu era această comandă, probabil că globul nu ar mai fi fost făcut şi numele lui Martin Behaim ar fi fost de mult uitat.
Behaim şi-a rânduit toate cunoştinţele şi s-a apucat să şi le exprime într-o hartă cumulativă unică, Globul terestru de la Nürnberg sau, după cum l-a poreclit, „mărul-Pământ”. Mai exact, a pregătit o hartă plană a lumii pe baza căreia un pictor avea să completeze suprafaţa de pergament aglobului. Responsabilitatea majoră a pictării globului a fost încredinţată unui artist pe nume Glockenthon, iar lucrarea i-a luat acestuia cincisprezece săptămâni. De-abia terminat, cu un diametru de 50 de centi-metri, globul trebuie să fi arătat spectaculos cu culorile sale vii şi înţesat de detalii fine. Astăzi este înnegrit şi într-o stare proastă, multe dintre denumirile înscrise pe el fiind modificate de restauratorii de altfel bine Menţionaţi din secolul al XlX-lea. Dar, cel puţin, a supravieţuit.
Pe glob sunt trecute denumirile a 1100 de locuri, dar există şi multe spaţii goale, pe care artistul le-a umplut ingenios cu însemne heraldice, fanioane, imagini ale unor elefanţi, struţi, sfinţi, corăbii, regi aşezaţi pe tronuri şi misionari convertind aborigeni. Ce remarcăm astăzi imediat la globul lui Behaim este absenţa Lumii Noi. Când Behaim şi edilii oraşului Nürnberg au iniţiat proiectul, nu au avut cunoştinţă de existenţa Lumii Noi; această revelaţie avea să se pogoare asupra Europei înainte ca vopseaua de pe glob să se usuce. Nu d se ştia că globului îi lipsesc trei continente, dintre care două aveau să fie descoperite curând. Noi, având avantajul de a privi retrospectiv, ne putem da seama de ironia acestui fapt. Construirea globului l-a silit pe Behaim şi să abordeze problema fundamentală a lăţimii oceanului care separa Europa de Asia. Multe dintre informaţiile încorporate în globul lui Behaim au fost preluate, probabil, dintr-un glob preexistent, drept care lui Behaim nu i se poate atribui o mare originalitate. Dar globul sau a fost pus imediat la loc de mare cinste, poate din cauza reputaţiei pe care Behaim si-o căpătase în Portugalia şi datorită călătoriei lui de-a lungul coastei africane. În ciuda absenţei Americilor, topografii de mai târziu i-au urmat contururile cu slugărnicie, încercând să forţeze noi descoperiri în cadrul geografic creat de maestru.
Harta plană a lumii întocmită de Behaim, desenul său preliminar, a fost expusă ulterior în holul primăriei. Globul însuma nu doar tot ce putuse constata creatorul lui, ci tot ce se cunoştea – de către orice european – la sfârşitul Evului Mediu. într-un fel, acea eră a luat sfârşit odată cu calatona lui Columb, care a avut loc tocmai când Martin Behaim îşi termina globul Adevărul este că au existat globuri geografice şi mai devreme. Giovanni Campano, care era în viaţă în 1260, a fost un matematician din Novară. El a scris un Tratat despre sferele solide, în care desena fabricarea globurilor din lemn sau metal. În 1474, Toscanell declara, într-o scrisoare, că globul terestru constituia cea mai bună modalitate de a demonstra distanţa dintre vestul Europei şi estul Asiei. Columb a avut un glob la bordul corăbiei Santa Maria. Este posibil să îl fi avut de la fratele lui, Bartolomeu, despre care se ştie că făcea hărţi şi globuri. Pe globul lui Columb era marcat Cipangu (Japonia), şi se pare ca spre Cipangu intenţiona Columb să se îndrepte când a traversat Atlanticul. Hărţile existau de multă vreme şi unii încercaseră chiar să deseneze hărţi ale întregii lumi, dar apăreau probleme insurmontabile în reprezentarea unei sfere în plan. În Evul Mediu existau probabil mulţi oameni needucaţi care credeau că Pământul este plat, deşi aceasta nu era din câte se pare, o dogmă a Bisericii creştine. Este cert că unii oameni educaţi din Evul Mediu considerau că Pământul este sferic. Se uită adeseori în tot grotescul si pitorescul Divinei Comedii, scrise în jurul anului 1300 faptul că Dante Alighieri nu doar credea el însuşi că Pământul rotund, dar considera că şi cititorii îi împărtăşesc aceasta convingere. A considera Pământul rotund nu era o erezie. Călătoria luiColumb din 1492 a fost o recunoaştere explicită a convingerii că Pământul este pe o nouă rută, este evident că era sigur ca Pamântul este rotund. Cei ce l-au sprijinit financiar, permiţându-i să întreprindă călătoria, trebuie să-i fi împărtăşit convingerea; nu aveau cum să creadă că Pământul era plat – l-ar fi condamnat pe Columb la moarte sigură, făcându-1 să cadă peste marginea Pământului.
Globul lui Martin Behaim a reprezentat o afirmaţie solidă că Pământul este într-adevăr rotund. Marele avantaj al globului era că nu distorsiona formele continentelor şi oceanelor în modul în care o făceau întotdeauna hărţile plane, oricare ar fi fost proiecţia utilizată de cartograf. Globurile aveau să înfrumuseţeze şi să decoreze bibliotecile aristocraţilor din întreaga Europă în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Globurile moderne sunt adeseori executate la o scară de 1:40 milioane. De obicei, sunt montate sub un anumit unghi. Axa este înclinată pentru a indica modul în care este înclinată planeta în realitate. Axa de rotaţie a Pământului nu este perpendiculară pe planul orbitei salé, ci face cu acesta un unghi de 66,5 grade. Prin urmare, înclinarea globurilor geografice nu este decorativă, ci imită realitatea şi ne ajută să înţelegem mai uşor fenomenele de felul anotimpurilor. Pe cele mai multe globuri sunt marcate liniile de latitudine şi longitudine. Acestea nu sunt trăsături reale ale Pământului, ci repere acceptate, care ne ajută să ne orientăm pe glob. Locurile sunt adeseori indicate prin coordonatele lor, un unghi pentru latitudine şi altul pentru longitudine.
Toate aceste globuri geografice sunt terestre, globuri care reprezintă Pământul. Pe măsură ce topografia altor corpuri cereşti a devenit mai bine cunoscută, a devenit posibilă construirea altor globuri, ale Soarelui, Lunii şi planetei Marte.
Uneori au fost construite globuri terestre foarte mari, mai mult ca exponate sau curiozităţi, odată ce mărimea nu serveşte vreunui scop anume. Cel mai mare glob rotativ din lume, cu un diametru de 12,5 metri, este Eartha, de la sediul DeLorme din Yarmouth, Maine. Unisphere, din Queen’s, New York, are diametrul de 36 de metri. Este cel mai mare glob din lume, în afară de Pământul însuşi. Pe lângă ele, globul lui Martin Behaim, care defineşte o epocă, pare neînsemnat; acesta ne prezintă exact cum arăta lumea în ochii europenilor în momentele premergătoare descoperirii Lumii Noi. Reproduce aşadar lumea pe care am lăsat-o în urmă când am ieşit din Evul Mediu.
Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden
Jurnal Spiritual
