Invenţii care au schimbat lumea – Monumentele (4700 î.H.)

0
347

monumentePrimele monumente megalitice au fost construite în perioada în care agricultura devenea în Europa o parte integrantă a traiului de zi cu zi. Primii adevăraţi megaliţi (care înseamnă, literal, „pietre gigantice”) par să fi fost ridicaţi în Bretania. Dolmenele de la Dissignac şi Kercado s-au numărat printre primele monumente de acest fel. În unele situri, precum Barnenez, au fost construite mici camere mortuare peste care au fost înălţate, după un timp, movile mai mari, care îngropau două sau mai multe camere realizate anterior şi constituiau un monument mai impresionant.

S-au descoperit şi pietre izolate, cea mai mare dintre ele fiind Er Grah, sau Marele menhir sfărâmat. Marele menhir era un monolit uriaş care cântărea în jur de 300 de tone. Se estimează că pentru a-l ridica vertical în jurul lui 3880 î.H., când avea o înălţime de 18 metri, a fost nevoie de aproximativ 3000 de oameni. Era o coloană hexagonală de granit finisat artificial care trebuie să fi fost transportată pe o distanţa de cel puţin 3 kilometri până la locul în care a fost înălţată, de vreme ce în zonă nu exista granit. Transportul în sine a fost o mare realizare inginerească şi organizatorică. Marele menhir zace acum spart în patrui bucăţi şi dă impresia că ar fi fost doborât în mod intenţionat în perioadaj de construire a megaliţilor. Şi alte monumente megalitice din zonă aii fost demolate, în unele cazuri pietrele componente fiind utilizate la construirea altor monumente. Unii sunt de părere că stâlpul a alunecat a căzut şi s-a spart accidental în timp ce se încerca ridicarea lui, ceea ce este posibil. Alţii cred că a căzut la un cutremur, ceea ce este la fel de posibil. Dar faptul că fragmentele coloanei sunt îndreptate în direcţii diferite sugerează mai curând distrugerea intenţionată decât o cădere accidentală. Marele menhir s-a înălţat iniţial la unul dintre capetele unui tumul lung, un monument funerar neolitic clasic, făcând aşadar parte dintr-un complex funerar;  mormântul în sine a fost distrus.

Istoria acestor monumente ne spune că trecutul îndepărtat a fosl turbulent şi schimbător, că existau ideologii puternice, că oamenii îşi pierdeau uneori credinţa şi îşi schimbau viziunea.

La Carnac, tot în Bretania, există rânduri multiple de pietre – rând după rând de pietre verticale, în total peste o mie de bucăţi. Nimeni nu a reuşit să le explice satisfăcător menirea, dar probabil că aveau legătură cu ceremoniile funerare. Denumirea bretonă a locului, Kermario, înseamnă „casa morţilor”, putând conţine o amintire populară a destinaţiei locului.

În Bretania, în jurul acestor monumente s-a dezvoltat o întreagă cultură, destul de misterioasă şi străină nouă, care cu timpul a devenit mai mare şi mai ambiţioasă. Monumentele au consumat o cantitate enor¬mă din timpul şi eforturile comunităţii în Epoca de Piatră. Ultimul mare monument megalitic ridicat în Bretania a fost dolmenul de la Gavrinis, construit în jurul anului 3250 î.H. Cam în acelaşi timp se construia în Jersey, una dintre insulele Canalului Mânecii, un tumul gigantic care adăpostea dolmenele din La Hougue Bie.

Dacă în Bretania era o adevărată frenezie a megaliţilor, astfel de monumente se construiau şi în alte regiuni. în Spania a fost construit tumulul Cueva del Romeral, iar în Malta câteva temple din piatră foarte frumoase, la Mgarr şi Ggantija în 3500 î.H., la Mnajdra şi Hajar Qim în 3400 î.H. şi, cel mai spectaculos dintre toate, la Tarxien în 3300 î.H.

Către sfârşitul acestei perioade megalitice malteze, în jurul anului 3250 î.H., au început să fie ridicate primele monumente megalitice din Insulele Britanice, cele mai vechi cercuri de piatră. Cercurile de Nord şi de Sud de la Avebury au fost construite la scurtă vreme după aceea. Faimoasele cercuri şi potcoave de piatră de la Stonehenge au fost totuşi o creaţie mai târzie, deşi cercul pământului de acolo a fost amenajat în acelaşi timp cu cercurile de la Avebury, în jurul anului 3100 î.H. Poate că era reacţia locuitorilor britanici faţă de un dezastru natural, poate că implorau zeii să le dea o vreme mai bună. Fragmente interioare din calota de gheaţă din Groenlanda ne spun că pe la 3200 î.H. s-a produs o puternică erupţie vulcanică, iar inelele înguste ale arborilor fosilizaţi găsiţi în Irlanda indică o răcire bruscă şi semnificativă a climei Insulelor Bntanice în jurul anului 3150 Î.H. Putem vedea o legătură între o mare erupţie vulcanică şi o schimbare climaterică importantă; ne putem, de temenea, imagina o posibilă reacţie umană la această catastrofă.

Ceea ce ne aduce la întrebarea fundamentală: la ce serveau monu¬mentele megalitice? Ele presupuneau o cantitate colosală de muncă, timp îndelungat de construcţie şi preocupau o mare parte a comunităţii.

Un fapt evident este că megaliţii sunt ficşi în peisaj, şi aceasta sugerează că pentru cei ce i-au construit locurile în care se înălţau megaliţii erau importante. Nu este o coincidenţă că megaliţii – şi alte monumente mega-litice precum gorganele lungi făcute din pământ – au început să apară în acelaşi timp cu agricultura. Se formau primele aşezări şi oamenii înce¬peau să privească lumea înconjurătoare cu noi ochi, anumite elemente ale peisajului începând să însemne pentru ei „acasă”.

Unele dintre monumente erau cavouri de familie construite cu inten¬ţia de a se contura la orizont, privite din gospodăriile în care locuiau acele familii. Poate că erau construite cu intenţia de a impune dreptul familiei asupra teritoriului pe care îl dominau. Dacă oamenii semănau seminţe, aveau tot interesul să revendice câmpurile şi grădinile de pe care era de aşteptat o recoltă. Marcarea teritoriului a devenit mult mai importantă după apariţia agriculturii. Oamenii investeau în pământ şi de aceea trebuiau să-şi anunţe pretenţia asupra lui.

Aratul, semănatul şi seceratul erau etape-cheie în anul agricol, şi unele monumente aveau în mod evident scopul de a marca anumite date calendaristice. Orientarea Stonehenge la răsăritul soarelui la solstiţiu de vară este cel mai celebru exemplu. Dar monumentele aveau şi alt roluri pe lângă marcarea calendarului: garantau succesiunea anotim purilor şi fără îndoială că oamenii credeau că dacă îndeplineau ceremo niile cuvenite ajutau zeii să mute Soarele şi Luna pe cer şi să aducă următoarea recoltă la vremea cuvenită.

Megaliţii sunt importanţi în marcarea debutului arhitecturii publice, încă din acele vremuri vechi oamenii încercau să-i impresioneze pe alţi; cu construcţiile lor. Recurgeau chiar la trucuri optice pentru a le face si pară mai mari decât erau în realitate. Unele gorgane lungi erau clădiţi mai înalte şi mai late la capătul în care erau plasate mormintele şi unde veneau vizitatorii pentru a lua parte la ceremonii; un observator care fi privit din curtea exterioară spre punctul de interes al gorganului ar avut impresia, uitându-se de-a lungul movilei conice, că este de dou ori mai lungă decât în realitate. Aceeaşi conicitate avea să fie utilizată mai târziu de greci pentru a face coloanele Partenonului să pară mai înalte decât erau de fapt. Este un truc pe care de-abia îl observăm, des este foarte sesizabil atunci când un arhitect modern neinspirat uită să-folosească, aşa cum s-a întâmplat în cazul coşului înalt de 100 de metri al noii termocentrale din Shoreham (construită în 2000).

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here