Invenţii care au schimbat lumea – Suveica zburătoare (1777)

John Kay (1704-1780) a fost cel mai mic dintre cei doisprezece copii ai unui fermier din Park, cătun situat la nord de Bury, în Lancashire. Tatăl lui John a murit chiar înainte de naşterea acestuia. Băiatul a fost dat la ucenicie la un fabricant de spate. Spatele sunt un fel de pieptene folosiţi la războaiele de ţesut manuale pentru a ţine firele urzelii separate unele de altele. John Kay şi-a demonstrat de la început flerul pentru inoovaţii, proiectând o variantă mai bună, din sârmă lustruită. A fost o îmbunătăţire atât de valoroasă, încât ţesătorii din întreaga Anglie au vrut să aibă noile spate. John Kay nu a avut timp să se plictisească, fabricând, vânzând şi instalându-şi noile spate pe războaiele de ţesut de pe o rază mare.

În 1730, John Kay s-a întors la Bury, unde a inventat o maşină de răsucit lâna pieptănată şi mohairul. Apoi, în 1733, şi-a făcut marea invenţie, suveica zburătoare.
Înainte ca John Kay să inventeze suveica zburătoare, ţesutul era un proces relativ lent. Suveica avea o bobină pe care se înfăşură bătătura (firul care trece transversal). Suveica era împinsă cu mâna dintr-o parte a urzelii (firul de pe verticala ţesăturii) în cealaltă. Când suveica era trecută înainte şi înapoi cu mâna, impunea o limită superioară a lăţimii materialului care putea fi ţesut. Lăţimea ţesăturii depindea de cât de mult se putea întinde ţesătorul de la stânga la dreapta, aşa că pânza nu avea cum să fie mai mare de 1,8 metri. Kay s-a gândit să arunce o suveică montată pe roţi prin tragerea unui cordon fixat pe un antrenor. Când cordonul era tras către stânga, antrenorul făcea suveica să se deplaseze, sau să „zboare” prin urzeală în acea direcţie. Tragerea cordonului către dreapta determina deplasarea suveicii către dreapta. Suveica zburătoare putea trece înainte şi înapoi pe o lăţime mult mai mare; se puteau construi acum războaie de ţesut mult mai late, permiţând obţinerea unor ţesături mai late.

Mai presus de orice, suveica zburătoare era rapidă. A iuţit procesul ţesutului, îmbunătăţind productivitatea. În acest fel, s-au putut produce cantităţi mai mari de ţesături la costuri mai mici. Era începutul unei industrii de producţie textilă în masă. La războiul de ţesut cu suveică zburătoare era nevoie de un singur operator, nu de doi. De aici a izvorât nemulţumirea muncitorilor textilişti.
Suveica zburătoare a lui Kay a constituit primul pas vital spre industrializarea textilelor, netezind calea pentru alte invenţii. Mai exact, era un prim pas către războaiele de ţesut mecanice, deşi acestea aveau să fie inventate (de către Edmund Cartwright) de-abia peste 30 de ani. Mulţi muncitori din industria textilă considerau că John Kay le lua pâinea de la gură, îi lăsa fără slujbe. În 1753, locuinţa lui Kay a fost atacată şi războaiele lui de ţesut au fost distruse de o gloată de muncitori furioşi.

Patronii filaturilor erau dornici să adopte suveica zburătoare a lui Kay. Erau însă mai puţin dornici să-i plătească drepturile de inventator aferente. De fapt, au format o asociaţie a producătorilor şi s-au înţeles între ei să nu-i plătească nimic. Kay a încercat să-şi apere brevetul, chel tuindu-şi toţi banii în litigii lipsite de finalitate. În cele din urmă, deznădăjduit, a emigrat în Franţa, unde a murit sărac în jurul anului 1764. La Kay Gardens din Bury a fost ridicat un impresionant monument postum în memoria lui John Kay, care nu compensează însă în niciun fel josnicia cu care a fost tratat pe timpul vieţii.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual