Invenţii care au schimbat lumea -Unelte din piatră (circa 900.000î.H.)

0
1715

unelte_piatra_630120001În timpul erei glaciare din pleistocen, cu jumătate de milion până la un milion de ani în urmă, Homo erectus, strămoşul omului modern, a început să confecţioneze primele unelte standard. Cea mai evidentă şi mai uşor de recunoscut pentru noi este toporul din piatră. Era o unealtă grea multifuncţională, echivalentul preistoric al briceagului elveţian. La început era grosier şi cu o formă destul de neregulată, în timp însă, cu priceperea adusă de experienţă, a devenit mai simetric, cu un tăiş mai bine definit. Toporul avea, în general, o formă triunghiulară sau de pară şi era ceva mai mare decât mâna unui om.
Nu se ştie unde anume a fost inventat toporul şi sigur nu se ştie cine l-a inventat. Nu cunoaştem numele niciunui om care a trăit înainte de 3000 î.H. La vremea la care toporul fusese perfecţionat sau ajunsese cel puţin, la această formă standard, pe la jumătatea erei glaciare, erai utilizat pe cuprinsul unei zone extrem de vaste. Topoare cam de acelaşi tip au fost găsite din sudul Africii până în sudul Angliei, din Europa sudică, trecând prin Orientul Mijlociu, până în India – o regiune continuă imensă. Aceasta sugerează că oamenii făceau troc cu unelte în întreaga zonă, de vreme ce repartiţia topoarelor este coerentă şi finită. Ciudat este că până acum nu s-au găsit topoare bine făcute din această perioadă în Asia Orientală. În China au existat unelte din piatră cu 500.000 de ani în urmă, dar erau destul de rudimentare şi se foloseau la scurmat, răzuit şi spart. Topoarele de mai bună calitate din Occident erau făcute în mod evident pentru tăiat.
Cu aproximativ 250.000 de ani în urmă, descendenţii lui Homo erectus produceau încă topoare din diverse tipuri de piatră dură. Omul din Swanscombe, care a trăit în acea vreme pe valea inferioară a Tamisei şt ale cărui oseminte au fost descoperite în prundişurile râurilor, utiliza topoare din silex. În sudul Angliei sunt multe locuri în care calcarul iese la suprafaţă, ca North Downs şi South Downs, iar acolo unde este calcar este şi silex. Silexul putea fi găsit sub stâncile de calcar de felul celor Şapte Surori din Sussex. Este un material excelent pentru executarea topoarelor şi a altor unelte cărora trebuie să li se dea muchii tăietoare. Este excepţional de dur şi neted. Spart, dă un tăiş natural, ca o sticlă spartă. De obicei, uneltelor li se cresta în mai multe locuri muchia tăietoare, ceea ce le făcea zimţate şi mai bune pentru tăiat.
Am găsit eu însumi un topor din silex cu mulţi ani în urmă, în timp ce exploram pietrişul dintr-un sit antic de pe una dintre terasele Tamisei. Aparţinea culturii acheuleene, şi, în clipa în care l-am ridicat, era la fel de ascuţit ca atunci când fusese făcut; am descoperit că încă se putea tăia carne cu el. Câte din lucrurile pe care le producem astăzi ar mai fi în bună stare de funcţionare peste 200.000 de ani?
Acum 35.000 de ani, popoarele culturilor avansate de vânători confecţionau încă topoare, dar şi o varietate de alte unelte, printre care dălţi fine şi unelte pentru gravat, utilizate pentru lucrul în os, fildeş şi corn. Acesta a fost momentul în care au fost produse primele opere de artă, precum frumosul suliţaş din corn de ren, găsit la Mas d’Azil în Franţa, care are un animal – un cerb tânăr, se pare – cioplit cu măiestrie la un capăt.
Meşteşugul făuririi uneltelor din piatră a culminat cu topoarele foarte fin şlefuite din Neolitic. Acestea nu mai aveau decât capul din piatră, cioplit astfel încât să i se poată ataşa un mâner de lemn, asemenea topoarelor moderne din fier. Topoarele obişnuite erau folosite pentru doborârea arborilor, dar unele topoare din Neolitic erau foarte mari şi foarte fragile, mai ales cele făcute din jadeit. Erau atât de fragile, încât nu se poate să fi fost destinate doborârii copacilor sau altui scop util: singura lor menire era să dea prestanţă proprietarilor. Se făcea negoţ cu ele la distanţe mari, ceea ce le confirmă valoarea foarte mare. Unele au călătorit sute de kilometri, pe jumătate din teritoriul Europei.Acestea erau însemnele de putere realizate chiar la sfârşitul Epocii de Piatră. Aveau să fie înlocuite curând, la începutul Epocii Bronzului, de magnificele obiecte de aur pe care astăzi le recunoaştem mult mai uşor drept prestigioase. Această schimbare a marcat debutul epocii metalelor care a înlocuit treptat uneltele de piatrăcu unelte şi arme din metal. Dar pentru o perioadă inimaginabil de lungă a preistoriei vieţile oamenilor de pretutindeni au fost dominate de uneltele din piatră.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here