Invenții care au schimbat lumea – Tractorul

0
728

Tractorul a fost inventat de John Froelich, în 1892. Era o dezvoltare a vehiculului cu motor; tractorul este un autovehicul specializat destinat aTractorul ctivităţilor agricole. Era menit să facă munca unui cal, şi chiar a înlocuit calul în mediile rurale ale lumii occidentale, fapt regretabil în opinia multora.

Tractoare existaseră şi înainte, dar lucrau cu aburi, fiind periculoase şi predispuse la explozii.

Curelele de antrenare erau la vedere şi provocau adesea accidente îngrozitoare, soldate cu rănirea muncitorilor de la ferme. John Froelich a construit primul tractor funcţional cu benzină în ţinutul Clayton din Iowa. Numai două dintre tractoarele lui Froelich au fost vândute. De-abia după ce Waterloo Gasoline Traction Engine Company a îmbunătăţit, în 1911, modelul lui Froelich, tractoarele au devenit populare.

În anii 1920, tractorul pe benzină cu ardere internă devenise o parte a echipamentului de bază al unei ferme.

În Britania primele tractoare par a fi fost cele pe benzină. Modelul Hornsby-Ackroyd s-a vândut pentru prima oară în 1897. Primul tractor cu succes comercial a fost modelul Ivel cu trei roţi, construit în 1902 de Dan Albone. Apoi, Saundersons din Bedford a proiectat un vehicul cu patru roţi, în 1908. Acesta s-a vândut foarte bine și Saundersons a devenit cel mai mare producător de tractoare din afara Americii. Acum este greu de înţeles de ce nu au prins tractoarele încă de la început, dar ele au devenit în cele din urmă  populare în timpul Primului Război Mondial.

În Europa,  trecerea la tractoare poate să fi fost justificată şi de pierderea masivă a cailor în timpul războiului.

În anii 1920, tractorul pe benzină cu ardere internă devenise o parte a echipamentului de bază al unei ferme Tractorul este o maşină adaptabilă, pare poate fi utilizată pentru tragerea sau împingerea unei varietăţi de utilaje şi remorci agricole, precum şi pentru arat, grăpat, semănat, stropit. Tractorul clasic are două roţi foarte mari pe o osie aflată dedesubtul şi în spatele banchetei de un loc rezervate conducătorului vehiculului, şi două roţi mici dirijabile sub motor. Acest model a rămas practic neschimbat de-a lungul a 100 de ani, cu excepţia modificărilor aduse locului conducătorului. În primele câteva decenii, tractorul nu avea cabină. Lucrătorii care conduceau tractoarele pe suprafeţe în pantă erau foarte vulnerabili în cazul în care tractorul se răsturna. Nu o dată s-a întâmplat ca tractoriştii să fie zdrobiţi de greutatea vehiculului în această situaţie. Tractorul are în prezent ca dotare standard o cabină protectoare, care este utilă şi pe vreme rea.

Invenții care au schimbat lumea”, Rodney Castleden

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here