Invitaţie la Târgul Românesc

0
57

Vreţi să vă petreceţi câteva ore într-o atmosferă tradiţională, printre români? Dacă răspunsul este unul pozitiv de ambele părţi, atunci aveţi invitaţie la Târgul Românesc, care va avea loc duminică, 6 aprilie, începând cu ora 13:00, la restaurantul Casa Românească din Londra.

Londra_Targ-RomanescTârgul se află la cea de-a doua ediţie şi are scopul de a crea conexiuni între românii care au propria afacere în UK, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sau care vor să îşi petreacă o după-amiază… 100% românească.

Unde are loc târgul?

Succesul primei ediții a Târgului Românesc, desfășurat în 2012, când peste 200 de persoane au fost prezente la eveniment, i-a determinat pe organizatorii acestui eveniment să lanseze invitaţii şi pentru cea de-a doua ediţie.

„Târgul Românesc de anul acesta va fi organizat la restaurantul Casa Românească din Londra, la fel ca la prima ediţie, care a avut loc pe 24 noiembrie 2012; noi aşteptăm şi de această dată foarte multă lume. Atunci au fost prezenţi reprezentanţii a două cofetării, au fost mai mulţi fotografi, am avut un stand unde s-au promovat cosmetice naturale, firmele de transport, cele de coletărie au fost şi acestea prezente. De asemenea, reprezentanţii Money Gram, dar şi cei de la Lyca Mobile au avut standurile lor, de unde au oferit informaţii tuturor românilor care s-au arătat interesaţi de aceste servicii.

Peste două sute de persoane au trecut pragul Casei Româneşti cu ocazia acestui târg şi alte aproximativ 100 au venit să mănânce tradiţional, dar nu au putut sta deoparte de standurile cu oferte. Dacă ar fi să fac un bilanţ, au fost aproape 300 de oameni”, a declarat, pentru Diaspora Românească, Alina Obreja, manager la Casa Românească.

Când are loc?

Ziua în care va avea loc târgul a fost aleasă în aşa măsură încât să fie la îndemâna tuturor românilor. Organizatorii au luat în calcul toate detaliile. Va fi duminică, pentru că este o zi în care oamenii nu merg la serviciu, va avea loc după ora prânzului, în aşa fel încât cei care merg la biserică să poate veni la târg după ce au participat la slujbă. Şi, nu în ultimul rând, evenimentul va fi cu două săptămâni înainte de Paşte, pentru ca românii să afle toate ofertele pe care conaţionalii lor le-au pregătit.

„Programul târgului va începe de la ora 13:00, ca oamenii să poate să meargă liniştiţi la biserică şi va dura până la ora 17.00. După târg, noi îi aşteptăm pe toţi cei care vor să rămână pe terasă, unde pot comanda mâncare tradiţională, pot asculta muzică live, va fi invitată formaţia restaurantului şi astfel se pot bucura de o seară… autentic românească”, spune Alina, manager la Casa Românească.

Intenţia târgului

Scopul acestui târg este acela de a crea legături între românii care au business, dar şi de a promova afacerea fiecăruia.

„Sunt invitaţi toţi românii, pentru că Târgul Românesc are intenţia de a ajuta să ne cunoaştem unii cu alţii, în caz de necesitate să apelăm unii la alţii. În urmă cu doi ani, când a avut loc prima ediţie, a fost foarte bine, pentru că am reuşit să creăm conexiuni. Ne-am împrietenit. De fiecare dată când avem nevoie de ajutor sau de sfaturi ne sunăm. Este bine ca românii din Londra şi nu numai să se cunoască între ei şi să se ajute reciproc”, spune Alina.

Cine vine la târg?

„Orice român care are o afacere în Londra, dar şi în afara capitalei britanice, poate veni la Târgul Românesc de la Casa Românească. Trebuie doar să-şi rezerve un stand. Anul acesta vor fi prezenţi foarte mulţi oameni de afaceri, de la mecanici auto, avocaţi, fotografi, decoratori, români care au carmangerii, cofetării, patiserii. Nu lipsesc nici reprezentanţii coletăriilor şi grădiniţelor româneşti. Şi partea de înfrumuseţare va fi acoperită de cei care deţin saloane în acest domeniu”, spune Alina, unul dintre managerii restaurantului Casa Românească.

Sursa: diasporaro.com

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here