Isihasmul – promotor al reînnoirii interioare a Bisericii

0
134

OLYMPUS DIGITAL CAMERASfântul Grigorie Sinaitul (1255-1346) sistematizează metoda și practica rugăciunii lui Iisus. Viitorii episcopi, promotori ai reînnoirii interioare a Bisericii, trec pe la școala lui contemplativă. Pnevmatologia experimentală se adâncește centrată pe inima „coaptă de Duhul Sfânt” și pe „respirația” adierilor divine. Antropologia se compune în jurul ființei umane devenite memorie vie a lui Dumnezeu, opusă oricărei împărțiri și risipiri, surse ale autoidolatriei și ale neliniștii răufăcătoare. Genul duhovnicilor poseda în mod desăvârșit, cu mult timp înaintea descoperirilor psihanalizei, arta de a pătrunde subconștientul, de a-l lumina și de a sublima patimile.

Din amintirea statornică a morții, prin pocăința stropită cu lacrimi, prin rugăciune, se deschide calea spre pacea fericită. Duhul de-viață-făcător vine și rămâne; și atunci are loc „zborul puternic în spațiile infinite ale inimii dumnezeiești”.

Din mediile monastice, rugăciunea lui Iisus pătrunde în masa credincioșilor laici. Potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel, „Rugați-vă neîncetat”, rugăciunea se oferă tuturor. Se formează cercul laicilor evlavioși care practică monahismul interiorizat.

„Unicul necesar”, acestă Împărăție identică cu Duhul Sfânt și strălucind din Numele lui Iisus, este punctul de plecare al unei vaste mișcări isihaste care operează o genială sinteză a Tradiției și, în același timp, o reformă eclezială lăuntrică.

Atanasie I, patriarh isihast, profet și taumaturg, luptă pentru sărăcia monastică și încredințează conducerea duhovnicilor teodidacți, învățați de Duhul Sfânt. „Cei săraci – spune Sfântul Grigorie Palama – sunt frații lui Dumnezeu”. Iubirea de aproapele este mai presus decât toate și înseamnă „Taina fratelui”, opusă oricărei dorințe de proprietate. Sărăcia autentic evanghelică se înrădăcinează  adânc, în ciuda opoziției mediilor conformiste.

Pe un alt plan, isihasmul dă naștere unei înnoiri liturgice și luptă împotriva ritualismului, formalismului și automulțumirii fariseice în viața sacramentală. El cheamă la împărtășirea frecventă, la o predică eficace și la lectura stăruitoare a Sfintei Scripturi.

Muntele Athos trece de sub autoritatea imperială sub ascultarea patriarhului. Împăratul Ioan III Cantacuzinul (care s-a călugărit) apără principiul sinoadelor împotriva presiunii statului: „Nu există credință forțată”. Devine din ce în ce mai evident faptul că Biserica este transcendentă față de istorie și stat. Mărturia Evangheliei și experierea lui Dumnezeu depășesc orice succes istoric aparent și par să-l înalțe pe martir la rangul de singur mărturisitor desăvârșit.

Cunoașterea lui Dumnezeu în Tradiția Răsăriteană, Paul Evdokimov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here