O imagine descrie o mie de cuvinte şi nimic nu este mai adevărat când facem o retrospectivǎ a celor mai nefericite momente ale umanităţii. Veți afla multe despre aceste evenimente prin fotografii grăitoare, care vă aduc mai aproape de realitate decât orice altă descriere.
10. Copilaş din Shanghai
Al doilea război chino-japonez a început în iulie 1937 și în cele din urmă a devenit parte din teatrul din Pacific în cel de-al Doilea Război Mondial. Nu la mult timp după război, Japonia înaintează în China, retrage trupele chineze, formând o baricadă pe râul Whampoo din Shanghai. Japonia a anunțat că avea de gând să bombardeze China pe 28 august 1937, iar jurnaliştii s-au adunat ca să surprindă evenimentul.
Avioanele au aterizat la ora 16.00. Cei mai mulţi dintre reporteri au plecat după aflarea veştii că raidul a fost amânat, astfel încât doar un singur cameraman a aşteptat. Bombardamentele nu au lovit linia de apărare chineză, ci gara din oraş, care adăpostea 1.800 de civili pregătiţi pentru evacuare, majoritatea femei și copii. Armata aeriană i-a confundat ca fiind soldaţi. Au murit, în total, 1.500 de oameni.
Fotograful H.S. Wong l-a văzut pe un bărbat salvând copiii din dărâmături. El l-a lăsat pe primul copil salvat pe marginea peronului gării, întorcându-se apoi să-i ajute şi pe ceilalţi – aceasta este imaginea surprinsă de Wong.
Fotografia copilului rănit şi neajutorat aflat în mijlocul dezastrului a fost vizualizatǎ de peste 130 de milioane de oameni din întreaga lume timp de o lună și jumătate. Aceasta a jucat un rol esențial pentru opinia internațională împotriva japonezilor, iar Wong a trebuit să fie recuperat din Hong Kong sub protecție britanică, deoarece japonezii erau pe urmele lui.
9. Lacrimile copilului soldat
Băiatul în vârstă de 16 ani din fotografiile alăturate este Hans-Georg Henke. El a fost un membru al Tineretului Hitlerist, iar colajul a fost făcut pe 1 mai 1945, cu o zi înainte de atacarea Germaniei.
Disperarea totală și lacrimile sale reale ar mișca inima oricui. Cu toate acestea, ceea ce face ca imaginea să fie remarcabilă este faptul că uniforma de soldat este mult prea mare pentru faţa și corpul său de băieţaş.
Pe baza poveştii lui Henke s-a exagerat de-a lungul anilor, iar fotografia care-i surprinde lacrimile de pe obraji a devenit celebră. Mulţi ani mai târziu, Henke însuși a susținut cǎ el ar fi purtat numai zdrențe pe picioare, deși una dintre imaginile îl arată în cizme. Ţinând cont de dezastrul din jurul lui, lacunele sale de memorie pot fi, probabil iertate.
8. Răspândirea gripei spaniole
Pandemia de gripă din 1918 a ucis aproape 100 de milioane de oameni din întreaga lume, echivalentul ca număr al întregii populaţii din Statele Unite şi de şase ori numărul oamenilor ucişi în Primul Război Mondial.
Există câteva imagini diferite care pot împărtăşi modul în care pandemia a afectat omenirea. Moştenire au rămas fotografii reprezentând gropi comune săpate în Filadelfia unde erau aruncate cadavrele, alte imagini surprind camere de spital cu atât de multe paturi, încât par a fi mai degrabă nişte depozite, iar altele în care erau încropite spitale în aer liber, atunci când cele adevărate erau pline, şi unde pacienţii erau separaţi prin șiruri de corturi albe.
Evident, imaginea de mai sus este mai puțin înfricoșătoare. Aceasta îi arată pe oameni jucând basebal, în timp ce poartă măști. Această fotografie reflectă, de fapt aspectul cel mai terifiant și mai devastator al pandemiei din 1918 într-un mod în care celelalte imagini nu-l pot surprinde: gripa ucidea pe oricine. Tinerilor, adulţilor sănătoşi – ca cei care joacă basebal – în mod normal, rareori le pǎsa de gripă, dar cea din 1918 a fost diferită. Oricine putea muri din cauza ei, și încă nu se ştie de ce.
Din fotografia alăturată ne dăm seama totuşi de inutilitatea măștilor, care nu-i proteja pe oamenii. Dacă răspândirea bacteriilor poate fi stopatǎ prin tifonul de bumbac, virușii sunt cu mult prea mici. Cu toate acestea, imaginile înfăţişează grupuri mari de oameni care poartă astfel de măşti, de la poliția din Seattle, la copiii care împart ziare în Canada, de la soldații din Franța şi până la oamenii de rând. Nici unul nu a fost protejat în nici un fel împotriva uneia dintre cele mai atroce pandemii cu care s-a confruntat istoria omenirii.
7. Comerţul cu sclavi din Oceanul Atlantic
Brazilia a fost ultima țarǎ care a interzis importul de sclavi în 1853, atunci când fotografiatul era abia în fază incipientă. Drept rezultat, avem doar o imagine mărturie a comerțului cu sclavi din Atlantic. Ceea ce ne-a rămas ca imagine dezolantă este imaginea copiilor subnutriţi şi nefericiţi.
Povestea acestei fotografii este una destul de fericită, totuşi. Făcută la bordul navei britanice HMS Daphne pe 1 noiembrie 1868, surprinde tocmai salvarea acestor copii. În următoarele trei zile, nava britanică a interceptat vase arabe, a salvat peste 200 de sclavi și i-a transportat înapoi în Africa. Nava Daphne a salvat 2.000 de prizonieri de-a lungul timpului.
6. Fuga de la Zidul Berlinului
Pe data de 13 august 1961, Germania a împărțit Berlinul în două printr-un gard de sârmă ghimpată. De aici se desprind povesti deprimante despre ceea ce avea să devină Zidului Berlinului. Imaginea este cu mult mai tristă. Soldatul este un paznic din partea de Est, cu ordine stricte de a nu permite nimănui să treacă dincolo de noua graniță. Copilul este un băieţel separat de părinţii săi şi vrea cu disperare să treacă în partea de Vest.
Soldatul îşi asumă riscul de a-l ridica pe băiat peste graniţa din sârmă ghimpată, iar privirea sa pânditoare evidenţiază clar faptul că știe că nu ar trebui să facă acest lucru.
Dincolo de graniţă, copilul a fost liber, dar soldatul a fost prins imediat. Nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat cu el. Armata germană din partea estică s-a bucurat mai târziu de moartea copilului lângă zid.
5. Fotografiile lui William Saunder
Imperialiștii secolului al 19-lea i-au descris pe străini ca nişte sălbatici porniţi să obţină sprijin pentru cauza lor. Fotograful britanic, William Saunders a mers în China în 1850 și a realizat imaginea de mai sus, reprezentând o decapitare în desfăşurare. Fotografia a fost publicată în ziare, punând astfel accent pe dorinţa occidentalilor să „civilizeze” China.
Saunder a mai surprins în imagini şi alte practici care i-au dezgustat pe europeni și pe americani. În multe dintre fotografiile sale sunt reprezentate pedepse practicate cu ajutorul cangues-un – o placă pătratǎ grea pusă în jurul gâtului unui deținut. Altele înfăţişează modul în care sunt rupte picioarele tinerelor fete ca să nu mai creascǎ. Asaltul militar asupra Chinei a fost la fel de oribil ca cele două practici.
4. Indiferenţa în faţa morţii
Holodomorul ucrainian a fost una dintre cele mai grave morţi prin înfometare din istorie. Evenimentul este recunoscut ca un genocid de milioane de oameni și este comparabil ca dimensiune cu Holocaust-ul. Fotografia alăturată a fost făcută în Kharkiv în 1933 şi este cu atât mai apăsătoare, cu cât surprinde prezenţa a două fiinţe vii printre cadavre.
Titlul original al fotografiei era: „Trecătorii nu mai acordǎ nici o atenție țăranilor morţi prin înfometare pe o stradă din Kharkiv”. Imaginaţi-vă că ieşiţi afară şi vedeţi un cadavru pe stradă! – imaginaţi-vă cum puteţi deveni foarte indiferenţi la aşa ceva.
3. Femeie din Mongolia
Fotografia a fost publicată în Naţional Geographic în anul 1913. Face parte din seria imaginilor captate de Stefan Passe prin călătoriile sale în Mongolia devenitǎ independentǎ.
Occidentalii au scris despre oameni înfometaţi închişi în cuști în piețele din Mongolia, unde trecătorii îi puteau batjocori și insulta. Ulterior, aceste lăzi înghesuite şi încuiate cu lacăt au fost considerate mai degrabă închisori, decât metode de execuție. Din alte relatări, oamenii ar fi stat închişi ani de zile în aceste lăzi, incapabili să se întindă sau să stea aşezaţi.
Cuştile erau, unele dintre ele plasate în locuri publice, iar trecătorii le puteau da prizonierilor mâncare prin găuri mici. Cei pedepsiți pentru infracţiuni minore rămâneau închişi pentru una sau două săptămâni. Passe şi National Geographic au fost pesimişti în privinţa sorţii pe care a avut-o femeia din imagine, aruncând o privire atentă la strachinile de lângă cuşcǎ.
2. Fraţii din Nagasaki
Fotograful armatei marine americane, Joe O’Donnell a făcut poza de mai sus la scurt timp după bombardarea oraşului Nagasaki. El a surprins o imagine dezolantă, iar această experiența i-a provocat o depresie în ultimii săi ani de viaţă. După cum afirma fiul lui O’Donnell, imaginea de mai sus l-a afectat mai mult ca oricare alta.
Copilul mai mic din imagine este mort. Băiatul mai mare este fratele său, și îl carǎ în spate până la un crematoriu. El a stat și a privit cum arde frǎţiorul său, dar a refuzat să plângă. Şi-a muşcat buzele până la sânge.
Băiatul a pierdut totul în cea mai distructivă forță resimţită de omenire. Desculț, el carǎ trupul frăţiorului său ca să fie sigur că a fost onorat cum se cuvine. Este o realitate extrem de tristă şi o dovadǎ de curaj suprem expusă într-o fotografie.
1.Groapa comună
Înainte ca lagărul de concentrare Bergen-Belsen să fie eliberat în aprilie 1945, naziștii au ucis 50.000 de oameni. Anne Frank s-a aflat printre victime – ea a fost ucisă cu doar o lună înainte de sosirea englezilor. Fotografia „gropii comune” a fost efectuată la scurt timp după aceea. Omul care merge la întâmplare printre sutele de cadavre este doctorul lagărului, Fritz Klein, care a fost spânzurat în decembrie 1945.
Rolul lui Klein era de a decide care prizonier era apţ de muncă. Ceilalţi erau duşi la camera de gazare. În apărarea sa, Klein şi-a negat responsabilităţile morale, pe motiv că “medicul trebuia doar să ia decizia. Soarta ulterioară a prizonierilor nu mai depindea de el”.
Forţele Aliate au avut nevoie de imagini prin care să exprime dezastrul provocat de Holocaust, deoarece civilii au crezut că a fost exagerat. Declaraţiile false au încetat cu ajutorul Germaniei.
Sursa: listverse.com
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
