”Iubirea determină alte iubiri”

0
141

pr-teofil1– Vorbind despre chintesenţa virtuţilor care este iubirea, arătaţi-ne cum lucreazã ea în societate şi, mai cu seamã, cum putem ajunge la o adevãratã iubire.

– Iubirea determină alte iubiri. Dumnezeu porunceşte iubirea, Dumnezeu spune cã iubirea este porunca cea mai înaltã, deci ne angajeazã în iubire. Dacã Domnul Hristos a spus: “Întru aceasta vor cunoaşte toţi cã sunteţi ucenicii Mei, dacã veţi avea dragoste unii fatã de alţii” (Ioan 13, 35) sau “Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi sã vã iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34), înseamnã cã Domnul Hristos conteazã pe iubire la Judecata de Apoi. Vom fi întrebaţi atunci despre faptele iubirii pe care le-am fãcut sau pe care nu le-am fãcut. Fiecare dintre noi lucreazã cu capacitatea lui, cu puterea iubitoare pe care i-a dat-o Dumnezeu, cu iubirea la care a ajuns.

Iubirea trebuie salvatã, trebuie sã fie mântuitã, ca orice lucru pe care omul îl poate întrebuinţa în bine sau în rãu, pentru cã “ce faci te şi face”, iar Sfântul Marcu Ascetul zice cã “Dacã nu faci binele pe care îl ştii n-are rost sã cunoşti alt bine” ca sã-l faci pe acela.

Fiecare lucrãm cu capacitatea noastrã şi trebuie sã veghem asupra iubirii, pentru ca iubirea sã fie cum o vrea Dumnezeu, dupã poruncã, şi sã determine alte iubiri din partea celor care rãspund iubirii noastre. Existã o emulaţie în iubire, existã o angajare în iubire. Domnul Hristos l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: “Mã iubeşti tu mai mult decât aceştia?” (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos vrea chiar o emulaţie în iubire, sã iubim cât putem noi mai mult, ca sã-i putem ajuta mai mult pe oameni.

Noi credem cã societatea se îmbunătăţeşte prin îmbunătăţirea oamenilor, iar dacã ne angajãm cu o iubire adevãratã, atunci înmulţim iubirea noastrã şi determinãm şi înmulţim iubirea altora. Este un fel de lucrare care se întrepãtrunde. Cei care sunt apropiaţi, se simt bine unii cu alţii, simt datoria de a se angaja spre binele altora. Individul primeşte de la societate sugestii în legãturã cu tot ceea ce este frumos, nu numai cu iubirea, iar în mãsura în care omul primeşte sugestiile societăţii, se modeleazã prin acestea, ca şi prin Evanghelie, care ţine de societatea creştină. În mãsura în care omul progreseazã în iubire, îi determinã şi pe alţii sã se angajeze la aceeaşi lucrare, formând astfel un şuvoi de iubire. Aceasta depinde de mãsura în care oamenii sunt preocupaţi de lucruri de felul acesta, pentru cã dacã nu eşti preocupat, iubirea rãmâne o calitate şi atâta tot.

Apoi, în ce priveşte legãtura între creştini şi societatea necreştină, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola cãtre Romani, are cuvântul: “Nu vã potriviţi cu acest veac, ci sã vã schimbaţi prin înnoirea minţii” (Romani 12, 2). Domnul Hristos, vorbind despre învăţătura creştină, o aseamãnã cu aluatul de dospire care schimbã structura frãmântãturii în care se pune. Ni se recomandã o preocupare cât mai atentã şi cât mai stãruitoare de îmbunătăţire a fiecãruia dintre noi.

În ceea ce priveşte viaţa cãlugãreascã într-o societate creştină: monahismul este o societate a Bisericii, o asociaţie de oameni care sunt preocupaţi mai mult de viaţa spiritualã, care au nişte condiţii speciale pentru o viaţă de cercetare de sine, o viaţă de îmbunătăţire, o viaţă de urmãrire a perfecţiunii creştine. De aceea monahii sunt, sau ar trebui sã fie, modele pentru credin-ciosii nemonahi care sunt şi ei binecuvântaţi de Dumnezeu.

Viaţa comunã este viaţa de familie, pe care Biserica o binecuvinteazã şi pe care oamenii o trãiesc la mãsurile lor şi prin care se realizeazã continuitatea neamului omenesc, deci şi posibilitatea de a exista cãlugãrii. Cãlugãrii nu existã de la sine, ci existã prin familiile din care pornesc. Odatã ajunşi în con-ditiile pe care le au cãlugãrii şi realizând lucruri care ţin de o viaţă sfântã, de o viaţă în care iubirea îşi manifestã prezenţa, cãlugãrii sunt un fel de ferment, un fel de aluat de dospire în raport cu societatea creştină şi poate şi în raport cu societatea necreştină, pentru cã oamenii, de obicei, se intereseazã şi de o viaţă care este diferitã de viaţa lor.

În ziua când am depus voturile monahale (împreunã cu încã doi candidaţi), mitropolitul de atunci a zis: “Voi, astãzi, aţi propovãduit mai mult decât oricând în viaţa voastrã de pânã acum şi aţi dovedit lumii, credincioşilor care au fost de față, cã existã şi un alt mod de vieţuire decât viaţa comunã, a celor mulţi”.

”Din visteria inimii mele”, Părintele Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here