La ceas de Înviere, în sihăstria unui mare duhovnic: Părintele Adrian Făgețeanu

0
113

PadrianFageteanu„Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn și inima de aur. Acum, au cruce de aur și inima de lemn…”

Când am auzit că Părintele Adrian Făgețeanu a părăsit Mânăstirea Antim, m-am cutremurat. Bucureștiul cel zgomotos, apucător și trufaș, rămâne fără ultimul său mare duhovnic. Decizia Părintelui de a se retrage în munți, la cei 92 de ani ai săi, mi s-a părut nu numai un act de mare curaj, dar și o pedepsire teribil de aspră a indiferenței, a nepăsării noastre.

Îl știam, dar fără să-l cunosc. Îi vorbeam, cerându-i cuvânt, dar fără a mă apropia de el. De fiecare dată, îl găseam în biserică, în strânsa cea mai umilă, lângă intrare, lângă pangar, căutând umbra care să-l acopere.

Mereu spovedea pe câte cineva, femei bătrâne și tineri deopotrivă. Ore în șir rămânea în aceiași poziție aplecat pe o parte, nemișcat, ascultând cu toată ființa lui, când și când tresărind tulburat de cele auzite.

Nu știu de ce nu am îndrăznit să fac pasul necesar către el. Părintele avea renumele duhovnic aspru, care dădea canoane grele, călugărești. Acum, îmi pare rău. Dârzenia lui monahală ascundea, de fapt,un suflet duios și dulce ca mierea de pădure. La fel de rău îmi pare că l-am judecat că ne părăsise pentru chilia sa pustniciască. A trebuit să merg la noua sa casă, în tâmpla munților din defileul Jiului, ca să-mi dau seama că Părintele Adrian plecase tocmai pentru a fi mai aproape de noi. Plecase ca să se roage intens și fără odihnă, pentru slăbiciunile și mântuirea noastră.

„Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Omagiu la un secol de la nașterea sa

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here