Lacul Sfintei Ana

0
142
lacul Sfânta AnaPoate cineva să-şi imagineze faptul că, atunci când a creat lumea, Dumnezeu şi-a ales un loc pe pământ de unde să picteze ceea ce crease? La începutul creaţiei, ţările, aşa cum le ştim azi, nu erau încă delimitate.
Astfel că, Dumnezeu, alegându-şi un loc pe pământ, trasă cu degetul Său un contur. Avea să fie paleta Sa de pictor. O umplu de culori şi tot cu degetul Său, foarte inspirat, începu să coloreze Universul, cu toate formele de relief şi cu tot ceea ce este pe el. Înmuie în albastru şi coloră cerul şi apele râurilor, ale lacurilor, ale fluviilor, ale mărilor şi pe cele ale oceanelor; în verde şi dădu viaţă câmpiilor, livezilor, pădurilor; în galben coloră dealurile şi nisipurile întinse din deşert, iar în maro, pământul şi munţii mari şi mici. Restul, Dumnezeu le-a lăsat de la sine, după orânduirea Sa, să îşi combine celelalte existenţe. „Şi a privit Dumnezeu la toate câte le făcuse şi iată erau bune foarte” (Fac. 1,31).

Acum, legenda noastră merge mai departe, pe vremea Sfinţilor şi a Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, care, aşa cum ştim, I se rugau neîncetat lui Dumnezeu pentru a le dărui un copil. Deşi Sfânta Ana era foarte înaintată în vârstă pentru a mai putea naşte, totuşi ea nu şi-a pierdut nicio clipă nădejdea că Dumnezeu le va asculta rugăciunile. În dorinţa de a-L lăuda pe Creator pentru măreţiile Sale, Ana se hotărî, împreună cu soţul ei, să călătorească în lumea întreagă pentru a se minuna, dar şi pentru a se bucura de tot ceea ce Dumnezeu le-a făcut oamenilor pe pământ.

Şi au mers cale lungă, să le-ajungă, au văzut şi au învăţat multe; i-au ajutat uneori şi pe oameni şi n-au uitat nicio clipă rugăciunea. Tot mergând aşa, s-au hotărât să poposească într-un loc liniştit, lângă o pădure. Acolo Sfintei Ana i s-a părut că este atrasă într-un mod deosebit. Era chiar locul unde Dumnezeu pictase Universul. Acesta îşi retrăsese doar culorile, rămânând forma paletei de pictor. Aici au poposit cei doi călători.

Sfânta Ana, deseori îşi însoţea rugăcinile sale cu ochii plini de lacrimi, lucru care s-a întâmplat şi aici. Numai că, minune! Locul fiind oarecum sfinţit de Dumnezeu, de îndată ce Sfânta Ana începu să plângă, şi locul acela, parcă, se adâncea şi începea să se umple pe dată cu o apă limpede, limpede (şi foarte curată).

În acea noapte, ea a visat că, plimbându-se pe malul lacului, de acum format, se privi în undele cristaline.

Numai că, în loc să-şi vadă chipul oglindit pe suprafaţa acestuia, zări chipul unei fete foarte frumoase. În fiecare dimineaţă, cu gândul la Dumnezeu, Sfânta Ana se spăla pe faţă cu apa curată a lacului. Visul s-a repetat noapte de noapte, timp de patruzeci de zile, până când a simţit în pântece o adiere ca de fluture. Sfânta Ana s-a încredinţat că a fost lucrarea lui Dumnezeu. Peste alte şapte luni şi jumătate avea să nască o fetiţă, cu chipul celei pe care o văzuse pe suprafaţa lacului.

Sfinţii Ioachim şi Ana s-au întors în ţara lor unde au născut-o pe Fecioara Maria. Înainte de a pleca din acel loc binecuvântat pentru ea, Sfânta Ana se mai rugă Creatorului său ca acel lac minunat…
– Doamne, Dumnezeul meu, Atotputernic şi mult Milostiv! Fă ca această apă să nu sece niciodată! Să rămână apa cea mai curată din lume, dar să nu poată bea nimeni din ea… Nici om, nici altă vieţuitoare sau să trăiască vreo suflare în ea! Căci mult am plâns şi sunt lacrimile mele de rugăciune.

Pe pajiştea din preajma lacului, se afla şi o stână.

Păstorul ce-şi ducea turma prin locuri mănoase, i-a văzut zilnic pe cei doi bătrâni, până în ziua ce aceştia au plecat. Ba se spune chiar că cei doi sfinţi au şi ajutat cu multă bucurie la treburile stânei. Pentru hrana ce le-au oferit-o zilnic, aceştia au sporit laptele şi brânza pentru a nu se împuţina niciodată pentru el şi pentru familia sa cu mulţi copii drăgălaşi şi gălăgioşi.

După plecarea celor doi sfinţi bătrâni, păstorul şi familia sa au numit lacul după numele sfintei. In urma istorisirii tuturor celor ce-i întâlneau despre minunile petrecute acolo, oamenii locului l-au numit în continuare „Lacul Sfânta Ana”.

Astăzi, lacul Sfânta Ana este singurul lac de origine vulcanică din ţara noastră.

Privit de la înălţime, el are exact forma unei palete de pictor. Apa sa este extrem de curată şi de limpede. Este considerat cel mai curat lac din întreaga lume, dar din cauza lipsei sărurilor minerale şi a oxigenului, apa nu poate fi consumată. Din bătrâni, se spune că, atunci când plouă, Dumnezeu stropeşte cu agheasmă sau că plâng sfinţii din înălţime. Poate din acest motiv, fenomen foarte interesant, neavând izvoare care să-l alimenteze, lacul îşi completează rezerva de apă doar din precipitaţii; din lacrimile Sfintei Ana, care mai plânge şi acum.

Darul Maicii Domnului, legende creştine, Laura Chîlnicean

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here