Lecţia de omenie vine din Muntenegru

0
107

muntenegru1-300x200Muntenegru, o ţară mică, cu independenţă de dată recentă, prin ieşirea de neînţeles din Uniunea Serbia şi Muntenegru, răpind Belgradului ieşirea la Marea Adriatică. Muntenegrenii, pe care Milovan Djilas îi considera sârbi s-au obişnuit însă cu noul lor statut, aspirând mărturisit la integrarea în Uniunea Europeană. Veştile care ne vin de la Podgorica, în urma tragediei în care şi-au pierdut viaţa 18 români şi alţi 29 au fost grav răniţi, impresionează pur şi simplu. România este acum în doliu. Dar alături de români, putem spune că se găsesc şi muntenegrenii. Extrem de omenoşi şi de „săritori”, cum am spune noi, deşi nenorocirea era a noastră. Pe un traseu periculos, în serpentină, pe drumul Podgorita-Kolasin, în apropierea mănăstirii Moraca, la traversarea unui viaduct, un autocar cu turişti români s-a prăbuşit în gol, de la peste 30 de metri înălţime – conform siteului ziarului local „Telegraf” -, după ce conducătorul auto a pierdut controlul volanului, derapând şi ieşind de pe şosea. Imaginile succedate pe ecranele televizoarelor ne-au răvăşit pe toţi de acasă. Au urmat imediat operaţiunile de salvare, iniţiate cu promptitudine de autorităţile de la Podgorica. Spitalul din capitala ţării a fost luat cu asalt de victimile transportate pe măsura recuperării. Ambulanţele au adus fără încetare răniţii. Nu a fost timp de reflecţie. Cum fiecare secundă a contat, pacienţii au fost preluaţi la foc continuu. Ce am înţeles din această tragedie, dincolo de necazul familiilor celor implicaţi în cumplitul accident? Am înţeles ceva important. La simbolistică ne referim. De fapt, am primit o lecţie de solidaritate umană, de prietenie firească, prea puţin clamată, chiar prin părţile locului şi, de ce nu, de omenie. Şi am înţeles ce înseamnă toate acestea şi ce înseamnă şi profesia de medic şi nu numai, bine făcută. Ne gândim la deontologie. Am primit o lecţie, o lecţie de dăruire, de ce înseamnă unitate, seriozitate, apartenenţa la omuntenegru-1-300x225 comunitate umană. Muntenegru este o ţară mică, cum spuneam, cu vreo 675.000 de locuitori, dar cu oameni curajoşi şi prompţi, cu vitejie probată în istorie, care ne-au impresionat zilele acestea prin altruismul lor, prin spiritul lor, cu adevărat european, deşi nu mai sună ca altă dată. În vreme ce, la noi, politicienii îşi aruncă cu lături unii-n alţii, în Muntenegru medicii, asistenţii, brancardierii, poliţiştii rutieri, societatea civilă şi presa muncesc pe tăcute şi nu mai prididesc să panseze rănile „la ai noştri”, să ne facă drama aceasta mai uşor de suportat. O mobilizare exemplară, care spune multe despre cum trăiesc, cum gândesc şi, mai ales, cum muncesc oamenii dintr-o ţară mică din Balcani, care, deşi nu este membră a UE, deşi aspiră şi oferă semne că merită admiterea. Ne-am reamintit câte ceva despre „solidaritatea balcanică”, atâta câtă a fost şi cât a funcţionat până s-a volatilizat. La primele confruntări mai serioase cu problemele dure ale timpului pe care îl trăim şi cu eterna tentativă a celor mari de a arăta că voinţa lor este implacabilă. Accidentul autocarului românesc a provocat, după cum bine s-a văzut, o imensă acţiune de salvare în Muntenegru. Dar şi multă emoţie. Localnicii au venit şi ei să dea o mână de ajutor, personalul medical a lucrat peste program şi zeci de oameni s-au aşezat la cozi ca să doneze sânge. Dar cum merge treaba pe la noi, cum stăm noi cu spiritul civic? Simplu: românii sunt rugaţi să doneze sânge contra-cost, oferindu-li-se bani şi zile libere de la job. Sunt destul de mulţi medici, care cer şpagă doar ca să-şi pună mănuşile şi să treacă la un consult obişnuit. Să vină de acasă, pentru un caz de urgenţă ? Răspunsul îl ştie fiecare. Ei bine, muntenegrenii nu au şovăit, ci au trecut direct la fapte, ca şi cum ar fi fost vorba de membrii familiilor lor. Iar lecţia de omenie, despre care vorbeam, nu am primit-o doar de la  oamenii simpli din Muntenegru, ci şi de la oficialităţi. Prim-ministrul muntenegrean, Milo Djukanovic, i-a transmis condoleanţe ambasadorului român, Mihail Florovici, imediat cum au fost anunţate primele victime şi, împreună cu ministrul de Interne, au vizitat răniţii aflaţi pe paturile de spital. Seriozitatea cu care premierul muntenegrean a tratat această problemă, dar şi legătura umană pe care a creat-o cu noi, poporul român, poate fi considerată, fără exagerare, chiar şi cea mai elocventă lecţie de istorie între cele două popoare. Un gest curat, pentru care aducem şi noi mulţumiri noastre. Lecţia de omenie vine din Muntenegru.

Cu două avioane militare, răniţii care au putut suporta transportul au fost aduşi ieri la spitale din Capitală.

Sursa Cuvantul Libertatii